duminică, 30 octombrie 2011

Toamna în padure


Cei doi - Marlene si Felix, care petrec la noi primele zile ale vacantei de toamna, au asteptat nerabdatori la fereastra, în spatele perdelelor, ca ceata sa se risipeasca si primele raze de soare sa-si faca aparitia. Am pornit imediat spre padure, luând cu noi doar câteva mere, un termos cu ceai de lamâie si miere si bineîntles, ladita cu cizmele de cauciuc.
Ne-am propus doar sa admiram explozia de culori a frunzelor de toamna însa am reusit mult mai mult! Am inventat jocuri noi - echilibristica pe ramuri de copac cazute la pamânt, sarituri pe trambulinele de muschi verde-catifelat, aruncarea cu conuri de pin, am chiuit si imitat ciripitul de mierle, scorțari, pitigoi si cintezoi, am savurat fosnetul covorului de frunze aramii si zgomotul produs de trosnetul vreascurilor sub greutatea pasilor, am exersat ecoul glasurilor, ne-am amuzat ascunzându-ne în spatele trunchiurilor de copaci, am adunat ciuperci (maronen), frunze si ghinde. Veverite, brotaci sau arici n-am îtâlnit, pentru ca am fost mult prea zburdalnici si zgomotosi.
Am petrecut câteva ore vesele, la aer curat, în mijlocul naturii, iar acasa, am fost foarte inspirati la tema de pictura "Apusul de soare toamna" :)

Bucurie - Life in pictures

Recomand: Costin Comba, Mirela, Vera, Teodora, Link-ping, Rokssana, coltulcumuzica, androxa, G1b2i3, Ema, Karmapolice, Vania, Umograf, Tetris, Gabriela Elena, Geanina, SoriN, Vuturesti, Tiberiu, Iulisa , A different blog , Lillee , Cleo , INCERTITUDINI , Lumi RO , Elena , Pandhora , C.L.M , Cristi , Cârlionti de gânduri , Zamfir Pop , Ulise (blog canin) , Stropi de suflet , Zolty , Digodana , Fotoreporter pentru mediu , Solidaster , Alicee , Max Peter , Lumea lui Alexandru , Fly2sky , Robert , Tudor , Napocel , Erys , Beţivul de cuvinte , Dani , Tamy , Liviu , , Alice Georgiana 1 , Alice Georgiana 2 , Se-cret , Eddy , Oana Clara , Lolita , Zina , AndreiraduM , Angi.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Parfumul sincertatii

Pentru tema de saptamâna aceasta a "Povestii parfumate între bloggeri " am selectat câteva citate celebre, curate si profunde, pe care le-am suprapus pe fotografiile unor flori delicate si suave, sa se completeze si sa emane împreuna parfumul sinceritatii.

O încercare a materializarii parfumului sinceritatii sunt si aceste "bijuterii" olfactive:

Pure Sincerity - creat de Blayk Onix - este un parfum feminin, un amestec interesant de flori luxuriante, mosc şi arome lemnoase. Flaconul contine esenta petalelor de trandafiri, zeama de bambus, patchouli si vetiver, flori de salcam, vanilie şi ambră.

Truly - lansat de brandul Rasasi - este un parfum barbatesc, creat "din furtuni şi ape calme, pentru acei bărbaţi ce se simt timonieri." Adevărul şi Sinceritatea sunt sine qua non, sunt complet indisociabile. În cazul în care nu există adevăr, nu există sinceritate. Truly amesteca întro formula pura, aroma de iris, cardamom si lavandă. Parfumul este fabricat în Emiratele Arabe Unite.

Truth - creat de brandul Calvin Klein - este un parfum pentru femei, descris ca fiind "cald si senzual". Amesteca note de bujor alb, bambus, lacramioare, iasomie, vetiver, trifoi alb, vanilie, chihlimbar, flori de salcam si mosc. Parfumul completeaza farmecul femeilor sincere, oferindu-le o nota în plus de prospetime si senzualitate.

vineri, 28 octombrie 2011

Promenons-nous! (Paris 4)

(continuare la "Întâilnite de gradul 4" "Fluctuat nec mergitur" -Paris 2 si "Aux Délices de Manon -Paris 3")

