vineri, 27 ianuarie 2012

Parfum de vis

Nisipul cald s-a modelat perfect sub forma corpului meu, oferindu-mi cea mai confortabila susţinere. Ma întind ca o pisica lenesa si las soarele sa ma mângâie în voie. Degetele fine de la capatul razelor încearca sa-mi desfaca genele încâlcite, cochetez, dar nu cedez! Ma prefac adormita.
Ma joc mai departe cu simţurile si cu ochii închisi încerc sa percep minunile din jurul meu. Ascult valurile. Sunt ca niste copii galagiosi ce sar si se agita, chicotesc, se alearga, se ciocnesc si se întorc cu viteza în braţele mamei Marea. Nu se aventureaza niciodata prea departe. Fac pauza preţ de câteva secunde si se avânta din nou spre plaja. Filtrez murmurul lor ritmic si caut mai departe sa numar câte scoici si câte pietricele se rostogolesc la ţarm. Încerc prin auz sa le deslusesc culorile, dar nu reusesc. "Ca sa pot face deosebire între cum suna o scoica roz-sidefie si o pietricica neagra, îmi trebuie exercitiu zilnic!" îmi spun, amindindu-mi cu tristeţe statutu-mi de turista. Si atunci egoismul meu creste. "Sunt doar pentru zece zile aici! trebuie sa asimilez TOTUL!" Inspir cu lacomie aerul umed. Ador gustul sarat-amarui si izul de alge îmi creeaza brusc dorinţa de a fi un Cameleon. Nici nu duc gândul pâna la capat, ca si simt cum ma transform! Pielea mea capata culoarea nisipului si pletele-mi prind viata, se încolacesc verde-albastrui, umed si lipicios ca o molusca, tragându-ma cu putere spre mare. La început nu ma opun. Accept sa fiu târâta pe nisipul ca mierea încinsa si savurez pentru moment, senzaţia placuta de masaj. Simt cu placere fiecare graunţa de nisip, fiecare ciob pilit de scoica. Doar când ajung cu umarul peste un muc scârbos de ţigara, tresar. Deschid genele, albastrul senin al cerului îmi inunda ochii si-mi îngreuneaza vederea. Dintr-o data am senzatia de pericol. Încerc sa frânez, transmiţând degetelor puterea de a se împlânta adânc în nisip, dar ele nu fac altceva decât sa se împrastie, contopindu-se cu mediul înconjurator. Sunt aproape în apa, pericolul e iminent, valurile ma înghit si eu nu am nici o putere... Mă împrăștii în mii de piese puzzle, cu tot atâtea nuanţe de turchiz. Cu ultimul strop de umor îmi spun: "Tot nu-i rau, macar am capatat culoarea mea preferata!"
Sunetele în jurul meu sunt estompate. Câteva clipe mai târziu sunt din nou clare si devin din ce în ce mai puternice. Un ţiuit infernal îmi umple timpanele. Tut-tut-tut! În urmatoarea secunda deslusesc vocea crainicei de la postul de radio: "Buna dimineata în aceasta zi geroasa de 27 ianuarie! Este ora 5:30 si termometrul arata -7°C"
Încet-încet, încep sa înţeleg ca este timpul sa ma trezesc si sa ma pregatesc pentru serviciu.
Ma mai cuibaresc o data sub plapuma calda si-mi spun zâmbind: "Ce vis ciudat!"
------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pentru ca înscriu aceasta poveste-fictiune la întâlnirea saptamânala a povestilor parfumate, gazduita de Mirela, am sa completez postarea cu câtva recomandari de parfumuri ce se potrivesc temei de astazi.
"My Dream", este unul din parfumurile lansate de Casa Grès în anul 2007, în cadrul tripletul-retro dedicat divei cinematografiei, Marlenei Dietrich si intitulat "My Life, My Dream, My Passion". Creatie a parfumierilor Christophe Herault si Sidonie Lancesseur, parfumul "My Dream" amesteca cele mai senzuale arome întro formula ce îmbie la visare. Baza parfumului este compusa din esente de chihlimbar, iris, mosc, lemn de santal si vanilie. Între notele de top se percep miresme de ananas, mere, cuisoare, mandarine, pepene galben si coacăz negre. Inima parfumului este emanatie de crini CasaBlanca, heliotrop, lacramioare, flori de portocal, trandafir si violete. Mai multe nici nu se pot spune despre acest parfum... doar citind despre compozitia acestuia si parca simtim cum plutim pe aripi de vis... Ramâne sa îl probati si sa hotarâti daca parfumul vi se potriveste.
"Dreaming" lansat de Casa Tommy Hilfiger în anul 2007, este un parfum floral suav, care transforma miresme concrete în arome de vis, dupa o reteta a parfumierei Trudi Loren ( vice presedinte la Corporate Fragrance Development/ Estee Lauder Companies). Flori de piersic, tuberoza, hibiscus alb, frezii şi crin de Florenţa sunt îmbinate delicat, formând un buchet de flori imaculate. Mona Johannesson, celebrul fotomodel suedez, a fost ales pentru a reprezenta acest parfum întro campanie ce doreste să reînvie mitul vechi al glamourului din Hollywood (fotografia este realizata de renumita Camilla Akrans).
------------------------------------------------------------------------------------------------
Vise si povesti parfumate puteti citi si la: Mirela, Rokssana, Rokssana, Ciprian, Max Peter, Max Peter, Daurel, Lolita, Lili, ....

