sâmbătă, 3 martie 2012

Parfumul Primăverii

(fotografiile le-am facut anul trecut, în gradina mea)



Soarele zâmbește tot mai curajos, făcându-și loc dintre nămeții de nori ce au acoperit în ultimele luni cerul. Ciripitul păsărilor este din ce în ce mai vesel și peisajul gri se transformă cu fiecare zi într-o mare de flori, de parfum și culoare. Așteptarea a fost lungă, dar Primăvara a sosit!
Acum că gingașii ghiocei au dat semnalul, brândușele vor invada câmpurile în purpur, galben și în alb. Narcisele, zambilele și mai apoi lalelele se vor întrece în arome și diversitate de forme, și unduindu-se sub pala blând-a vântului, vor înmiresma aerul. Seva pământului se va ridica în fiecare fir timid de iarbă, în fiecare ram și explozia de muguri va fi spectaculoasă ca în fiecare an. Migdalii, merișorii și cireșii își vor prinde flori diafane în coame iar magnolia își va vraji din nou acele flori mari și catifelate, pe crengile contorsionate dar pline de grație. Pe aleile parcurilor vom întâlni tot mai des oameni care zâmbesc, sub miraculosul efect al parfumului primăverii.
Pentru îndragostiții ce doresc sa poarte parfumul suav al acestui anotimp, brandul Villoresi a creat IPERBOREA - un parfum inspirat din legendele Greciei Antice, acel târâm al primăverii veșnice, locuit de oameni frumoși, în vârsta de o mie de ani. "Lumea parfumului este un univers fără limite" a spus creatorul acestui «fantasy fragrance», Lorenzo Villoresi - filozof și parfumier de excepție. El a reusit sa capteze mireasma vântului ce-a mângâiat mugurii copacilor și florile născute-n roua dimineţii, și primele raze ale soarelui ce au dobândit argintul zăpezilor. Este un parfum unisex, ce combină finețea crinilor cu a florii de magnolie, ciclamă, mimosă și portocal. Bazat pe flori albe de primăvară, în compoziția parfumului veți recunoasete grația florilor de iasomie, lăcrămioare și piersică în amestec cu mosc, lemn aromat şi miresme verzi de pădure. Nimic nu ar fi putut îmbraca mai bine acest parfum curat și pur, decât un flacon simplu, de cristal. Parfumul este un semn al fiinţei noastre. Parafrazându-l pe Descartes, Villoresis a spus "Miros, deci exist".
BEAUTIFUL - creat de Estée Lauder, este un parfum feminin, ce oferă primavara, într-o formulă de lux. De la senzual la pur și de la tandru la imaculat, acest seducător parfum îți confera prinr-o simpla pulverizare, alura de Prințesă a Primăverii. Un buchet delicat de viorele, crini și liliac, gălbenele și flori de portocal, dezmierdate de razele soarelui, o coronița de iasomie si ylang-ylang, caise si tuberoze, împletite cu frezii, mușetel și garofițe. Tot ce are primăvara mai frumos de dăruit într-o zi cu cer albastru, este captat în acest flacon delicat, din sticla fină, șlefuită.
Cu siguranță există și alte parfumuri deosebite, inspirate de acest anotimp al renașterii naturii... Poate le veți descoperi, citind mai departe: Puterea dorintei, Flori de Pasti - Parfum de sarbatoare, Festivalul lalelelor, Primavara cu pasi mici, Este primavara!, What a wonderful World, Regina primaverii, Lalelele sunt ca oamenii...
--------------------------------------------------------------------------------------------------------
Înscriu aceasta poveste în Clubul Povestilor Parfumate a carei membra sunt, alaturi de: Mirela (gazda clubului), Aurora, Carmen DJ, Daurel, Doru, Florentina, Gabi, Gabriela Elena, Lili3D, Lolita, Karma Police, Pandhora, Rokssana, Sara, Vanesa, Xaba.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Au mai scris pe aceasta tema: Pandhora, Mirela, Sara, Florentina, Rokssana, Aurora, Vania, Lolita, Gabi, Vero, Lili3D, Daurel.

34 de comentarii:

  1. Vă invidiez...:) La noi e încă iarnă... :(
    Citind postarea dumneavoastră, am simțit-o însă undeva, într-un colț al sufletului...
    Vă doresc un weekend cu miresme alese de primăvară!
    Pupici și îmbrățișări magice!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. la noi este de-o saptamâna primavara. La ora amiezii, am avut chiar si 12°C... Deocamdata avem doar ghiocei :) Fotografiile cu florile astea frumoase, sunt de anul trecut...
      Un weekend minunat sa ai, Sara draga! pupici

      Ștergere
  2. Frumoase randuri, frumoase poze, la noi inca predomina cenusiul. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu am fost în casa, toata saptamâna ce a trecut si azi dimineata m-a surprins deosebit de placut, ce progres a facut împrimavararea :)
      Gânduri bune!

