miercuri, 22 septembrie 2010

S.O.S.

Stiu, cei mai multi veti zâmbi si veti spune: are si asta probleme, ce sa zic! Vor fi si dintre aceeia care vor gândi: e cursul normal al vietii, de ce se plânge?!
Stie însa cineva cât de greu este?!
În ochii fetitelor mele am gasit puterea da a rezolva totul, de a sti totul, de a putea totul! Am învatat împreuna numele florilor, am exersat râsul sanatos în fiecare zi, am ascultat vraja valurilor în scoici, am citit povestea pietrelor, am pictat oua pentru fiecare Paste, am învatat cântecul frunzelor, l-am asteptat cu emotie, în fiecare an, pe Mos Craciun, si mult, mult timp, eu am fost Universul. Chiar si când le mai pedepseam, îmi spuneau ca "esti cea mai buna si frumoasa mamica din lume!"
În perioada lor de adolescenta, am fost cea mai buna prietena. Am devenit în ochii lor o mamica moderna si eleganta, pe gustul si sfatul careia se pot baza, cu care se poate glumi si discuta despre orice. Am fost punctul de sprijin al Universului... Am calatorit, am vizionat filme, am pictat, am citit, am cântat si am dansat împreuna, si când ne-am mai certat, cel târziu a doua zi au recunoscut ca "mama are dreptate!"
Dar acum...Mai sunt zece zile si studenta mea pleaca de acasa! E fericita, cânta si danseaza si când ma pupa, se uita prin mine. Nu povesteste despre altceva decât despre viitoarea ei locuinta si...eu sunt doar cea care trebuie sa sprijine financiar întreaga actiune. Doar sunt mamica!
Prietenul ei este acum cea mai importanta persoana, el stie, poate si rezolva cel putin jumatate din tot ceea ce stie, poate si rezolva ea. Ea si eu am devenit doua Universuri... si tare mi-e greu sa accept ca puiul meu e sigur pe zbor si vremea e sa paraseasca cuibul. Ca toti puii... A venit toamna!

16 comentarii:

  1. E greu pentru orice mamica sa-si lase puiul sa-si ia zborul, dar pana la urma este un pas care trebuie facut. Fiecare lucru la vremea lui... Iar recunostinta va veni si ea intr-o zi intr-o forma sau alta. Probabil ca si eu voi accepta cu greu ca Maria va lua viata in piept fara sa mai conteze pe sfaturile mele.
    Parca nu-mi vine sa cred ca Adela pleaca la facultate! Ce a ales sa studieze in final? Noi ii uram succes in orice va face!

    RăspundețiȘtergere
  2. E doar o etapa trista dar inevitabila din viata oricarui parinte :(... Spun din auzite... probabil nu voi stii niciodata personal cum e.
    Cind a plecat fosta sotie de la mine am suferit tare mult dupa fetita, si chiar daca nu era a mea fizic..mereu am considerat-o fica mea, a fost ce-a mai dureroasa pierdere din viata mea...
    Uneori ma invinovatesc ca nu-i mai tin minte nici macar chipul... si ma intristez.
    Dar viata nu e nimic altceva decit un lung sir de pierderi si despartiri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dumnezeule! Aceeasi experinta ma va astepta si zgudui si pe mine, in cativa ani...

    RăspundețiȘtergere
  4. Alina draga,
    incepe la 1 octombrie Engleza- Geografie...va deveni profesoara.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ninu draga,
    e tist ce povestesti si tu! ah...despartirile astea! acum eu plang pe umarul tau si tu pe al meu...

    RăspundețiȘtergere
  6. Doina Mihaela,
    daca spui ca mai sunt câtva ani, savureaza-i! trec ca-n vis!
    PS: bine ai pasit pe pagina mea! te mai astept si la ...vesti mai vesele

    RăspundețiȘtergere
  7. Se va intoarce mereu la tine, fiindca vei stii sa-i respecti intotdeauna deciziile, si sa-i fii alaturi cu discretie si generoasa maretie a sufletului!...

    http://www.youtube.com/watch?v=454lNY5g35w

    Cunosc oameni care au plans din cauza ca ai lor copii n-au vrut sa zboare niciodata, sa-si ia viata in maini...
    Dar tu stii ca fiecare etapa a vietii are rosturile ei...
    Te imbratisez, mamica superba!... :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Ieri vorbeam cu o colega care are fata in ultimul an de liceu. Ii straluceau ochii si era asa de emotionata si bucuroasa cand vorbea despre ea, chiar mi-a zis ca e topita dupa fata ei, ca le umple viata. E greu sa ajungi in momentul in care puiul isi ia zborul... Dar tot tu spuneai ca asta e mersul lucrurilor si mereu va veni ceva nou. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce frumos ai povestit!
    Stii cum spunea Gibran despre copii, ca vine o vreme cand vor trebui sa plece, ca nu sunt ai nostri deplin.
    Dar...cele doua universuri de care spuneai se contopesc, fac un mare cer, o galaxie a familiei.

    Ma gandesc si eu la viitorul in care Eliza isi va lua zborul.

    "Copiii vostri nu sunt ai vostri.
    Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.
    Ei vin prin voi, dar nu din voi,
    si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.
    Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.
    Caci ei au propriul lor gand.
    Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,
    Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.
    Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.
    Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .
    Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte.
    Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.
    Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,
    Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.”

    RăspundețiȘtergere
  10. Vai de mine, Carmen, cum m-ai adus cu picioarele pe pamant... asa devreme... Noi suntem acum in perioada in care nu vrea sa faca nimic fara mami... Eu acum sunt Universul... si cat de mult imi place... Parca nu as vrea sa vina toamna. Ce momente frumoase sunt astea...

    RăspundețiȘtergere
  11. Acuarele draga,
    multumesc pentru mângâiere, am simtit-o! te îmbratisez si eu cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  12. draga Anamayana,
    asa este...teoria e una si practica e alta! dar nu pleaca departe si o stiu fericita. Si ea stie ca oricând are nevoie de mine, sunt aici...

    RăspundețiȘtergere
  13. Roxana draga,
    va trebui sa învat sa fiu independenta, la anul va pleca si "cea mica"...Este tot o etapa normala a vietii.
    Multumesc mult pentru gingasia cuvintelor!

    RăspundețiȘtergere
  14. draga Angi,
    savureaza timpul!...Dupa ce va incepe scoala, vremea va zbura!

    RăspundețiȘtergere
  15. Parca cunosc emanciparea aceasta. Asa si cu fiul meu... dar de foarte multe ori este pe buzunarul meu, al lui adica...pentru ca ziua mea de plata este pentru vesnicele lui nevoi. Doar de asta suntem mame... sa-i vedem cum învata sa zboare... Si este unica noastra menire. Te pup draga mea blonda. E toamna si la noi. Simti mirosul iazminilor înca înfloriti? Am locurile mele pe traseele pe unde alergam. Nasul meu capteaza mirosul puternic si ma trage în directia gardului cu pricina.

    RăspundețiȘtergere
  16. povesti de la mama la mama...asa e Giulia!

    RăspundețiȘtergere