Se afișează postările cu eticheta dalii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dalii. Afișați toate postările

duminică, 21 septembrie 2025

O zi de duminică cu liniște, culoare și bucurie simplă


🌻 Azi a fost una dintre acele zile care îți rămân în suflet, cu momente atât de frumoase încât, dacă le-ai putea prinde, le-ai înrăma ca pe niște clipe rare.
Am fost la mănăstirea Oberschönenfeld — un loc liniștit, care mi-a adus o stare de bine. O să povestesc mai pe larg luni sau marți, fiindcă e genul de loc care merită descris cu răbdare. Dar ce vreau să împărtășesc acum este momentul magic de pe drumul de întoarcere.
Ne-am oprit într-un câmp plin de flori, un loc care respira odată cu lumina blândă a după-amiezii. Floarea-soarelui, gladiolele și daliile, în cele mai variate forme și combinații de culori, se întindeau în rânduri ordonate. Printre ele zburau fluturași, libelule și albinuțe, aducând viață și mișcare acestui colț de natură. Câmpul invita la cules, la tihnă, la bucuria simplă a unei alegeri făcute cu sufletul. Autoservirea — atât de firească aici, în Bavaria — adăuga un farmec aparte. La capătul câmpului, pe un butoi vopsit în albastru, era prinsă o pusculiță modestă, o tăbliță cu prețuri scrise de mână și câteva cuțitașe lăsate acolo, pentru ca fiecare să poată tăia cu grijă florile care îi plac.
O idee simplă, dar cu o frumusețe care îți rămâne în suflet mult timp după ce ai lăsat câmpul în urmă.
Am cules cu mâinile noastre aceste minuni ale naturii, înconjurați de culori vibrante și parfum discret. A fost o oprire spontană și plină de farmec. 
Câmpul de flori ne-a oferit o clipă de libertate și frumusețe pură. Cu mâinile pline de culori și sufletul ușor, am plecat spre casă cu zâmbetul unei zile care a știut să ne surprindă.

luni, 9 septembrie 2024

Fluture Ochi-de-paun

Septembrie. Razele soarelui mângâie gradina cu precizia si blândetea unui pictor ce-si poarta pensula peste pânza, oferind straluciri aparte culorilor. 
O dalie aurie, alta rosie ca un mar copt, o crizantema uriasa, franjurata, în nuante de rubiniu si alb, alta alba, imaculata, ca un voal de mireasa. Mai în spate, o gladiola zvelta si înalta, roz-portocalie, arcuita si delicata… Un strop de magie si gratie în fiecare colt de gradina. 
Un future Ochi-de-paun îsi face aparitia de peste gard. Se opreste pe o crizantema, sa-si odihneasca aripile creponate, apoi se avânta spre o dalie, unde parcă danseaza în ritmul vântului. Aerul cald îi mângaie aripile fine si parfumul florilor îl invaluie în dulci îmbratisari. Pare ca nu cunoaște griji sau temeri, ci doar bucuria pură de a fi aici și de a se înveseli de splendoarea lumii din jurul său. Fiecare floare pare o scena pe care fluturasul interpreteaza solo-uri de balet. 
Fâlfâirile de aripi moi si blânde descriu în aer piruete, arabescuri, reverente, despartiti si reveniri, îmbratisari calde și tandre de iubiri prețioase și dulci. 
 
Zborul fluturelui pare atât o melodie a naturii, cât și un dans al vieții, o celebrare a libertății și a frumuseții efemere. Sau cum a spus Dolly Parton în cântecul "Dragostea este ca un fluture":
“The multicolored moods of love are like its satin wings,    
[...] It flutters like soft wings in flight, 
 Love is like a butterfly, a rare and gentle thing”  
(Starile multicolore ale iubirii sunt ca aripile lui de satin, 
[...] Ca fâlfâirile de aripi moi în zbor.
Dragostea este ca un fluture, este ceva rar și gingas.) - Înscriu postarea la "Citate favorite - tabel, la Suzana

miercuri, 18 octombrie 2023

Festivalul Daliilor - Miercurea fara cuvinte S42/23

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