sâmbătă, 6 august 2011

Evadare


Daca va veti întreba ce este cu mine, de ce nu mai scriu nimic, de ce nu va vizitez, atunci sa stiti ca sunt în vacanta, ca-mi merge bine, ca diminetile - învaluita în ceata si abur de cafea, astept pe malul lacului di Garda, sa vad rasaritul soarelui aparând printre vârfurile muntelui Baldo, ca amiezile le petrec cu o carte în mâna, la umbra unui palmier, portocal sau maslin si ca serile îmi amestec urmele pasilor cu cele ale localnicilor sau ale altor turisti, pe sradutele cetatii medievale Lazise, Verona sau Malcesine.
Zece zile de vacanta, în care voi face castele de nisip, voi înfrunta valurile si voi cocheta cu razele astrului de aur, alergând cât e ziua de lunga, doar în costum de baie. Vor fi si zile când voi încalta bocancii si cu rucsacul în spate, ma voi avânta spre vârfurile semete, prin padurile de oleandri, chiparosi si cedrii, lasându-ma înduiosata de fluturi, flori, carabusi, ciuperci si ciripit de pasarele.
În noptile înstelate, pe pietrele firbinti ale amfiteatrului veronez, voi lasa sa-mi curga-n suflet ariile pline de poezie, plutind pe aripi de vis, în alte lumi, în alte timpuri.
Promit sa probez toate speciile de somon, biban, stiuca, caper, salau si pastrav la gratar, sa gust toate culorile de gelata si sa închei fiecare seara la un pahar de vin rosu.
Chiar daca nu voi intra pe blog, ma voi gândi la voi si voi aduna toate frumusetile vacantei, le voi comprima în fotografii si impresii scrise si, la întoarcere, le voi împartasi cu drag cu voi.

PS: "Miercurea fara cuvinte" va functiona fara probleme, ca în fiecare saptamâna! :)
PS2: fotografiile sunt facute în vacanta de anul trecut, de mine, de Florin si de Andrei :)

23 de comentarii:

  1. există şi OAMENI FERICIŢI
    binecuvîntaţi, fiţi !
    VACANŢĂ MINUNTĂ !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă doresc o vacaţă frumoasă petrecută lângă cei dragi. Să ai parte de timp frumos, chiar dacă va fi înnorat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum văd că ţii cu tot dinadinsul să pui sare pe rană... :)
    Să vă bucuraţi de cea mai frumoasă vacanţă posibilă!

    RăspundețiȘtergere
  4. Excelent!Veste îmbucurătoare!
    Vacanță plăcută vă doresc!Fără griji și fără gânduri!Sănătate!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa aveti vacanta placuta,sa te intorci mai fericita, mai reaxata, cu multe povesti si vise italiene implinite! ah si ps: multe multeee poze!

    RăspundețiȘtergere
  6. O vacanta minunata va doresc! Cat mai multe comprimari(fotografii/impresii) :).

    RăspundețiȘtergere
  7. O vacanta binemeritata si frumoasa! E frumos sa te gandesti la noi, stiu ca o faci, am facut-o si eu.
    Prin Verona sa te gandesti musai si la mine si am s-o vad curand, prin ochii tai.
    Pup!
    A, in Miercurea asta am ceva special!!!Abia astept...

    RăspundețiȘtergere
  8. Bună CARMEN!
    Să ai un weekend excelent
    și o vacanță cât mai plăcută
    cu timp frumos!
    Abia aștept să văd pozele..
    Te pup draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  9. Dupa cat ai muncit pentru promovarea sectiunii "fara cuvinte", ai si tu dreptul la un binemeritat concediu. Sa fie asa cum ti-l doresti!

    RăspundețiȘtergere
  10. ma bucur pentru tine...s-aveti timp frumos,sa va incarcati bateriile si sufletele :)
    o vacanta grozava sa ai !

    RăspundețiȘtergere
  11. :) O vacanta cat mai frumoasa iti doresc !

    RăspundețiȘtergere
  12. vacanta frumoasa,vreme buna si povesti cat mai multe insotite de fotografii asteptam de la tine...
    vezi...ne-ai invatat rau :))
    te imbratisez >:D<

    RăspundețiȘtergere
  13. Iti doresc sa ai o vacanta de vis ,e frumos ca te gandesti si la noi,asteptam cu drag pozele.

    RăspundețiȘtergere
  14. Vacanta placutaa si toate cele bune! >:D<

    RăspundețiȘtergere
  15. vacanta minunata, odihna si relaxare.

    RăspundețiȘtergere
  16. Vacanta frumoasa! Era nevoie sa te odihnesti...

    RăspundețiȘtergere
  17. O sa-mi fie dor de tine! Dar pana atunci, vacanta placuta! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  18. Vacanta de vis, Carmen!

    RăspundețiȘtergere
  19. vacanta relaxanta, voie buna si o multime de surprize placute alaturi de cei dragi! sa ne revedem cu bine!

    RăspundețiȘtergere
  20. Ce locuri minunate!
    Vacanţă cât mai frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  21. Vacanta minunata sa aveti, sunt locuri SUPERBE, si noi am fost pe-acolo, iar anul acesta si anul trecut foarte aproape! Si am trecut prin Verona, e o zona absolut mirifica. Inca odata, vacanta de vis in paradis! Numai bine! :)

    RăspundețiȘtergere
  22. Cella,
    multumesc mult pentru urare! pupici

    Abbilbal,
    am avut un concediu fara pic de nor, la propriu si la figurat :) Vacanta am petrecut-o doar în doi, ca porumbeii ;)

    Max,
    multumesc mult, am avut într-adevar o vacanta minunata.

    Alicee,
    multumesc mult! sper sa ai rabdare sa vezi toate fotografiile mele si sa-mi citesti povestile, ca de adunat... am adunat o gramada în aceste 9 zile :)

    Robert,
    :) 6GB fotografii si de povestit... trebuie sa-mi puneti leocoplast pe gura, când nu ma mai puteti asculta :D

    Elena,
    am avut adevarat o vreme minunaa, multumesc mult! pupici

    Gabriela,
    ;) frumos este ca se produce natural, fara efort, dar concediul mi l-am dorit mult de tot. Mltumesc mult!

    Rokssana,
    multumesc din suflet! urarile voastre au facut minuni, am avut adevarat un concediu pe cinste!

    Ninu,
    multumesc mult!

    Pandhora,
    :) multumesc, esti o dulcica!

    Iulisa,
    "prietenii adevarati sunt ca stelele. uneori nu-i vezi, dar stii ca totdeauna sunt acolo" Pupici

    CLM,
    multumesc muuuult!

    Mella,
    exact asa a fost, multumesc din suflet.

    Lunapatrata,
    este al patrulea concediu anul acesta :) dar parca cel mai reusit. Multumesc mult

    Alinus,
    mie mi-a fost dor deja de voi de când ati plecat... pupici

    G1b2i3,
    îti multumesc mult. Pupici

    Anca,
    vacanta a avut de toate: soare, distractie, mare, munte, cultura, spontaneitate si multe surprize. Multumesc mult.

    Alexandru,
    un colt de rai. Multumesc mult!

    Sophie,
    am adunat :) 6gb fotografii si o gramada de trairi. Pupici

    Mirela,
    asa este. Nu poti spune niciodata ca ai vazut totul, Verona are atâtea secrete. Gardasee este deasemenea o zona fantastica, ce îmbina superb multele si marea. Te pup

    RăspundețiȘtergere