luni, 14 februarie 2011

Haili-hailo! (partea a doua)


Când receptionera ne-a propus sa participam la competitia de sanius, am crezut ca glumeste, ea însa a vorbit foarte serios si ne-a aratat lista înscrisilor. Am pornit cu saniuta în spinare, un pic jenati, dar când am ajuns la pista, antrenul era atât de mare încât bucuria de a mai fi o data copil ne-a cuprins imediat si pe noi. Am uitat si de ger si de vârsta! Toti participantii au fost recompensati cu o prajitura si o ceasca de cafea :)
O alta experienta de neuitat a fost vizitarea muzeului de instrumente muzicale. Zwota, Klingenthal si Erlbach sunt localitati cu traditie, ce pastreaza mărturii ale culturii muzicale, din cele mai vechi timpuri.
Zona vizitata este deasemenea renumita prin  fabricarea unei beri usoare, cu doar 4,5-6% alcool, dupa retete transmise din generatie în generatie. Incursiunea în tehnica fermentarii hameiului s-a încheiat traditional, la o halba de bere si o felie de pâine de casa, unsa cu untura.
Linistea si frumusetea peisajelor ne-au încâtat sufletul, albul fara sfârsit ne-a umplut ochii, experientele de neuitat ne-au deschis noi orizonturi. Am pornit spre casa deosebit de multumiti, promitându-ne ca vom reveni, cândva. Am lasat iarna în urma nostra... în Augsburg este primavara.

10 comentarii:

  1. Wow,adorabila chestie! Si chiar ai vorbit serios cu ...untura?! Ha ha,tare! Asa se manca pe vremuri,cand oamenii nu-si permiteau prea multe plus ca era f hranitoare. Cred ca face parte si din produsele lor traditionale. As vrea insa sa te-ntreb ce fel de untura era,stii cumva,au zis?! Si cum era asezonata? E foarte interesant,mersic,iubita!

    L'Automne

    RăspundețiȘtergere
  2. L'Automne,
    nu este ceva special, ci mai mult traditional... (cred ca)era untura de porc, amestecata cu jumari macinate. Putina sare, piper si... pe o felie o frunza de partunjel si pe cealalta felie ceva castraveciori murati. Simplu, proaspat si gustos, ca si la noi pe la tara :) Te pup

    RăspundețiȘtergere
  3. Asta da, sfarsit de saptamana!Ai pornit cu bateriile incarcate!Sanius!Vizite! Iarna!
    Paine cu unsoare!
    Exact ca la tara,iar eu fiind la tara mai am acest obicei,mai ales iarna,cand prajesc paine,pun oleaca de usturoi,apoi untura de porc topita de mina acasa) si sa vezi mancare.Totul se petrece langa un ceai bun de plante culese azi vara cu putin vin sau lamaie(depinde de varsta:) ).

    RăspundețiȘtergere
  4. Angi,
    pâine prajita, unsa cu untura si razuita cu usturoi, lânga un ceai de menta cu lamâie si muzica de la Europa Libera... acasta este amintirea mea cea mai draga din clasa a XII-a :)) Gasca noastra se numea SiCiLiCaMus (SImona, CIprian, LIana, CArmen, MArius)... N-am sa uit niciodata!
    Minivacanta mea a fost într-adevar excelenta, am sa-mi aminesc probabil, multi ani de acum înainte ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Descrierea celor petrecuteși filmulețele adăugate sunt dovezi convingătoare că ați fost într-un loc bun și frumos și mai mult decât toate ,că ați petrecut bine.Mă bucur.
    PS am recunoscut posterele timbrelor din DDR care redau instrumente muzical tradiționale(din anii'70 ai secolului trecut).Concediul a fost scurt dar calitativ!

    RăspundețiȘtergere
  6. Se-cret,
    :) asa este, ai perfecta dreptate!
    Constat ca tu esti un mare specialist! filatelia este un hobby de-al tau?

    RăspundețiȘtergere
  7. Mă ocup cu filatelia,dar „mare specialist” este o expresie foarte relativă.Sunt anumite aspecte în filatelie cu care mă acup de tare mulți ani.Acolo mă pricep și mai învăț mereu. Fotografiatul în ultimul timp,trebuie să recunosc ,vine în detrimentul filateliei,și ia din timp.Trebuie să găsesc un echilibru să fac din toate câte puțin,pentru că mi-au eșuat încercările de a adăuga ore în plus zilelor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Se-cret,
    :D asta mi-a placut! dar daca totusi gasesti modalitatea de a face rost de ceva ore-n plus pe zi, sa-mi dai si mie reteta! si eu sunt în criza!
    (eight days a week, ar mai fi o varianta!)

    RăspundețiȘtergere
  9. mda...sa stii ca la noi si acum cand mergem la patinoar se vinde ceai cald...si paine cu untura stropita cu boia si felii subtiri de ceapa...stii ce bine merg?

    nu stiam eu de ce ma simt lipita de tine...Sibiul e orasul meu preferat...zici ca te tragi de-acolo?

    RăspundețiȘtergere
  10. Vaaaai ce dragut!!! Concurs de sanius 💗 si instrumentele arata super fain!! Dar saniusul... adorabil!!
    Pup

    RăspundețiȘtergere