Din momentul în care ne-am nascut în România, a început sa ne curga în vene Eminescu si de atunci, îl purtam peste tot cu noi.
Eminescu este-n râu si-n ram, în sursur de izvor, în luceferi, în lacuri, în plopi si în serile pe deal, în florile albastre, în lebede, în codrii si chiar în dorinte si în aminitiri. Exista 21 de milioane de inimi care bat in ritm si rima eminesciana.
Eminescu s-a multiplicat în fiecare dintre noi si de 170 de ani, suntem toti geniu, iubire, istorie si viitor.
Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
Se afișează postările cu eticheta Eminescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eminescu. Afișați toate postările
marți, 14 ianuarie 2020
marți, 15 ianuarie 2019
Omagiu - Miercurea fara cuvinte 3/2019

Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme anume pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!
/ Labels:
apus,
clubul MfC,
Eminescu,
happy Wordless Wednesday,
Happy WW,
iarna,
mfc,
Miercurea fara cuvinte,
nea,
omagiu,
peisaj,
poezie,
rasarit,
soare,
zapada
joi, 15 ianuarie 2015
Gânduri la 16 ani
Oana Platon era eleva la liceul "Alexandru Papiu- Ilarian" din Dej la vremea când a asternut pe hârtie aceste sensibile rânduri, intitulate "Ganduri pentru Eminescu":
"Orice suflet romantic sau melancolic este mereu atras de creatie, mai ales de cea in versuri. Este impins parca de o dorinta de a-si asterne pe hartie sentimentele, fie cele de tristete, de singuratate, fie cele de fericire, dragoste, entuziasm sau admiratie. Foarte putini insa reusesc acest lucru. Nu e deloc usor sa gasesti cele mai potrivite cuvinte care sa-ti exprime starea sufleteasca, sa reusesti sa-ti asterni gandurile si sentimentele pe hartie intr-o rima perfecta, sa dai versurilor un ton melodios, sa-i transmiti cititorului exact starea ta sufleteasca. Deci, cu alte cuvinte nu e deloc usor sa fii poet. Poate ca un adevarat poet sa naste cu acest dar, sau poate frumusetea sa interioaara, sufleteasca il transforma in poet. De aceea, cred ca un poet trebuie considerat intotdeauna un geniu, pe buna dreptate.
Literatura noastra a avut de-a lungul timpului parte de poeti adevarati si deosebit de talentati, care ne-au lasat o opera minunata de care putem fi intotdeauna mandri.
Deasupra tuturor insa, a stralucit mereu o stea, "Luceafarul" poeziei romanesti, o stea care nu se va stinge niciodata si poate niciodata nu va rasari alta mai stralucitoare decat ea. Aceasta stea, acest "Luceafar" al neamului nostru si nu numai, este Eminescu.
Geniul sau, talentul sau neasemuit de creatie l-a inaltat asa sus, l-a transformat in "Luceafar" si odata cu asta in Sfant, in Sfantul Preacurat al versului romanesc.
Desi se spune ca nimeni si nimic nu este perfect, opera sa cred ca face exceptie de la aceasta regula. Acest talent de a gasi mereu cuvantul potrivit la locul potrivit, de a da versului o luminozitate si o claritate neasemuita, de a-l face melodios si inteles usor de fiecare cititor, este un talent desavarsit al unui poet in toata puterea cuvantului.
Eminescu este poate cel mai de pret dar pe care ni l-a dat vreodata literatura romaneasca, o adevarata minune care nu dureaza "trei zile" precum se spune despre orice minune, ci va dura vesnic, va ramane mereu vie in sufletele noastre"
Astazi se împlinesc 165 de ani de la nasterea marelui Eminescu.
