Atunci când viața îți dă... corcodușe, fă găluște! (rețetă-reinventată)

Tradiția spune că septembrie miroase a găluște cu prune. Însă... în bucătăria mea, rețeta a fost rescrisă de nevoie. Helmut a folosit toate prunele pentru celebra lui plăcintă de vineri seară, așa că pofta mea a trebuit să se adapteze rapid la ce am avut la îndemână. Vorba aceea – atunci când viața îți dă... corcodușe, fă găluște!
Să scoți sâmburii din micile corcodușe a fost ca în bancul cu Bula, care scotea ochii la hamsii ca să pară că are caviar. Muncă de Sisif! Doar asta a fost partea grea... Restul rețetei îl știe toată lumea — se fierb cartofii, se pasează calzi, se pune sare, puțin zahăr, ulei de măsline și se formează aluatul adăugând făină la simț – adică „până când aluatul nu ți se mai lipește de degete când frămânți” — zicea bunica Ana, parcă o aud și acum...
Pe când apa fierbea în oala mare cu un vârf de cuțit de sare, am modelat în palmă o scoică, am pus corcodușa și am închis-o bine în aluat — exact așa cum se joacă cei mici cu plastilina la grădiniță. Am lăsat gălușca ușor în apa clocotită și am trecut la următoarea. Corcodușele fiind mult mai mici decât prunele, mi-au ieșit niște găluște mititele. Avantaj MARE! Sunt ideale pentru un stomac mai mic — vorba blondei din bancul cu pizza („tăiați pizza în șase felii, vă rog, pentru că zece nu aș reuși niciodată să mănânc”). Zece găluște mari nu poate nimeni să mănânce dintr-odată, dar treizeci din astea mici... merg rapid!
În timp ce găluștele încă se jucau de-a scafandrii, am luat o tigaie mare, am ras un cub de unt și am pus generos pesmet de casă. Am amestecat fără pauză cu lingura de lemn, până când pesmetul a devenit ca un nisip auriu. L-am răsturnat într-o farfurie mare și adâncă — din acelea pentru spaghetti — și am adăugat zahăr brun, praf de scorțișoară și de cuișoare. Între timp, găluștele din oală au început să plutească — semn că s-au fiert. Le-am scos cu spumiera, le-am lăsat puțin la scurs în sită, apoi le-am tăvălit pe rând în amestecul de pesmet dulce-aromat. Apoi am trecut direct la degustat. Hmm, un deliciu! Am mâncat și eu și Helmut, cu mare poftă. Corcodușele acrișoare s-au transformat în mici nestemate de chihlimbar, ascunzând sub mantia dulce o explozie rebelă de prospețime.
Planul inițial era să le dăm mâine și vecinilor o farfurie, însă... mă tem că până atunci nu vor mai rămâne decât amintirile!... Mmda, noi, amintirile și dușmanii noștri — caloriile! Acele lighioane mici și meschine care ne cos noaptea hainele din dulap, făcându-le până dimineața cu un număr mai mic! Le mai cunoaște cineva? 😏