Ulm - iarna, pe malul Dunarii

Ulm-ul este un oras relativ mic dar foarte cochet, o localitate romantica, linistita si încarcata de istorie. Înca din timpul lui Napoleon, Ulm-ul a apartinut a doua landuri: Bayern si Baden-Würtenberg, granita fiind albastra Dunare. Matusa mea locuieste de peste 35 de ani aici, si dat fiind faptul ca nici nu ne despart decât 70 km, vizitez Ulmul foarte des. O premiera pentru mine de data aceasta a fost plimbarea în plina noapte pe strazile orasului. Eu si sotul apartinem generatiei ce obisnuieste sa mearga la culcare odata cu gainile (~22:00) si mare ne-a fost mirarea sa constatam ce plin de viata este orasul pe timp de noapte! O atmosfera de revelion, as putea spune!
Am parasit masina în parcarea teatrului si ne-am îndreptat pe jos spre cartierul pescaresc - cea mai veche parte a orasului, unde în restaurantul Kulisse, ne astepta masa rezervata. Plin de farmec mi s-a parut totul sub razele lunii! Restaurantul apartine verisoarei mele, deci nu are rost sa va spun cât de rasfatati culinar am fost! De fiecare data, probam un meniu deosebit si de aceasta data am descoperit o supa a carei retete trebuie neaparat sa o cer! Supa crema de sfecla rosie cu mango si ginger... hmmm, o delicatesa!
Matusa mea foloseste pretextul spectacolului de balet, spre a ne aduna - prieteni si rubedenii- macar pentru o seara, înainte de sarbatori; în majoritate, oameni de arta (scriitori, jurnalisti, actori), veniti din diverse colturi ale Europei (Franta, Olanda, Austria, România) cu buna dispozitie si o multime de noutati si glume. Datorita excelentei atmosfere creeate, nimeni nu am simtit ca miezul noptii trecuse de mult. Ne-am despartit doar pentru câteva ore de somn, pentru ca la ora amiezii sa ne reântâlnim, de data aceasta la una dintre prietene.
Dimineata, dupa micul dejun, am facut o plimbare cu Helmut spre Târgul de Craciun situat în fata bisericii gotice Ulmer Münster (biserica cu cel mai înalt turn din lume). Amintirile concediului de asta-vara alaturi de prietenii nostri Feli si Florin, ne-au facut sa ne abatem pasii cu drag, spre locurile vizitate atunci împreuna. Cu nasul rosu de la ger, am zâmbit în fata celor 768 de scari, amintindu-mi performanta escaladarii si zapuseala din luna august, am facut o pirueta la statuia de tabla si am salutat vrabia - simbolul orasului. Spre seara, ne-am reîntors acasa si... imediat am pus de o cana cu vin fiert ;)