"Orice suflet romantic sau melancolic este mereu atras de creatie, mai ales de cea in versuri. Este impins parca de o dorinta de a-si asterne pe hartie sentimentele, fie cele de tristete, de singuratate, fie cele de fericire, dragoste, entuziasm sau admiratie. Foarte putini insa reusesc acest lucru. Nu e deloc usor sa gasesti cele mai potrivite cuvinte care sa-ti exprime starea sufleteasca, sa reusesti sa-ti asterni gandurile si sentimentele pe hartie intr-o rima perfecta, sa dai versurilor un ton melodios, sa-i transmiti cititorului exact starea ta sufleteasca. Deci, cu alte cuvinte nu e deloc usor sa fii poet. Poate ca un adevarat poet sa naste cu acest dar, sau poate frumusetea sa interioaara, sufleteasca il transforma in poet. De aceea, cred ca un poet trebuie considerat intotdeauna un geniu, pe buna dreptate.
Literatura noastra a avut de-a lungul timpului parte de poeti adevarati si deosebit de talentati, care ne-au lasat o opera minunata de care putem fi intotdeauna mandri.
Deasupra tuturor insa, a stralucit mereu o stea, "Luceafarul" poeziei romanesti, o stea care nu se va stinge niciodata si poate niciodata nu va rasari alta mai stralucitoare decat ea. Aceasta stea, acest "Luceafar" al neamului nostru si nu numai, este Eminescu.
Geniul sau, talentul sau neasemuit de creatie l-a inaltat asa sus, l-a transformat in "Luceafar" si odata cu asta in Sfant, in Sfantul Preacurat al versului romanesc.
Desi se spune ca nimeni si nimic nu este perfect, opera sa cred ca face exceptie de la aceasta regula. Acest talent de a gasi mereu cuvantul potrivit la locul potrivit, de a da versului o luminozitate si o claritate neasemuita, de a-l face melodios si inteles usor de fiecare cititor, este un talent desavarsit al unui poet in toata puterea cuvantului.
Eminescu este poate cel mai de pret dar pe care ni l-a dat vreodata literatura romaneasca, o adevarata minune care nu dureaza "trei zile" precum se spune despre orice minune, ci va dura vesnic, va ramane mereu vie in sufletele noastre"
Astazi se împlinesc 165 de ani de la nasterea marelui Eminescu.
miercuri, 15 ianuarie 2014
Miercurea fara cuvinte (3) - De 164 de ani EMINESCU



(Bust Eminescu - München 1989)
Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografiicare "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :)
marți, 15 ianuarie 2013
vineri, 27 iulie 2012
Marea Neagra - Jurnal de vacanta (12)

Fiecare zi de plaja am alternat-o cu una de plimbari, astfel încât primul șpațir l-am facut în Constanta, al doilea din statiune-în-statiune si am încheiat cu o peregrinare în Delta Dunarii.
Astazi am sa povestesc despre plimbarea în cel mai vechi oras atestat de pe teritoriul Românie - Constanta, un superb oras ajuns însa într-o decadere totala! Ma refer bineînteles la zona veche si cladirile istorice...
Am parcat masina lânga parcul Libertatii si ne-am început plimbarea de lânga Statuia Victoriei (opera sculptorului Boris Caragea, 1968). Am traversat aleile si ne-am oprint în fata panoului din Parcul Arheologic, sa mângâiem câteva clipe caramizile zidului roman ridicat în secolul III d.Hr.
Bineînteles ca am vizitat muzeul si Edificiul Roman cu Mozaic (am rezervat o extra-postare aici: Poftiți la pâine antică romană!), precum si parcul cu monumente funerare grecești și romane (si acestei teme, i-am rezervat o extra-postare aici: Poveşti încrustate în pietre)
Trecând pe lânga Marea Moschee Mahomed al II-lea, ne-am continuat drumul pe strada Arhiepiscopiei. Am acordat ragaz sufletului, intrând în Catedrala ortodoxa Sfintii Apostoli Petru si Pavel, un lăcaș de cult ridicat dupa planurile si sub îndrumarea arhitectului Ion Mincu, între 1883-1885. Am ramas profund impresionati de frumusetea constructiei neobizantine, de picturi si fresce, de lucrarile de sculptura, de candelabre, policandre si sfesnice.
Ne-am continuat drumul pe stada strajuita de frasini cu trunchiuri varuite, pe lânga Hotelul Palace si am iesit pe faleza, direct la Farul Genovez.
