duminică, 1 august 2010

Another day in paradise

Ce ne-am mai bucurat când am vazut ca ploile s-au oprit! Ne-am echipat în viteza, nici mic-dejun nu ne-a mai trebuit si am pornit nerabdatori spre o noua aventura!
Satul Pietroasa, Piatra Bulzului (Apasul), satul de vacanta Boga, Platoul Padis si Poiana Glavoi, unde în peisajul mirific, întârziatul mic dejun a fost mult mai gustos! De aici am pornit pe circuitul "Cetatile Ponorului" - un spectacol unic, ce nu poate fi comentat sau descris! Cuvinte pentru situatiile traite si minunatiile vazute înca nu s-au inventat! Ne-am reîntors în Glavoi mai bogati ca oricând: salbaticia naturii ne-a încarcat retina, aerul înmiresmat ne-a umplut plamânii, cerul senin ne-a colorat privirile, apa de izvor ne-a parfumat gurile si bucuria din suflete nu mai avea margini!
Platoul Glavoi devenise deosebit de animat si numarul corturilor crescuse ca ciupercile dupa ploaie. Pentru ca de peste tot se ridica fum cu miros de lemn si arome de ceaun, ne-am conformat obiceiului de camping si cu ajutorul unei lampi cu gaz, am încalzit conserve de fasole cu cârnaciori - fabricate la Scandia, în iubitul meu oras Sibiu. La desert am privit fascinata ritualul prepararii ceaiului din ierburi fragede si parfumate, adunate de Felicia. Si aroma mai delicata nici nu va puteti închipui!
Spre apusul soarelui, am pornit spre Poiana Ponor, care în urma ploilor se transformase într-un lac urias! Am urmat firul apei pâna la Izbucul Ponor si cu sentimentul ca sunt Domnita acestor plaiuri de vis am hotarât sa-l declar Print de Ponor pe viteazul Andrei, care s-a luptat cu ciulinii si urzicile uriase! La oficiere au participat Feli, Florin, Helmut, bondarii, margaretele si întreaga armata a firelor de iarba.
Drumul spre casa a fost în semivisare: am privit cu bunatate hârtoapele din drum, am acceptat zâmbind noroiul sarit pâna sus pe capota masinii... Si de ce nu?! Am avut o zi superba!
video video

2 comentarii:

  1. Draga mea, de la tine mi s-a tras dorul de munti, pajisti, pîrâuri învolburate si paduri racoaroase. Nu am fost în Apuseni, dar peisajele sunt aproape identice cu cele din Maramures... M-am simtit, acasa... Vizualizând abia acum dupa decesul lui Traian aceste clipuri... m-a cuprins o tristete si mai mare, gândindu-ma la efortul pe care l-au facut construind o pensiune...de care nu se mai poate bucura. Seamana oarecum cu povestea mea... o casa pe care o contruiesc de acum 13 ani... si de care sigur nu am sa ma bucur niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Giulia draga,
    ma bucur daca ti-a facut placere revederea plaiurilor românesti. Îmi pare însa rau ca am rascolit amintiri triste...ai dreptate! sunt foarte triste...

    RăspundețiȘtergere