23 de comentarii:

  1. ce poveste frumoasa...am citit-o cu emotie si curiozitate:)
    ai capacitatea de a transforma cuvintele in imagini...felicitari!

    te imbratisez...o noapte de vis iti doresc si un w-end perfect >:D<
    au ajuns fulgii mei la tine? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) multumesc mult, draga mea Pandhora.
      Pe aici ploua ca-n noiembrie... Am avut câtiva fulgi la ora amiezii si, la pauza de 12, pentru ca fiica mea Raluca a trecut (pe la mine la birou) sa ma scoata la plimbare, nu am ratat ocazia sa o provoc la o bataie cu bulgari de zapada, în parc... Pana la ora 15 nu a mai fost nici urma de nea! dar eu mai sper ca pachetul de la tine soseste! Spune-mi te rog, ai trimis destul sa-mi ajunga de un om de zapada? :)) Pupici

      Ștergere
    2. sigur...pentru cel putin un om de zapada :))

      Ștergere
    3. astept omul de zapada...se pare ca pachetul a ajuns exact la timp :))
      imbratisez copilul din tine care se bucura cu tot sufletul de zapada :)
      >:D<

      Ștergere
    4. draga Pandhora, îti spuneam azinoapte, îninte sa merg la culcare, ca din spatele perdelei am observat ca a-nceput sa ninga :)
      Azi dimineata când m-am trezit, nu mi-a venit sa cred! 40 cm omat proaspat, acopera ca in poveti cartierul în care locuiesc. Si înca ningeeeeee! :)) ma bucur ca pentru un al doilea Craciun!
      pupici, sa ai un weekend ca-n povesti!

      Ștergere
  2. Frumoasă povestea visului de ianuarie... Pentru o clipă am avut şi eu senzaţia că lenevesc pe nisip. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) multumesc! abia astept sa vad minunile pe care le-ai potrivit la tema Visare!

      Ștergere
    2. Te invit să priveşti, când ai timp. Sunt sigur că îţi va plăcea... :))

      Ștergere
  3. Carmen, deja m-ai facut sa-mi doresc o vacanta in locuri mai insorite. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. hai sa ne bucuram mai întâi de zapada care acopera intrega tara (precis a nins si la tine azi noapte); vara vineeeee si pâna atunci, o mai visam ;)

      Ștergere
  4. Afara e alb si ger aproape...Zapada e bine asezata peste tot, dar gandul imi zboara catre plajele insorite cu nisip de miere, cum asa de plastic il descrii tu! Visam la vara in toiul iernii, visam la locuri insorite cand visoleste, si, poate visam la iarna cand afara e canicula! Visul ne poate purta pe aripile sale oricand, oriunde! E o minune sa poti visa. M-a incantat articolul tau, e superb si NU, nu te laud, adica te laud, dar am dreptate, sa nu ma contrazici! Iar parfumurile mentionate sunt vise capturate in flacoane de cristal. Carmen, din nou ai aici o poveste pe care o voi pastra in Cartea de aur a Povestii parfumate si pe care, candva, o voi atasa selectiei cu CELE MAI REUSITE povesti cu parfum. Weekend plin de voie buna! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. a nins toata noaptea si la noi. Nu mi-am putut stapâni bucuria pe care mi-a prilejuit-o schimbarea de peisaj, asa ca abia acum m-am întors din parc :) Iarna cu zapada este o minune!
      Multumesc mult pentru frumoasele cuvinte. Sa ai un weekend parfumat si vesel! Te pup

      Ștergere
  5. Într-adevăr, ai adus destul de clar în visele noastre marea, deşi la mine e o mare de zăpadă.
    Frumoasă poveste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. din fericire, de azi dimineata este si la mine în oras o "mare dezapada" Nu mai trebuie sa visez la iarna :))

      Ștergere
  6. eu visez cu ochii deschisi la o zi calduroasa de vara

    RăspundețiȘtergere
  7. am si uitat ca tema era visul...m-am simtit tare bine pe nisipul fierbinte :)
    weekend de vis sa ai Carmen !

    nu pot sa ma conectez cu datele mele :(
    https://rokssana.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mirela a propus ca tema pentru astazi Parfumul unui vis :)
      Si eu îti doresc un sfârsit de saptamâna minunat!
      Oare de ce sunt probleme de loggare?!

      Ștergere
  8. Foarte frumoasa povestea de vis... am citit-o cu sufletul la gura... frumos vis... O seara minunata va doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur mult ca ti-a placut! o duminica de vis, îti doresc si eu tie!

      Ștergere
  9. Un vis cald pe nisipul fierbinte in plin ianuarie geros! :) Imaginatia ta nu cunoaste limite! Iti doresc sa nu uiti nicicand de copilul din tine! Si eu sunt la fel de bucuroasa de zapada care s-a asternut dupa atata asteptare! Mai creaza ea probleme, dar eu vad doar imacularea...
    Imbratisari! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Sărut mâna, Carmen!
    Şi eu, care chiar credeam că te-ai dus iar în vacanţă! M-ai acam păcălit, cu visul ăsta al tău. Deja mi te imaginam prin Dubai. Minus 7 grade spui? Vino la noi să vezi maxima de minus 15! E teribil!

    RăspundețiȘtergere
  11. Foarte frumos, deja simt primavara :)

    RăspundețiȘtergere