miercuri, 19 noiembrie 2025

O zi desenată în neon pe cerul de noiembrie

Astăzi e ziua mamei mele și mi-am dorit să fie o zi memorabilă.
La miezul nopții i-am cântat „La mulți ani” împreună cu fratele meu, aflat la telefon. După ce am închis apelul am rămas doar noi două, fetele, și am continuat petrecerea în pijama, cu suc, fursecuri, sticksuri și povești până spre ora trei. Dincolo de fereastră, fulgii au început să danseze ca niște confetti argintii în lumina felinarelor. Nu s-au așternut pe pământ, dar spectacolul lor efemer a fost ca un cadou nocturn, un fragment de magie care ne-a făcut să zâmbim și să simțim că noaptea are propria ei sărbătoare.
Ne-am culcat bine dispuse și ne-am trezit și mai vesele, pe la zece. După un mic dejun rapid am pornit să colindăm prin târgul din Sibiu, cu pașii plutind peste caldarâmul înghețat, în miros de vin fiert și în decorul rece dar spectaculos al iernii. La prânz am ales terasa acoperita a restaurantului Amber, în Piața Mare, chiar la marginea târgului de Crăciun, unde căldura lămpilor cu gaz și ghirlandele de brad cu luminițe au creat un cadru de poveste.
După-amiaza ne-am retras acasă ca niște exploratori după expediție, să ne odihnim și să prindem energie pentru seara specială. Surpriza cea mare ne așteaptă la ora 18, un concert tribute Coldplay & Imagine Dragons, urmat de un show imersiv Van Gogh — un amestec de sinestezie și magie vizuală. Cadoul pentru mama nu este doar un bilet, ci o scurtă, dar intensă călătorie într-un univers paralel, unde muzica se transformă în lumină și pictura în vibrație. Abia aștept să-i văd reacția și sunt convinsă că va fi un moment de neuitat.
E o zi care se desenează aproape singură, ca un joc de spoturi neon pe cerul de noiembrie.

10 comentarii:

  1. La multi ani Mamei tale! ❤ Multi ani cu sanatate, binecuvantari si zile frumoase. Cata dragoste si grija din partea ta (si a familiei) pentru frumoasa ta Mama. Petrecere frumoasa in continuare, sa adunati momente vesele si fericite. Cu respect si drag pentru Voi, Calina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea Calina, iti multumesc din suflet! Esti tare tare draguta - trimitem gânduri bune si imbratisari, cu drag 😘💞

      Ștergere
  2. La mulți ani mamei sărbătorite!🎁🎉🎆 🎂☕️🥂
    Să-i fie lini, plini de sănătate și bucurii!
    Vă asemănați ca două picături...cu o aureola de bunătate, gingășie și duioșie în priviri! Momente de grație în existența voastră!
    Să aveți bucurie deplină de zilele destinate!
    Sibiul e pregătit cu haine de sărbătoare, curat iar Târgul de Crăciun la orele dimineții a fost în totalitate al vostru! 🌲🥰
    Vă îmbrățișez și pup!🤗😘💞

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. draga mea Gina, iti multumim pentru frumoasele cuvinte si complimente 😘💞. Astazi am avut o zi plina, tocmai ce ne-am intors acasa... si, zice mama: alaltaieri când ai sosit... Moment-moment, eu am venit aseara pe la ora 18! ☺☺☺ Dar atatea am facut impreuna ca i se pare ca am trait mai multe zile! ☺☺ O senzatie foarte faina! Oboseala mare însa magica!
      Pupici si imbratisari, cu drag 🌲🥰🤗😘💞

      Ștergere
  3. La multi ani mamei tale, cu sănătate și multe bucurii!🤗❤️

    RăspundețiȘtergere
  4. La mulți ani mămicii tale! 🌹💞 Ani lini, cu sănătate și multe bucurii! 💗

    M-am plimbat cu voi, și mi-a plăcut! 😊 Arată frumos târgul - e deschis oficial?
    V-ați plimbat cu trenulețul?

    Deci, nu m-am înșelat! 😃 Erau fulgi de nea! A scuturat cerul bucățele de bucurie! 😊
    Zile senine vă dorim, Carmen dragă! Îmbrățișări și pupici! 🤗😘💞🍀💕☕💗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumim, Diana draga! Astazi peste tot pe unde am fost - si taximetristilor, si la restaurant si pe strada si la spectacole - peste tot am spus "Azi e ziua Mamei" si toti au felicitat-o si ea a fost mereu CENTRUL atentiei... ce ne-am mai distrat! A fost o zi superba!
      A nins la ora 2:30 azi noaspte. La ora 3 cand am dat stingerea, inca ningea, dar nu se depusese deloc. Azi dimineata a fost frig-g´frig. Pentru plimbarea de seara ne-am imbracat mai bine. Ne-am intors abia la ora 21:30 șontâc-șontâc! Mama cu gandul la Dallas ☺
      Pupici si imbratisari, de noi doua pentru tot familionul brasovean, cu drag 🤗😘💞🍀💕☕💗

      Ștergere