"Asprul cânt al marii gemea de patemi"... si-n fata statuii marelui Eminescu, nimic nu mi s-a parut mai potrivit decât sa ascult la telefonul mobil "Mai am un singur dor" în interpretarea Angelei Moldovan. Am inspirat adânc aerul sarat si umed si am privi îndelung imensitatea albastra, cu admirație si cu emoție. Departe, la capatul promenadei se zarea Cazinoul.
Sotul meu nu a mai fost pe aici si, printre altele, i-am povestit ca iarna trecuta faleza a fost îmbracata în sloiuri de gheata si ca s-a intensificat degradarea trotuarului si mi-am dorit sa vad în ce stare mai este Cazinoul. Imediat mi-a spus ca el nu vrea la cazinou, în niciun caz. Eu am tinut-o pe a mea, ca mergem, el ca nu... Am fost mirata de vehementa cu care se opunea, dar n-am cedat. Când a simtit ca nu mai are încotro, a bombanit doar "Nu ne chiar dau banii afara din casa si nici macar tinuta corespunzatoare nu avem!". Atunci m-a bufnit râsul! El si-a închipuit ca-l duc sa joace ruleta si pocker, sa bea coniac fin si n-are papionul si pantofii de lac la el! :))) Dar unde l-am dus eu, am fi avut nevoie de haine de protectie si masti cu supapa de respiratie! Cladirea istorica, monument arhitectural cândva emblema a Constantei, a ajuns o epava! Privind din afara, cladirea în stil art nouveau înca mai impune. De cum pasesti treptele observi însa degradarea...Pereti scorojiti, placi de marmura volatilizate, oglinzi de cristal ciobite, îngalbenite sau sparte, ornamente de ceramica smulse din pereti, tapete împuțite, covoare ruinate de mizerie, splendori de candelabre cu brate lipsa... Am pasit înmarmurita din salon în salon, am urcat scarile în sala de bal si pur si simplu nu am înteles de ce aceasta bijuterie arhitectonica este lasata sa se prabuseasca! Superbele vitralii nu se vor mai putea reconditiona niciodata! Draperii cândva elegante, atârna decadent la ferestre. Porumbeii au pus stapânire pe cele mai frumoase saloane si patura groasa de excremente si cadavre de mici vietuitoare, dovedeste ca situatia dateaza de ani de zile! Nu doare pe nimeni sufletul?! Pe mine aceasta vizita m-a deprimat!
Am iesit din cazinou cu o puternica stare de tristete si am intrat imediat vizavi, la Acvariu, sa-mi domolesc emotiile. Expozitia prezinta specii de pesti în mod clasic, fara însa sa impresioneze prin nimic deosebit. Acvarii de diverse marimi, populate de pesti colorati sau cenusii, proveniti din Marea Neagra si Mediterana, pesti de apa dulce sau sarata, doar câteva coridoare. Cel mai mare bazin ce adaposteste sturioni si o pisica de mare si m-ar fi interesat, avea apa tulbure... Pentru ca eu fac comparatie cu alte expozitii similare din Germania (Sea Life München, Klima Haus Bremen) sau din Croatia (Aquarium Novi Vinodolski) asta nu înseamna ca Acvarium din Constanta nu merita vizitat! Chiar dimpotriva! Recomand vizitarea oricarei familii cu copii. Cei mici vor fi precis fascinati de culori, lumini si forme.
Dupa o zi plina, simteam încet-încet ca ne lasa genunchii, asa ce ne-am întors pe cel mai scurt drum la locul unde parcasem masina si pâna "acasa" (la hotel), ne-am oprit doar sa mâncam. Am ales din motive pur aleatorii restaurantul La Protap (la parterul Hotelului Balada, Constanta) si am avut noroc! Într-un ambient rustic, am avut parte de servire impecabila si mâncare gustoasa. O nemultumire totusi am: portiile pe care le fac sunt uriase! ;)

duminică, 15 iulie 2012
Lebăda
Truda de-a străbate-acest torent
neparcurs, în noi cu-o greutate,
e un mers de lebădă, latent.
