luni, 28 septembrie 2026

A bătut Toamna la fereastra mea

A venit într-o dimineață senină, cu brațele pline de raze aurii și cu zâmbetul încărcat de frunze ruginii, risipind prin odaie miresme de pere coapte și șoapte de soare. A ciocănit ușor în geam cu degetele ei de chihlimbar, m-a privit prin ochii limpezi ai cerului și mi-a spus – în limba ei de frunze, că s-au copt castanele și alunele. Mi-a povestit că le-a risipit în fața casei, de-a lungul aleilor, ca pe niște bănuți fermecați scăpați din buzunarele ei doldora, iar vântul, poznaș, le rostogolește de colo-colo, nehotărât unde să le ascundă.
Mi-a mai spus că strugurii și-au strâns în boabe dulceața verii, că merele s-au îmbujorat de atâta stat la soare, iar gutuile – grele de parfum, abia se mai țin pe ram. Fiecare șoaptă a ei împrăștia prin odaie o mireasmă, o culoare, un foșnet, o fărâmă din belșugul pe care-l purta cu ea...
Am ascultat-o fără s-o întrerup. Cine ar fi avut inima să închidă fereastra când Toamna însăși poposise la pervaz? 🥰🍁🍂

8 comentarii:

  1. Ca o gazdă primitoare ce ești, nu puteai să o lași la pervazul ferestrei când ea cu brațele ocupate își ținea poalele straielor pline cu nuci verzi, cu miros înțepător de iod...pentru că buzunarele erau doldora de bunătăți!🤩🍏🍇🍐🌰🍄
    O toamnă bogată cu bucurii și sănătate!🤗😘🍁🧡🍁

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, Gina draga - zilele insorite de toamna trebuie sa le primesti cu sufletul deschis! La noi momentan este ... o vara indiana. Avem nopti cu 5-5 grade, si amiezi cu 25 grade. Cu cer senin si soare puternic. Este tare tare placut. Dar...anormal! Imi place insa 😉🌞🤗😘
      Pupici si imbratisari. O toamna minunata sa aveti! 🏵️🍯🥮🍁🍂🍄

      Ștergere
  2. cat de frumos ai exprimat dimineata de toamna! Minunat, Carmen! Multumesc pentru emotia de toamna!

    RăspundețiȘtergere
  3. Citind cum ”a bătut toamna la fereastra ta” am înțeles mai bine comentariul tău despre toamnă, cât de mult îți place. E minunată toamna aici la tine 🥰🍁🍂. Cele bune și după amiază cât mai plăcută ❣️
    P.S. Și pe mine m-a fermecat melodia I AM FREE | The Ultimate Feel-Good Soul Song

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Georgeta, mă bucură mult vizita ta și faptul că ți-ai luat timp să răsfoiești mai multe pagini ale blogului meu. În arhivă sunt muuuuullllteeee postări despre frumusețea toamnei și despre felul în care filtrez eu emoțiile, culorile și micile întâmplări ale acestui anotimp. 😊 Toamna mă inspiră în fiecare an, dar niciodată chiar la fel. Poate tocmai de aceea revin mereu la ea cu aceeași plăcere. Îți mulțumesc tare mult pentru răbdarea de a zăbovi printre rândurile și fotografiile mele! ❤️

      Ștergere