Croaziera - Catedral de Santa María de Palma de Mallorca

(continuare)

Am strabatut din nou orasul cu autocarul, acum în directia portului. Turlele unei cladiri de proporții uriașe deveneau tot mai clare. Ghidul ne-a spus ca urmeaza sa vizitam catedrala din Palma, mie însa mi se parea ca ne apropiem de un castel din povesti. Localnicii o numesc "Catedrala La Seu" pentru ca este resedinta bișofului din Palma. În imediata apropiere a catedralei se afla Palacio Real de la Almudaina (Palatul Regal), una din reşedinţele oficiale ale familiei regale spaniole. Complexul edificiilor ridicat la malul Marii Mediterane este impozant, grandios, impresionant!
Se spune ca în lupta finala dintre arabi si spanioli, pentru recuperarea insulei, flota regelui Jaime I a fost prinsa de o furtuna puternica. Regele a jurat ca daca scapa de furia naturii, va construi o catedrala închinata Fecioarei Maria. Imediat dupa izgonirea maurilor din Spania, regele Jaime I de Aragón a dispus ridicarea catedralei pe locul unei moschei si piatra de temelie a fost pusa în anul 1230. Urmasul acestuia, regele Jaime II de Mallorca, a impus în plus proiectului ridicarea unui mausoleu pentru familia regala si constructia efectiva a început în anul 1306. Realizarea navei a fost finalizată în anul 1587 si portalul principal a fost sfințit în anul 1601. Lucrările la fatada principala au început în anul 1852 și au fost încheiate abia la începutul secolului 20. Astfel, ridicarea catedralei a durat aproape 400 de ani si rezultatul este o minune arhitectonica.


Catedrala este imensa, masoara 121m lungime, 55m lățime și 44m înălțime si ocupa o suprafata de 7000 metri patrati (~ suprafata Stadionului Wembley). Edificiul religios construit din piatra de calcar în nuantele de ocru si auriu este înconjurat de un parc superb. Fatada principala este orientata spre Palatul Almudaina. Portalul cel mai bogat decorat al catedralei este fatada dinspre port, numita Porta del Mirador.
Un cutremur în anul 1851, a distrus o mare parte a catedralei, astfel ca planurile arhitectilor Juan Bautista Peyronnet (1812-1875) si Antoni Gaudi (1852–1926) se întrepatrund si se completeaza. Lucrările de reconstrucție și renovare au fost realizate parțial în stil gotic, multe din elemente fiind înlocuite în stil neogotic. Arhitectura edificiului contine multe elemente renascentiste, baroc si neoclasice si, cu toate ca aceasta catedrala are doar unul din cele doua turnuri tipice bisericilor gotice - Catedrala La Seu este recunoscuta ca fiind unul dintre cele mai importante monumente ale stilului gotic.

Interiorul este coplesitor atât prin dimensiuni cât mai ales prin decoratiuni. Numeroasele vitralii filtreaza lumina în culori magice, însa ceea ce face aceasta catedrala sa fie unica în lume, este rozeta dinspre partea de est, considerata "cea mai mare rozeta gotica din lume". Este compusa din 1236 bucati de sticla colorata si are un diametru de 12,5 metri. Când soarele straluceste dimineață, lumina ce patrunde prin rozeta atinge fiecare colț si biserica strălucește în toate culorile curcubeului, de aceea este supranumita si "Catedrala Luminii".

Cele două culoarele sunt grandioase, piloni subtiri par a se desface la vârf ca niste palmieri, formând bolti tot mai înalte spre zona centrală.
În partea din spate se afla Capela Regala, acoperita de o bolta asimetrica, construita de Antoni Gaudi, cel care a restaurat capela la inceputul anilor 1900. El a îndepărtat altarul baroc din secolul 13 și l-a înlocuit cu vechiul altar gotic. De asemenea, a facut modificari structurale, mutând corul de la mijlocul naosului și afiliindu-l Capelei Regale.
Catedral de Santa María de Palma de Mallorca impresionează puternic, uimește si emoționează. Reprezinta un simbol al orasului si este unul dintre cele mai renumite monumente ale lumii. (va urma)

