Se afișează postările cu eticheta transformare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta transformare. Afișați toate postările

luni, 21 septembrie 2026

Memorie de chihlimbar

Se simte în aer un fior mut... Vara își strânge marile secrete și se retrage în cutele pământului. Zilele nu se mai măsoară în ore, ci în suspinele frunzelor care încep să învețe greutatea aurului. Soarele nu mai este un rege, ci un alchimist obosit care transformă verdele crud în rugină sacră, pregătind lumea pentru marea adormire.
E o melancolie veche de când lumea, un cântec fără cuvinte care ne strânge inima. O vrajă care ne desface de zgomotul din jur și ne așază în fața propriei fragilități. Suntem prinși în reveria unui echinocțiu interior, în cumpăna perfectă unde lumina și întunericul își împart simetric simțirea. Un gol se deschide între ceea ce a fost și ceea ce urmează, ca o chemare tăcută prin care sufletul se desprinde de lumină pentru a păși în toamnă.Timpul nu mai curge înainte, ci se adâncește în noi, ca un râu care își caută matca subterană. Asfințiturile sângerează nostalgie peste linii de orizont tot mai pustii...
Însă vara nu piere, ci se lasă prinsă într-o memorie de chihlimbar, unde dorurile și speranțele noastre tac cu ochii închiși. Căci fiecare sfârșit de vară nu este o pierdere, ci o metamorfoză tăcută din care cândva, ne vom naște mai înțelepți.


Nota: Anul acesta, echinocțiul de toamnă va avea loc în noaptea de 22 spre 23 septembrie – mai exact pe 23 septembrie, la ora 03:05 (ora României). Este momentul astronomic în care ziua și noaptea devin aproximativ egale în orice punct de pe Pământ, marcând debutul oficial al toamnei astronomice în emisfera nordică. Din această zi, durata nopților va continua să crească, iar cea a zilelor să scadă, până la solstițiul de iarnă din decembrie.

joi, 7 decembrie 2023

A fost o data...

... o placa de vinil, pentru pick-up. 
Am deformat-o dupa ce am încalzit locurile de îndoire la flacara de lumânare. Apoi am zgâriat discul cu șmirghel, am lipit cu adeziv special câteva decupaje din note muzicale, am lacuit-o si... Tamtaaaam - gata a fost vasul meu. Il folosesc cu multa placere pentru sticksuri, saratele, pop-corn sau alte chestii de rontait. Arata bine si este încapator. 
Apropo pick-up: eu mai am unul in functiune si colectia mea draga de placi are peste 300 de exemplare, muzica pop româneasca si internationala (anii ''70/'80/'90 si 2000), jazz, clasica, country si am chiar si placi cu povesti ♥
Înscriu aceasta postare la provocarea intitulata "Transformari creative, la care  Niko, Suzana, Rux, Diana, Pompilia si Mihaela, participa în mod constant.