Când vremea se frânge între căldură și presiune, în mine se aprinde primul semn al schimbării, o vibrație fină care îmi tulbură echilibrul. Aerul devine greu, ca o pânză întinsă peste piept, iar lumina se schimbă într-un fel pe care nu-l pot ignora. E o oboseală care vine brusc, ca o umbră ce se așază pe umeri. Apoi, când presiunea se liniștește, simt cum se deschide din nou spațiul interior, ca și cum cineva ar ridica o cortină invizibilă. Nu e magie, e felul în care reacționează un organism atent la lume, un organism care citește atmosfera înainte ca ea să se arate cu adevărat. Așa sunt eu.
Există oameni care simt vremea în profunzime, oameni la care corpul reacționează înainte ca termometrele și aplicațiile meteo să anunțe ceva. Majoritatea medicilor și a oamenilor obișnuiți privesc aceste trăiri cu scepticism, ca și cum ar fi doar impresii sau exagerări. Dar realitatea este mult mai subtilă. Suntem fragili, chiar dacă aparențele ne fac să părem puternici. Iar pe măsură ce înaintăm în vârstă, sensibilitățile noastre se accentuează, se rafinează, devin mai clare.
Nu e ezoterism, nu e misticism. E biologie, neurofiziologie, lumină, ritm circadian. Luna plină aduce o lumină nocturnă care, oricât de slabă, reduce melatonina, hormonul care reglează somnul, pulsul, tensiunea, echilibrul interior. Pentru cei sensibili la lumină, corpul simte această schimbare ca un mic șoc de ritm. Gravitația lunii nu te ridică din pat, dar influențează lichidele din corp, iar lichidele au propriile lor ritmuri. Urechea internă, presiunea intracraniană, sistemul vestibular pot reacționa la variații gravitaționale abia perceptibile, mai ales la oamenii sensibili la presiune și atmosferă.
Atmosfera din nopțile cu lună plină are propriile ei capricii: aer electric, presiune oscilantă, umiditate schimbătoare. Corpul simte combinația, nu doar luna. Cronobiologia confirmă că există oameni care adorm mai greu în preajma lunii pline, dorm mai puțin profund, au puls mai ridicat și activitate cerebrală diferită. Nu toți. Dar cei sensibili la lumină, presiune și atmosferă, da. Iar dacă ai deja sensibilitate meteo, e firesc să simți și fazele lunii. Așa sunt eu.
Nu e închipuire. E o sensibilitate biologică reală. Unii oameni simt schimbările de presiune, variațiile magnetice, fazele lunii, apropierea furtunilor, schimbările de lumină. Nu pentru că sunt visători sau mistici, ci pentru că au un sistem nervos fin reglat, un sistem care citește lumea în detalii pe care alții nu le percep. Iar dacă ai reacționat de multe ori la presiune, atmosferă și lumină, e logic să simți și luna plină.
În zona în care locuiesc, azi este vârful valului de căldură. Nu neapărat cea mai fierbinte zi a verii, ci cea mai intensă zi din episodul actual de caniculă, un episod care se întinde pe câteva zile și își schimbă tonul de la o oră la alta. Astăzi mă simt epuizată...
~~~~~~~~~~~~
Pentru rubrica "Citate favorite" gazduita de Suzana, am ales ceva ce mi se pare foarte potrivit aici.„Suntem modelați de lumina pe care o lăsăm să intre.” — Albert Camus
„Corpul omenesc este cea mai bună imagine a sufletului omenesc.” — Ludwig Wittgenstein
„Natura nu se grăbește, și totuși totul se împlinește.” — Lao Tzu
Esti tare sensibila. Eu simt mai mult momentele premergatoare unei furtuni,
RăspundețiȘtergeremai ales daca sunt cu fulgere si tunete. Si zilele cu luna plina, insa senzatiile difera. Caldura este mereu obositoare! Sper ca sa iti revii si maine sa fii ca noua!