Parfumul unei seri pe care nu o pot uita

articol înscris la rubrica saptamânala "Povestea parfumata" - initiata de Mirela

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Pentru ca fratele cel mic al sotului meu este "ein berliner", ne-am obisnuit ca pe timpul vizitelor la el si sotia acestuia, sa ramânem câteva zile în Berlin si într-una din seri sa participam neaparat la un spectacol cultural. Anul trecut am ales de comun acord sa mergem la Madame Buterfly si ciudat mi-a fost ca în timp ce ne dichiseam pentru reprezentatie ni s-a atras atentia mie si sotului meu, sa nu folosim niciun fel de parfum. Seara, în drum spre Opera, la fel de mult ne-am mirat când am oprit la KaDeWe (Kaufhaus des Westens, Magazinul vestului, cel mai mare magazin universal din Europa Continentala). Cei doi zâmbeau conspirativ si ne-au invitat sa îi urmam, fara sa punem întrebari. Ne-am îndreptat spre raionul cu parfumuri si una din vânzatoarele-consilier s-a apropiat imediat de noi, salutându-ne entuziast. Am înteles ca era o prietena a cumnatilor mei si ca stia din-nainte de ce ne aflam aici. Ne-a condus direct spre rafturile brandului Amouage, unde pe etajerele de cristal straluceau veritabile bijuterii olfactive ambalate în flacoane elegante cu capace si inscriptii aurii si decorate cu podoabe Swarovski."Va voi pulveriza Honour la încheietura mâinilor" a spus însotitoarea noastra si seriozitatea cu care a facut-o, a semanat mult cu respectarea unui ritual. "Este ultima creatie a parfumeriei Sultanatului Oman. Fiecare floare din buchetul acestui parfum, are o semnificatie aparte. Tuberoza reprezinta pericolul, iasomia loalitatea, gardenia exprima dragostea secreta, crinul puritatea inimii, iar garoafa alba simbolizeaza inocenta. Notele fine de tamâie, opoponax si chihlimbar, simbolizeaza un sfârsit tragic... este povestea gingasei Cio-Cio-San. Va doresc o seara placuta!" a încheiat aproape soptind. Învaluita în aromele florale si emotionata din cauza placutei surprize, m-am îndreptat mai mult plutind spre iesirea din magazin si gândul la povestea Doamnei Fluture a devenit tot mai prezent. Acest parfum a reusit sa ne rupa din ritmul zilnic si sa ne introduca în cadrul unei lumii speciale, pregatindu-ne pentru o noua percepere a artei, a muzicii, a dansului. Din starea de visare nu mi-am revenit nici când am pasit pe scarile somptuoase ale Operei din Berlin si nici când a încetat acordarea instrumentelor si dirijorul a urcat la pupitru, salutat cu aplauze. Aceasta stare de spirit indusa de parfum s-a amplificat pe masura ce spectacolul s-a desfasurat si de nenumarate ori am închis ochii si mi-am mirosit mâna. Fermecatoarea muzica este întradevar transpusa acor-cu-acord în acest parfum, numit simplu Honour. O afinitate muzicala speciala si un plus de  emoţii, de melancolie confera purtatorului, acest parfum eletist.
Chiar si acasa, ajunsa în pat, parfumul mai persista si ultimul gând înainte de a adormi a fost la Cio-Cio-San. De atunci mi-e gândul la acest parfum romantic, în care creatoarele Alexandra Carlin si Violaine Collas au amestecat "în joaca" vise cu esente fine si rare, volatilităţi cu emoţii, muzica, destine cu perfectiune si lux. "In honour of truth and beauty, her poetic and sorrow echo eternally" este mottoul brandul Amouage, pentru parfumul Honour, pentru onoarea doamnei Butterfly. De pe capacul ambalajului încearca parca sa se desprinda fluturasi gingasi si fragili...
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Aria "Un bel dì vedremo" din Madame Butterfly, în exceptionala interpretare a Mariei Callas - http://www.youtube.com/watch?v=sLcbfF9ypmM. Acompaniamentul este asigurat de corul si orchestra la Scala - Milano, dirijata de Herbert von Karaja. Imaginile videoclipului sunt secvente din transpunerea artistica în film a operei lui Giacomo Puccini.

Alo, centrala?

Am primit astazi aceasta minunata poveste pe e-mail, poate ca deja o stiti, dar daca nu, atunci... merita sa o cititi!

Pe când eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Îmi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata în perete. Receptorul stralucitor atârna într-o parte. Eram înca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, înauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si în plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh închis în sticla, a venit într-o zi când, în vreme ce mama era în vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni în preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat în jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pâna am ajuns la scara. Telefonul! Am târât repede un scaun din sufragerie pâna în hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat în microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la
ureche: "Centrala."
"Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu în telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?"- urma întrebarea.
"Nu este nimeni acasa în afara de mine..."- am bolborosit.
"Îti curge sânge?" - m-a întrebat vocea..
"Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
"Poti sa deschizi frigiderul?" - m-a întrebat ea. I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o lipita de degetel," -
spuse vocea.
Dupa aceea am început sa chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia . .. M-a ajutat si la matematica... Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem în parc cu o zi inainte, manânca fructe si alune.
A venit apoi o zi în care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a început sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am întrebat-o, "De ce se întampla ca pasarile, care cânta atât de frumos si aduc atâta bucurie oamenilor, trebuie sa se sfârseaca într-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?"
Cred ca ea mi-a înteles afectarea, pentru ca mi-a spus încet, "Wayne , tine minte întotdeauna, ca mai sunt si alte lumi în care se poate cânta".
Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"
"Centrala" - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "Cum se scrie cuvantul fix?" - am întrebat-o.
Toate astea se întamplau într-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest.
Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Îmi lipsea foarte mult prietena mea... "Alo Centrala" ramasese în cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai încercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni... Adesea, în momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cât de rabdatoare de întelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atâta timp cu un baietel ca mine.
Dupa câtiva ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat în escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora între avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de-o vreme. Apoi, fara sa ma gândesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:"Alo, centrala?"
Miraculos, am auzit aceeasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala"
Nu planuisem asta, dar m-am auzit spunând: "Poti sa-mi spui cum se scrie cuvântul fix?"
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pâna acum."
Am râs, "Deci tu esti, într-adevar, " - i-am spus. "Ma-ntreb daca ai idee cât de mult ai însemnat pentru mine la vremea aceea?"
"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cât de mult au însemnat telefoanele tale pentru mine?! N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."
I-am spus cât de mult m-am gândit la ea de-a lungul anilor si am întrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
"Cu placere," - mi-a spus ea. "Întreaba de Sally".
M-am întors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii".
Am întrebat de Sally.
"Sunteti un prieten?" - m-a întrebat.
"Da, un foarte vechi prieten... Wayne"
"Îmi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea. "Sally a lucrat doar o jumatate de norma în ulimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamâni în urma."
Înainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ?" "Da." - i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie în caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
Mesajul ei era, "Spune-i ca sunt si alte lumi în care se poate cânta. El va sti la ce ma refer."
I-am multumit... Stiam la ce se referea Sally...
----------------------------------------
Astazi este ziua fratelui meu si m-am gândit ca zau, acesta poveste s-ar potrivi perfect firii lui... LA MULTI ANI, MIRCEA! :)