      Ștergere
  3. Ah, mi-a vrăjit inima magnolia aceea, e superbă ! În ceea ce privește parfumul, eu credeam ca floarea de magnolia nu are parfum. Acum mă gândesc că n-o avea pe aici, pe la noi, dar în țările mai calde are. La fel e și cu orhideea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e un pui de magnolie, Zina draga :) O avem de patru ani, dar creste foarte-foarte încet. Dar asa pitica cum e, e plina de flori, în fiecare primavara :)
      Da, e parfumata, tare fin... Miroase a primavara :))

      Ștergere
  4. Frumuseţea florilor de magnolie mi-a furat privirea înainte de a citi articolul. Magnolia nu are parfum, dar când întreg arbustul este înflorit, arată atât de spectaculos încât nu mai are nevoie de nici un artificiu ca să domine peisajul!
    Carmen, ai un talent deosebit de a crea atmosfera pe care o doreşti: deja la tine pe blog este primăvară şi parfumul ei m-a învăluit de cum am păşit pragul dintre vis şi realitate. Un weekend aşa cum ţi-l doreşti, dar neapărat înmiresmat cu parfumul primăverii.
    (Nu o dată mi s-a întâmplat să răspund unui comentariu şi să uit să tastez SEND. Aşa s-a întâmplat că tocmai ţie care ai pus primul comentariu la "E primăvară" abia azi revenind pe pagină, ţi-am răspuns din nou, de data asta verificând. Scuză-mă te rog!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aurora draga, daca tu spui asa ceva, atunci consider a fi un compliment deosebit, multumesc!
      Magnolia are parfum! în gradina botanica avem vreo patru sorturi diferite, o floare mai frumoasa ca alta... si parfumuri, deosebit de delicate! Si eu sunt fascinata de frumusetea acestui copacel :)
      Spui ca ai ratat send-ul? :)) se întâmpla... nu-i nimic! Eu tot te vizitez cu drag :))

      Ștergere
  5. Dior spunea "parfumul unei femei spune mai mult despre ea decat spune scrisul ei" si cred ca avea mare dreptate...


    http://octaviancoifan.blogspot.com/2011/04/parfumul-editie-noua-in-format-de-lux.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mare Doamna a fost Dior! :)
      pe cine prezinti tu aici? ia sa fac eu repede o vizita! ;) multumesc

      Ștergere
  6. CARMEN, vin cu intarziere, dar cu bucurie, ca intotdeauna cand vin la tine (ca si la ceilalti prieteni ai povestii parfumate.)
    Magnolia aceea e o minunatie, atat de gratioasa si matasoasa...Si toate celelalte flori din gradina ta. Un vis de gradina, o primavara langa casa, o mireasma reavana datatoare de sanatate!
    Imi place mult parfumul inspirat din legendele Greciei antice, taramul vesnicei primaveri.Villoresi are deptate, existi mult mai bine atunci cand simti miresmele si cand ai gust pentru parfum. O picatura te transforma in primavara! Un suflu de parfum iti poate pune lumea la picioare, in sensul ca te poarta pe taramuri de vis si iti deschide cele mai frumoase trairi si amintiri. M-am delectat din plin la tine, Carmen! Am cu ce! Si voi reveni, aceste povesti trebuie recitite. Sa ai un weekend de vis si primavara! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Mirela draga!
      Anul acesta... stii, cu mutatul, ma cam doare sufletul! Tocmai ne grabim sa re-plantam bulbii de zambile, narcise, lalele în noua gradina, chiar saptamâna aceasta vom face - stramutarea; cu riscul ca anul acesta nu vor mai înflori, dar... am sorturi atât de frumoase, încat e pacat sa le lasa în urma... Magnolia o iau deasemenea, si trandafirii. Anul acesta voi avea mult de lucru în gradina, pâna când mi-o pun din nou la punct.
      Eu sunt "copil al toamnei" tu esti "al primaverii" dar pentru asta, si eu ca si tine, iubesc enorm florile de primavara! :)

      Ștergere
    2. Carmen, ce ocupație minunată! Îmi doresc și eu o grădină,poate cândva.
      Da, iubim florile primăverii, dar și frunzele și roadele toamnei, pentru că fiecare anotimp are bucuriile și frumusețea lui. Vine, vine primăvara! :)

      Ștergere
    3. daca ceva mi-a lipsit în iarna ce-a trecut, atunci spun clar ca munca în gradina, tare mi-a lipsit! Cu atâta placere ma ocup de straturile de flori, încât nici nu conteaza cum arata manichiura mea :))
      Nu doar ca sunt în aer curat, dar munca aceasta ma si relaxeaza si-mi aduce mari satisfactii :) Vara, stam în curte pana la zece seara!
      Am crescut la bloc, si pâna acum sapte ani nu am stiut ce bucurie este sa ai propria ta gradina! Merita orice efort!
      Te pup. Noapte buna, Mirela!