Cel mai renumit bulevard din lume l'avenue des Champs-Élysées, uneste în linie dreapta place de la Concorde cu l’arc de triomphe /place de l'Étoile, are o lungime de 1910 metri si o latime de 70 metri si este locul unde-si au sediul magazinele celor mai mari case de moda, cele mai moderne cinematografe si cele mai de lux cafenele. Este locul unde buticurile au aspectul unor muzee de arta si bineînteles, este cel mai bun loc de plimbare - spre a vedea si a fi vazut ( to see & to be seen).
Aflându-ne pentru prima data în Paris fara soti sau copii, am dat frâu liber curiozitatii feminine si am facut o tura a magazinelor de lux. Paradoxal, am început cu Louis Vuitton - care ne-a incitat interesul prin coada formata în fata magazinului si, tocmai pentru ca nici una dintre noi nu este adeptă a modei promovate de acest brand, ne-am alaturat celor ce asteptau a primi permisiunea de a intra în "muzeu". Au urmat (fara cozi!) Hermès, Chanel, Gucci, Escada, Jimmy Cho, Prada si asa mai departe... Temple ale luxului veritabil, aceste magazine prezinta eleganta si rafinament în cele mai mici detalii, începând cu arhitectura cladirii si designul interior si încheind cu prezentarea produselor de vânzare, profesionalismul si amabilitatea angajatilor.
Am colindat strazile Saint-Honoré (cea mai veche strada din Paris), Rue de Rivoli, Avenue George V, am trecut pe lânga Palais-Royal, Hôtel Crillon, Hôtel Ritz (ne-am amintit ca de aici a pornit ultimul drum al Printesei Diana cu Dodi Al-Fayed), Place Vendôme, jardin des Tuileries, am vizitat Musée d'Orangerie*, am servit masa la restaurantul tailandez Thai Siam, apoi ne-am propus sa savuram câte o cafea în celebrul Buddha Bar - profitând totodata si de atmosfera plina de farmec creata de lumini si muzica lounge - tipica acesui lanţ internaţional de restaurante, nascut în Paris.
Magia orasului luminilor este tot mai puternica pe masura ce se lasa întunericul si parca nicaieri ca pe bulevardul Saint-Germain-dés-Prés nu simti mai intens everversenta vietii nocturne. Am vizitat Café Procope - cel mai vechi restaurant de acest gen din lume (deschis în 1686), printre ai carui celebri clienti se numara Denis Diderot, Benjamin Franklin, Jean-Jacques Rousseau si Voltaire. Ne-am plimbat prin cartierul latin, ne-am lasat pentru câteva clipe fascinate de jocul de apa si lumini ale fântânii Saint-Michel, am admirat cladirea universitatii Sorbona în lumina lampinioanelor stradale, Palais de la Cité si respectiv Palais de Justice (din pacate, frumosul Orologiu construit în 1611, era acoperit, deoarece tocmai se executau lucrari de restaurare a zidului). Pasii ne-au purtat ore în sir pe minunatele aleile cu castani din Île de la Cité, iar atunci când vântul de pe cheile Senei a devenit ascutit, am ales un local - din multimea cafenelelor, braseriilor si cluburilor de jazz ce se ofera la fiecare pas, unde am savurat în continuare ambianta romantica, tipic pariziana.
Ne-am întors acasa cu ultimul metrou si am încheiat ziua cu obisnuitul masaj al talpilor si expresia "Paris, je t'aime !" (va continua)
---------------------------------------------------------------------------
* Musée de l'Orangerie - constructie impresionanta apartinând Palatului des Tuileries; în secolul al XVIII-lea a servit pe timpul iernilor ca sera, pentru plantele exotice ale parcului (Jardin des Tuileries). Astazi, cladirea functioneaza ca muzeu de pictura si gazduieste colectii importante ale impresionistilor si post-impresionistilor. Se pot admira picturi semnate de Claude Monet, Paul Cézanne, Henri Matisse, Pablo Picasso, Pierre-Auguste Renoir, Amedeo Modigliani, Le douanier Rousseau, André Derain, Chaïm Soutine, Marie Laurencin, Maurice Utrillo, Paul Gauguin, Alfred Sisley si Kees Van Dongen. Cel mai putenic punct de atractie îl reprezinta cele doua încaperi ovale, ce adapostesc celebra serie de picturi "Les Nymphéas" semnata Monet. De-a lungul peretilor (pe o lungime de 100 metri si o înaltime de 2 metri), elesteul cu nuferi din Giverny pare real. Un sentiment de beatitudine sufleteasca te inunda si greu te mai desprinzi din acest loc. André Masson a declarat aceasta minunatie ca fiind "capela sixtina a impresionismului" (1952). Panorama la 360° provoaca o impresie unica!

joi, 27 octombrie 2011

Aux Délices de Manon (Paris 3)

(continuare la "Întâilnite de gradul 4" si "Fluctuat nec mergitur" -Paris 2)
"Aux Délices de Manon" este numele cofetariei/patiseriei de unde ne-am cumparat câte o prajitura. Greu am hotarât ce anume sa alegem si, cu toate ca luasem "pentru acasa", nu am mai avut rabdare, asa ca, fara sa ne pese de trecatori, am mâncat pe starda :)) C'est si bon! La vie est belle! (va continua)