Pentru un zâmbet

Mai tot timpul am bomboane în poseta. Nu pentru mine (eu mestec guma de mestecat), ci pentru ca-mi face placere sa le ofer. De exemplu în tramvai, vecinului cuprins dintr-o data de un acces de tuse sau copilului obosit si plictisit, care începe sa plânga, spre exasperarea celorlalti calatori. Scot o bomboana mentolata sau una de fructe si primesc în schimb un zâmbet larg.
Întâmplarea de zilele trecute mi-a adus însa mult mai mult!
Eram la cumparaturi, pe una din vesnic aglomeratele artere comerciale. Observ în fata mea un baietel alergând si, asa cum numai copiii stiu sa o faca, si-a dat cu stângu-n dreptul, s-a împiedicat si a cazut lung pe trotuar. Când am ajuns în dreptul lui, tocmai era pe punctul de a izbucni în plâns. L-am ajutat sa se ridice si i-am oferit cu drag o bomboana. Fata i s-a luminat, mi-a multumit si zâmbetul i-a uscat lacrimile.
Mi-am continuat drumul cu gândul la lista mea de cumparaturi.
Câteva minute mai târziu, aud în spatele meu o voce pitigaiata strigând: „Doamna draga, doamna draga“... Ma întorc si vad trei copii alergând spre mine. Lânga baietelul proaspat julit, o fetita grasuta si înca un pusti- un cap mai înalt ca primul. Apropiindu-se, mijlociul îmi arata bomboana înca în ambalaj de hârtie si, cu o mutrita total nevinovata îmi spune: „Liebe Frau, acestia sunt fratii mei si...nu stim cum sa împartim bomboana în trei...“
De aceasta data, fata mea s-a luminat! Am zâmbit si tare m-am bucurat ca mai am bomboane în poseta. Le-am împartit si cei trei copii mi-au multumit calduros. Ne-am despartit, facându-ne mult timp cu mâna.