Dintr-o data, joi la amiaza a pus mâna pe pensula, a luat cele mai luminoase nuante de albastru si a pictat cerul. L-a înfrumusetat cu norisori albi, veseli, bucălați apoi s-a ocupat de partea de jos a tabloului.
A amestecat verde crud, cu verde adânc si a trasat linii peste care a punctat flori în culori stridente, albastru, rosu, mov, oranj – au aparut anemonele, ranunculus, zambilele... Imediat dupa, a pus un strop mai mult de caldura-n culori si au aparut panselutele, narcisele si lalelele. Ici-colo a înaltat verdele din iarba sub forma de arbusti - unora le-a pictat doar frunzuliţe delicate, în verde fraged, altora le-a smălțuit puncte rosii-sângerii si i-a botezat gutui-japonezi.
I s-a nazarit ca partea de jos e prea încarcata, asa ca a zgâriat cerul azuriu cu crengute de magnoliu roz-bombon, cires salbatic în roz-antic si pruni albi, cu voaluri ca de mirese. Batrânilor castani le-a rasucit boboci bombati si luciosi în vârful crengilor ciolanoase. De undeva de sus, dintr-un colt de tablou a îndreptat o pala de raze spre bobocii dodoloţi si i-a lasat sa ţâşnieasca-ntr-un miracol de frunzulite ciufulite, suave.
A pus un picur de albastru sub linia de orizont si dupa chipul si asemanarea cerului, a dat viata unui lac. Acum ratele vâslesc molcome dâre pe oglinda lui si din trestii mladioase pun cerului sprâncene.
Șiroaie de albine țâșnesc spre lumina ca mierea, avide de viața, nebune dupa tinerete si nemuriere.
Aerul rotund si-nmiresmat se-nalţa-n tril de mierla si pe alee, doar pentru echilibru, a adaugat doua umbre humanoide si un catel pufos, alb-gri-cafeniu. Cu o penultima miscare de penel, a eliberat puful papadiilor si a prorocit fiecareia sa înalte-un vis. Armonia a fost zamislita…
S-a dat doi pasi în spate, si-a privit multumita capodopera si-n timp ce curata pensula de ultima nuanta, a soptit: “Da, asta-s eu!”. A semnat în coltul stâng, jos: Primavara’23.
