Avem timp
Octavian Paler
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam în dreapta si-n stânga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi însine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa învinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam întrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri în viata pe care vi le împartasesc si voua !!
Am învatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am învatat ca oricât mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am învatat ca dureaza ani sa câstigi încredere
Si ca doar în cateva secunde poti sa o pierzi
Am învatat ca nu conteaza CE ai în viata
Ci PE CINE ai.
Am învatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, însa, ar fi bine sa stii ceva.
Am învatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am învatat ca nu conteaza ce li se întampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am învatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua feţe
Am învatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand îi vezi
Am învatat ca poti continua înca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am învatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am învatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am învatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am învatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am învatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am învatat ca indiferent cat de bun îti este un prieten
Oricum te va rani din când în când
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am învatat ca nu este întotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Câteodata trebuie sa înveti sa te ierti pe tine însuti
Am învatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am învatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am învatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am învatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am învatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am învatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei însisi ajung mai departe în viata
Am învatat ca viata îti poate fi schimbata în cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am învatat ca si atunci când crezi ca nu mai ai nimic de dat
Când te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am învatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am învatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am învatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie între a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am învatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Nu numai azi, ci in toate zilele Carmen draga,
RăspundețiȘtergeresa ai parte de o iubire trainica!!!!!!!
Pupici tie si intregii familii.
draga Steliana, multumesc din suflet pentru urari!
Ștergereîmbratisari si gânduri bune înapoi.
Ai ales o poezie exceptionala, o poezie foarte frumoasa!
RăspundețiȘtergereCarmen, stiu ca esti iubita si ca iubesti, stiu ca meriti sa fii iubita din tot sufletul, si chiar de aceea iti doresc sa fii mereu fericita!
Zilnic sa primesti dovezi de iubire, zilnic sa le daruiesti celor care le merita! :)
Imbratisari cu miile! :)
draga Mirela, mi se pare ca O. Paler spune aici tot ce ar trebui sa stie si sa respecte ori ce om. Si mi s-a parut perfec potrivita pentru Ziua inimilor.
ȘtergereMultumesc mult pentru urari. Toate gândurile bun înapoi.
>:D< O zi fericita !
RăspundețiȘtergeremultumesc mult draga Nima. Am avut o zi exceptionala.
ȘtergereSa fii iubita si respectata, toata viata!
Sf Valentin sa fie cu tine in fiecare zi!!
RăspundețiȘtergereMultumim pentru poezie!
multumesc mult, draga Ema.
ȘtergereSa fii iubita si respectata, toata viata!
sa fie ziua indragostitilor in fiecare zi pentru tine iti doresc:). zi faina ....
RăspundețiȘtergereGeanina draga, gânduri bune înapoi.
Ștergeresper sa ne întâlnim la miezul noptii, daca nu, îti doresc de acum, somn usor!
Am invatat multe, dar cumva gasim mereu cai meschine de a le uita.. Zi frumoasa!
RăspundețiȘtergereai perfecta dreptate, draga OFZ. pupici
ȘtergereCe poezie frumoasa ! O citesc pentru prima data ... Multumesc !
RăspundețiȘtergereSa fii mereu fericita alaturi de omul tau drag !
ma bucur mult ca ti-am putut atrage atentia asupra acestei CAPODOPERE.
ȘtergereSa fii iubita si respectata, toata viata!
stiam poezia dar adevarul cuvintelor ei ma tulbura de fiecare data...sa fii iubita definitiv si pentru totdeauna de cel pe acre il iubesti >:D<
RăspundețiȘtergereEndless Love, sweet Pandhora! pupici si îmbratisari
Ștergeresa avem timp pentru toate ....adevarat !
RăspundețiȘtergereda, este simplu... este doar o chestiune de vointa. Fiecare are timp pentru orice, daca doreste :)
ȘtergereAdor poezia aceasta. Cred ca nu exista om pe lumea acesta sa nu se regaseasca in ea si eu ma regasesc.
RăspundețiȘtergereVa doresc sa iubiti si sa fiti iubita in fiecare clipa. O seara minunata va doresc doamna Carmen! :)
draga Stefania, sa ai noroc întreaga viata, sa fii fericita, iubita si respectata.
Ștergereîmbratisari si gânduri bune.
Frumoasa alegere, cuvintele lui Octavian Paler, in proza sau in poezie au puterea sa ne cutremure. O seara frumoasa, alaturi de cei dragi! >:D<
RăspundețiȘtergereasa este, Xaara draga! Paler face parte dintre cei câtiva MARI ÎNTELEPTI ai poporului român.
ȘtergereToate cele bune, dragoste si întelegere, si tie deasemenea!
Stiam poezia, e, intr-adevar, un ditamai izvorul de intelepciune...
RăspundețiȘtergereDin motive de umblat pe coclauri ceva vreme de acum inainte, am pus de azi contributia mea (ca de obicei un pic nonconformista) la Mfc, sigur ca iar n-am putut sa tac din gura, prea eram inca sub impresia Carnavalului! :-D Pup
si eu am fost plecata toata ziua. Am reusit acum câteva minute sa încropesc postarea pentru MfC :))
ȘtergerePS: n-am primit înca masina... HM!
Adolescenta mea a fost marcata de Octavian Paler...l-am citit de nenumarate ori si tot m-a de atatea ori m-am regasit in cuvintele lui. Citind aceasta poezie, mi-ai redat o felie din adolescenta mea. Multumesc, Carmen! Imbratisari
RăspundețiȘtergereprobabil de aceea ne asemanam, draga Vera :) si eu îl iubesc pe Paler( si pe Eminescu si pe Nichita Stanescu, pe Noica, Eliade, Ana Blandiana, pe...)
Ștergeresa fii iubita si respectata în fiecare zi, toata viata! pupici
http://ramaitreaz.blogspot.com/2012/02/cine-este-sfantul-valentin.html
RăspundețiȘtergereFrumoasa alegere! La cati mai multi ani indragostiti!
RăspundețiȘtergere