Deosebite citatele, insa ultimul mi se pare esential pentru a ne modela corect
viata. Ar merita sa functionam filtrand totul prin ideea lui Lao Tzu.
Multumesc, draga Carmen! Pupici si o saptamana usoara!❤️😘
...si nu am fost asa! ☺️ in tinerete nici macar nu credeam ca exista asemenea influente. Numeam asa ceva " autosugestie"... atat de naiva eram! Bunica din partea mamei simtea schimbarile vremii, bunica din partea tatalui simtea influentele lunii... Iar eu râdeam si nu credeam vreodată ca le voi mosteni cumva pe amandoua!
ȘtergereCumva, am senzatia ca vara mi a fost furata! Nu vara ca anotimp ci timpul... imi propusesem sa fac atat de multe, dar canicula ma forteaza sa ma ascund in cel mai racoros colt al camerei. Nici macar jumatate din ceea ce imi doresc sa fac vara aceasta, nu am reusit... Vara 2026 mi se pare ca este iesita din comun!
Suzana draga, ma bucur mult ca ti au placut citatele.
Pupici și îmbrățișări 🤗 😘
Suntem într-o continuă metamorfoza de-a lungul existenței...căpătăm noi sensibilități și valențe cu fiecare an...
RăspundețiȘtergereAfirmi că " Suntem fragili, chiar dacă aparențele ne fac să părem puternici."...cred ca suntem complecși că ființă umană!...încă nu ne cunoaștem deplin profunzimea trăirilor, reacțiilor 🤦🏼♀️🤷🏼♀️
Reacționăm diferit pentru că suntem unici pe această planetă...eu am somnul influențat când se anunță schimbări meteo cu averse ploi🌧🌩
Primul citat e ca o invitație la transparență, comunicare, deschidere sufletească doar a ființelor extrovertite!
Draga Gina, ai dreptate. Cine afirmă că se cunoaște 100% ignoră cât de vast este spectrul situațiilor și posibilităților. Nimeni nu va ști cu adevărat „cum ar fi dacă…” sau „cum ar fi fost dacă…”. Doar ceea ce trăiești pe propria piele îți poate confirma dacă reacția ta a fost cea pe care o anticipai.
ȘtergereȘi totuși, pentru oamenii cu care interacționăm des, schimbările nu sunt dramatice — se estompează în ritmul obișnuit al vieții. Dar pentru cei cu care ne vedem o dată la cinci ani sau și mai rar, transformările pot părea bruște, aproape șocante. Ei observă salturile, nu nuanțele.
Și eu mă surprind uneori: de la un an la altul sunt altfel, reacționez diferit, mă schimb fără să-mi dau seama imediat.
Te pup. Noapte buna Gina draga 🤗😘🍀
Îmi plac citatele pe care le-ai ales.
RăspundețiȘtergereCât despre sensibilităţi... eu n-am. Sau, dacă oi fi având, nu sunt conştientă de ele, nu mă afectează la modul sesizabil. Somnul meu n-are habar de fazele lunii, eu dorm mereu la fel: ca valiza--n gară.
😂👍sa dormi ca valiza-n gara este un mare noroc! 🍀 Fii fericita ca nu esti in clubul nostru!
ȘtergereEu sunt în clubul vostru, Carmen! Simt cu câteva zile înainte schimbarea vremii, cu tot ce înseamnă ea: presiune atmosferică, umiditate etc. Într-o vreme, soțul meu râdea când spuneam că mă dor oasele și se va schimba vremea ”Da, o să ningă la Moscova!” :)) Mai târziu s-a convins că aveam dreptate de fiecare dată.
RăspundețiȘtergereSănătate și numai bine, draga mea!
☺☺☺ daaaa, asa este! La mine, schimbările de vreme nu aduc dureri de oase sau articulații, ci mai degrabă dureri de cap, migrene, amețeli și o scădere clară de energie.
ȘtergereSanatate si numai bine, draga Zina. Gânduri bune si imbratisari 🤗😘