Drumul spre Slovenia

Am pornit dimineata din Augsburg, pe timp de ceata. Când esti doar co-pilot te cufunzi în fotoliul confortabil, alegi muzica potrivita si ai timp sa admiri peisajul care se desfasoara în fata geamurilor. Vazduhul plumburiu relaxeaza si elibereaza imaginatia... Ceata este fâsia de pamânt pe care realitățile înconjurătoare se contopesc cu închipuirile, este zona în care oricând se poate întâmpla orice. Imaginile vin spre tine secvential, podurile de peste sosea par suspendate în aer iar crengile copacilor par a fi tentacule prin care pamântul s-a agatat de cer.
Putin înainte de a intra în Austria am trecut prin ninsoare, ca printr-un tunel. Apoi ne-a întâmpinat vreme cu soare si cer azuriu. Zapada stralucea ca pulberea de diamante iar copacii încarcati de promoroaca, pareau monumente din argint si cristal.

Cu cât am patruns mai mult Alpii, cu atât mai des am întâlnit nori albi si pufosi, traversând soseaua. Großglockner (3.798 m), este vârful montan cel mai înalt din Austria.
Soseaua strapunge repetat pântecul muntilor, lantul de tuneluri scurteaza drumul considerabil. Granita dintre Austria si Slovenia se situeaza la jumatatea unui tunel lung de 8 kilometrii. Karawankentunnel reduce timpul călătoriei între Villach (Austria) și Ljubljana (capitala Sloveniei) cu peste o oră.
Slovenia este o tara mica, cu doar 2 milioane de locuitori. Nu am mai fost niciodata in Slovenia si surpriza neplacuta a fost sa constatam ca navigatorul nostru are toata Europa, mai putin Slovenia! Ne-am spus însa ca nu vom întâmpina probleme - citim indicatoarele rutiere. Cu toate ca folosește alfabetul latin, limba slovena este pentru un turist european foarte greu de citit sau înteles. De altfel chiar si slovenii între ei întampină câteodata probleme în a se întelege, deoarece limba slovena are 48 de dialecte foarte diferite între ele.
Asa se face ca de acasa si pâna în apropierea statiunii balneare unde aveam facuta rezervarea ne-au trebuit mai putin de cinci ore, dar pâna când am gasit hotelul a mai trecut o ora! Am trait însa o experienta unica! ☺
Neobisnuiti cu densitatea redusa a populatiei, o senzatie ciudata ne-a însotit pe drumurile din Slovenia. Case razlete, sate pustii, nici tipenie de om pe strazi... cui sa ceri un sfat?! Într-un sfârşit am întâlnit un sprinter parcat si soferul la volan. Cetateanul nu vorbea niciuna din limbile internationale în care am încercat sa luam legatura, însa când i-am aratat brosura hotelului la care doream sa ajungem, a zâmbit si ne-a facut semn sa îl urmam. Dupa ce ne-a condus pe câteva stradute, se pare ca nu a mai fost atât de sigur ca stie unde merge si a oprit într-o intersectie în mijlocul unui câmp, lânga un grup de camioane încarcate cu busteni. Soferii au început sa discute la nivelul geamului, sotul meu a oprit automobilul paralel cu ei, cel de-al doilea sofer vorbea ceva engleza. Ne-a explicat cum ajugem la hotel - nu mai erau decât 10-15 minute de mers cu masina. Prinsi în discutie, nici nu am observat ca "drumul de tara" era de fapt o sosea principala pe care noi o blocasem, autobuzul din sens opus nu a avut loc sa intre în intersectie si în spatele lui a mai venit un camion. Nimeni nu a claxonat, nimeni nu a strigat sau înjurat, ba dinpotriva toti cei implicati s-au dovedit extrem de întelegatori. Doi calatori din autobuz au cerut sa li se deschida usa, spunându-si probabil ca decât sa astepte sa eliberam noi intersectia, vor ajunge mai repede pe jos. Am fi dorit sa punem imediat capat situatiei penibile în care ne alfam, însa soferul cu explicatiile parea fericit ca cineva are nevoie de sfaturile lui rutiere, noi multumeam la fiecare cuvânt si am fi vrut sa plecam, el însa mai adauga înca un amanunt si înca unul... Acum când îmi amintesc, faza îmi pare ca o întoarcere în timp! Este singura tara în care, în secolul 21 fiind, parea ca nimeni nu se grabeste... recunosc, a fost o senzatie tare placuta!