Iară moartea, care-adânc ne-ascunde
văilor ce zi de zi ni-s date,
e ca teama-i când se lasă-n unde -:
în această apă primitoare
ce se bucură şi blând apare
pe sub ea în cercuri, val cu val;
pe când ea, mai calmă şi solemnă,
drumul şi-l continuă regal.
Când pintre valuri ce saltă
Pe baltă
În ritmu uşor,
Lebăda albă cu-aripele-n vânturi
În cânturi
Se leagănă-n dor;
Aripele-i albe în raza cea caldă
Le scaldă,
Din ele bătând,
Şi-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde
Le-ntinde
O barcă de vânt.
duminică, 15 ianuarie 2012
162 de ani
... se împlinesc astazi, de la nasterea Luceafarului poeziei românesti.




Mai multe poezii eminesciene, aici și aici și aici... și parca niciodata nu-l citim destul!
(O întâmplare simpatica aici)




Mai multe poezii eminesciene, aici și aici și aici... și parca niciodata nu-l citim destul!
(O întâmplare simpatica aici)
joi, 1 decembrie 2011
Afara-i toamna
Mihai Eminescu - Afara-i toamna
Afara-i toamna, frunza 'mprastiata,
Iar vântul svârla 'n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si într'un ceas gândesti la viata toata.
Pierzându-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N'ai vrea ca nimeni 'n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, când afara-i sloata,
Sa stai visând la foc, de somn sa picuri.
Si eu astfel ma uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceata creste rânduri-rânduri;
De odat'aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subtiri si reci mi-acoper ochii.
Afara-i toamna, frunza 'mprastiata,
Iar vântul svârla 'n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si într'un ceas gândesti la viata toata.
Pierzându-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N'ai vrea ca nimeni 'n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, când afara-i sloata,
Sa stai visând la foc, de somn sa picuri.
Si eu astfel ma uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceata creste rânduri-rânduri;
De odat'aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subtiri si reci mi-acoper ochii.
sâmbătă, 15 ianuarie 2011
Vreme trece, vreme vine...
Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece. In auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le asculte?... Tu asaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Când cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine. Nici încline a ei limba Recea cumpana-a gândirii Inspre clipa ce se schimba Purtând masca fericirii, Ce din moartea ei se naste Si o clipa tine poate; Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate. Tu în lume sa te-nchipui: Joace unul si pe patru, Totusi tu ghici-vei chipu-i, Si de plânge, de se cearta, Tu în colt petreci în tine Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau si ce e bine. | Caci acelorasi mijloace Se supun câte exista, Si de mii de ani încoace Lumea-i vesela si trista; Alte masti, aceeasi piesa, Alte guri, aceeasi gama, Amagit atât de-adese Nu spera si nu ai teama. Nu spera când vezi miseii La izbânda facând punte, Te-or întrece nataraii, De ai fi cu stea în frunte; Teama n-ai, cata-vor iarasi Intre dânsii sa se plece, Nu te prinde lor tovaras: Ce e val, ca valul trece. Cu un cântec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa schimbe-actorii-n scena, Te momeste în vârteje; Tu pe-alaturi te strecoara, Nu baga nici chiar de seama, Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama. De te-ating, sa feri în laturi, De hulesc, sa taci din gura; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Daca stii a lor masura; Zica toti ce vor sa zica, Treaca-n lume cine-o trece; Ca sa nu-ndragesti nimica, Tu ramâi la toate rece. Tu ramâi la toate rece, De te-ndeamna, de te cheama: Ce e val, ca valul trece, Nu spera si nu ai teama; Te întreaba si socoate Ce e rau si ce e bine; Toate-s vechi si noua toate: Vreme trece, vreme vine. (1883, decembrie) Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) Citeste si (din 15.01.10): "Luceafarul poeziei românesti" Pingback: Vania, Caius, Mirela, Gabriela N, Gabriela I, Gabriela S, Teo, Cristian, Carmen, Nabadaiosul, Cosmin Stefanescu. |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