      Ștergere
  7. Ce minunat a fost in orele diminetii si ce inspirata am fost sa ies din casa !
    Dupa amiaza s-a innorat, dar eu imi luasem deja portia de "parfum de primavara"
    Cu drag din Galati !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce mesaj vesel, multumesc! ma bucur mult pentru reusita ta de astazi!
      Sa ai o primavara minunata! :)

      Ștergere
  8. La noi inca n-am vazut ghiocei, mi-e dor de ghiocei si de toate florile despre care ai scris.
    Zambila am vazut in ghiveci si i-am simtit parfumul, vreau sa vad flori in gradina, in iarba.
    Sa ai o duminica parfumata, Carmen!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gradina din fata casei este plina de ghiocei :)) sunt atat de frumusei!
      Gabi draga, nu mai dureaza mult... câteva zile, o saptamâna si gata! primavara va domni peste tot!
      Multumesc mult! si tie o duminica minunata!

      Ștergere
  9. Doamne, cate miresme, culoare, veselie mi-au incantat sufletul, citind povestea parfumului primaverii. M-am simtit in gradina d-voastra inconjurata de toate florile pe care le-ati enumerat. Ma simt minunat! Va multumesc!
    O noapte linistita va doresc, si un week-end minunat si odihnitor va doresc doamna Carmen! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur din suflet daca povestea mea ti-a adus buna-dispoziţie de primavara ;)
      O seara de duminica minunata si un start bun în noua saptamâna ce pândeste deja la usa ;)

      Ștergere
  10. Magnolia mea are mugurasi, pe care i-a acoperit ultima zapada... Spuneai mai sus ca merita orice efort o gradina ca a ta- sunt total de acord cu tine; munca se uita, manichiura se reface, dar satisfactia ramane. Superbe flori ai in gradina si superbe prezentari ai facut parfumurilor! Frumoasa sa-ti fie primavara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sper din suflet ca magnolia ta sa nu fi avut de suferit di cauza înghetului! de altfel, este recunoscut faptul ca, p cât de suave-i sunt florile, pe atât de rezistent este copacul! este de altfel cel mai vechi copac cu flori din lume!
      Multumesc mult, Florentina. Numai gânduri bune!

      Ștergere
  11. o intreaga pleiada de arome si miresme prinse in minunate flacoane de parfum...le-ai surprins atat de bine farmecul :)
    gradina ta e un vis frumos plin de culoare,prospetime si de parfumul florilor...
    ma bucur ca primavara e atat de aproape de tine...te imbratisez...o noapte parfumata iti doresc :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. iubesc primavara si simt ca-mi cresc aripi :) ma bucur ca ti-au placut descrierile pe care le-am facut ;)
      Imbratisari si 1000 de pupici.

      Ștergere
  12. Am primit zambilute de 1 Martie si abia astept sa apara si restul florilor!
    Duminica frumoasa Carmen!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nici eu nu am rezistat asteptarii de a le vedea mai întâi în curte si mi-am cumparat din florarie, pentru vaza :))
      O seara minunata, si tie, Melly draga!

      Ștergere
  13. Ce de flori minunate! Primăvara ne umple de frumuseţe şi bucurie. Şi...abia a început!

    Îţi doresc o primăvară înfloritoare, Carmen!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Începe brusc si se continua lin pâna în vara :)
      O primavara minunata îti doresc si eu tie! multumesc :)

      Ștergere
  14. La mine vine primăvara şi mai târziu decât la ceilalţi, dar bate un vânt cu arome nedesluşite... Zile splendide!
    http://innerspacejournal.wordpress.com/2012/03/04/ea/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) te-am vizitat deja... fotografii superbe ai ales!

      Ștergere
  15. Am vazut harta cu hyperboreenii; se pare ca erau vecinii nostri din est...
    PS. Un rautacios scria recent ca informatiile lui Herodot sunt tot atat de sigure cat ale unor bloggeri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nimeni nu a descoperit unde anume era, dar în orice caz în Grecia de azi.
      PS: :)) asa spun toti si despre Wikipedia!

      Ștergere
  16. Primavara a venit cu adevarat prin fotogarfiile tale cu flori din propria gradina si prin parfumurile deosebite descrise aici! Draga Carmen, iti doresc o primavara cu sanatate, fericire, multe impliniri si adieri suave pline de optimism! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc mult Lolita! sanatatea este cea mai de pret!
      numai gânduri bune, înzecit, înapoi!

      Ștergere