Flăcările cerului la sfârșit de octombrie

Spre sfârșitul lui Brumărel, lumina zilei se scurtează cu fiecare amurg, iar seara se așterne devreme, aducând cu ea un spectacol tulburător pe cer. 

Apusul de soare devine o desfășurare dramatică, în care norii dansează lent, ca niște cortine de mătase, modelând forme efemere ce par sculptate de vânt și lumină.
Culorile se aprind într-un crescendo de nuanțe — roșu aprins, portocaliu incandescent, roz pudrat, violet imperial și albastru adânc. Se amestecă, se împletesc într-o armonie vizuală ce taie respirația. Fiecare secundă aduce o nouă paletă, o nouă emoție. 

Reflexiile luminii se joacă pe cer și se preling peste lume ca o șoaptă tandră, mângâind frunzele, acoperișurile și apele într-o simfonie de sclipiri ce par să murmure povești. Atingerile lor pictează în noi amintiri și aprind scântei de visare. Sunt clipe suspendate între zi și noapte, între vis și realitate, clipe în care timpul pare să se oprească doar pentru a contempla frumusețea pură.

Norii se frământă încet, se întind, se destramă, se adună din nou, ca niște gânduri care nu-și găsesc locul. Fiecare formă pare să spună ceva, dar dispare înainte să o înțelegi. Apoi deodata, totul se topește în întunericul de catifea.
Apusul de octombrie nu e doar lumină. E melancolie, e dor, e frumusețea care se află în trecere, în schimbare. Niciun apus nu se repetă la fel și tocmai în această unicitate stă vraja lui.

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:💛💛💛