joi, 12 aprilie 2012

Joia Mare

Joia Mare, a cincea zi a Săptămânii Mari sau altfel spus, ultima joi înainte de Paști, este ziua în care se comemorează spălarea picioarelor și Cina cea de Taină a lui Isus din Nazaret cu Apostolii așa cum este descris în Evanghelie. (foto - wikipedia)

Se spune ca ouale înrosite sau împistrite în aceasta zi nu se strica tot anul!
Vopsitul ouălor de Paști este o traditie crestină si simbolistica se pierde în negura timpuli, ducându-ne înainte de nasterea lui Hristos, când oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creatiei, fecunditatii, simbol al vietii si al reînnoirii naturii. Obiceiul vopsirii ouălor este atestat la chinezi, cu doua mii de ani înainte de Hristos.
Acest obicei s-a transmis crestinilor si este încă practicat mai ales la popoarele Europei si Asiei. La români, obiceiul vopsirii oului a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolica motivelor si perfectiunea realizarii. Renumite sunt oualele încondeiate din Bucovina. Din martea Săptămânii Mari, dar mai ales în zilele de joi, vineri si sâmbătă, în toate gospodăriile bucovinene se vopsesc ouale de Paști.
Folclorul conserva mai multe legende crestine care explică de ce se înrosesc ouăle de Paști si de ce ele au devenit simbolul sărbatorii Învierii Domnului. Una dintre ele relateaza că Maica Domnului, care venise sa-si plângă fiul răstignit, a asezat cosul cu ouă lânga cruce si acestea s-au înrosit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. De aici, culoarea rosie reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare dar si sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii.
În traditia populară, oul rosu de Paști ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepartare a răului, fiind purtator de sănatate, frumusete, vigoare si spor.
La noi în familie, vopsitul ouălor este un obicei care ne face o deosebită plăcere si de 11 ani o facem atât pentru serbarea Paștelor ortodoxe, cât și pentru Paștele catolic.
Anul trecut am vopsit oua împreuna cu fiica mea... Saptamâna trecuta le-am vopsit asistata de sotul si fratele meu. Astazi va fi la fel ;)
Va doresc o zi senina!

11 comentarii:

  1. Spor la treaba! Sa inteleg ca anul asta fetele va lasa si pe voi sa va manifestati artistic :) Va pupam!

    RăspundețiȘtergere
  2. putin mai devreme am terminat si eu vopsitul oualelor...
    acum ma simt mai linistita,mai impacata...
    chiar daca fetele nu ti-au fost alaturi gandul lor le-a adus in mod sigur acolo,langa tine :)

    RăspundețiȘtergere
  3. O zi senina si tie, Carmen ! Ieri am vopsot si noi ouale, iar azi am infasurat sarmalele ! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Am terminat tot si maine gata, lenevim si ne facem frumosi! Ce fata frumoasa ai, o cunosc eu, dar de fiecare data o admir! Ambele fete sunt frumoase si destepte! Te pup! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu am vopsit ouale in mai multe
    culori, cu frunzulite si petale de
    flori de la mine din gradina.
    Se spune in popor ca frunza de vita-de-vie
    imprimata pe ou aduce noroc si sanatate,
    ceea ce iti doresc si tie Carmen draga!

    RăspundețiȘtergere
  6. Aveti o fata foarte frumoasa doamna Carmen, Dumnezeu s-o ocroteasca si ca-i calauzeasca pasii oriunde i se vor indrepta si acelasi ganduri bune si pentru d-voastra, sa va bucurati impreuna, de toate binecuvantarile care ne sunt daruite!

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumoasă postare !
    Sărbători fericite și de la întârziatu',sănătate și numai bine vă doresc !
    Raluca ta(sper că nu m-am încurcat) seamănă cu bunica,dacă ochiul nu-mi joacă o festă.

    RăspundețiȘtergere