duminică, 17 noiembrie 2019

A mai trecut un weekend...

Asa cum am povestit, saptamâna aceasta am încheiat-o cu o sâmbata petrecuta la un seminar profesional, pe tema “Analiza modurilor de defectare și a efectelor lor (AMDE)”.
A fost ultimul seminar din acest an (dintr-un sir de sase) . Am învatat lucruri noi, am schimbat impresii, am calculat exemple concrete si am petrecut o zi întreaga alaturi de ingineri de la diverse firme ale regiunii Bayern-Sud. Seminarul a început dimineata la ora opt si s-a încheiat dupa-amiaza, la ora cinci si jumatate. Timpul a trecut rapid, am fost foarte prinsi de discutii si exercitii.
Locatia a fost o sala de conferinte dintr-un hotel de patru stele si jumatate. Am avut la dispozitie apa minerala, sucuri naturale, cafea, ceai si fursecuri. La ora amiezii am mâncat à-la-carte în restaurantul hotelului si dupa-amiaza pe la ora 15 ni s-au servit la cafeluta, prajitura si fructe. Costurile au fost preluate de firma la care lucrez.
Se spune ca în timpurile grele, tulbure, cea mai buna investitie este în perfectionare profesionala! Orice certificat în plus îti va întari pozitia profesionala si nu isi va pierde valoarea niciodata ;-)

Duminica dimineata am avut program administrativ - am dereticat prin casa si am trebaluit în bucatarie. La amiaza am invitat o prietena la masa. Susanna este prietena cu care voi merge în excursia culturala pe Coasta de Azur, programata anul viitor la începutul lunii martie.
Am petrecut o dupa-amiaza tare placuta.

Seara s-a instalat pe ne simtite si ... nu mi-a mai ramas timp decat sa imi pregatesc lucrurile pentru urmatoarea dimineata., când va începe o noua saptamâna aglomerata de lucru!
Timpul zboara, zboara, zboara...

10 comentarii:

  1. ce interesant! Nu am participat niciodata la un seminar.
    Meniul de duminica, hmmm... apetisant!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. seminarele sunt facultative, la inceput de an ne este prezentata o lista, pe cele mai actuale teme profesionale si fiecare hotareste daca este interesat sa parricioe, daca are timp in sambata respectiva si daca seminarul este tangent la activitatea profesionala individuala. Eu ma inscriu cu placere, pentru ca stiu ca mai devreme sau mai tarziu, cursul respectiv imi va fi de folos in cariera profesionala.
      Duminica la masa... da, meniul a fost delicios: supa-crema de dovleac, ornata cu seminte de dovleac si ulei de dovleac; rulada de carne de vita cu cartofi gratinati si broccoli rumenit in unt; clatita cu mousse de mango, fructe de padure si inghetata de ciocolata 😋

      Ștergere
  2. Admiratie! ...si sursa de inspiratie. Multumesc! :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce fain! E chiar frumos la voi - cum sa nu iti placa astfel de cursuri.Si ce atmosfera draguta! :)
    Si ce fain e acasa la voi!!! Vreau si eu casuta. Nu ca nu mi-ar placea apartamentul dar... Of Doamne - nici macar in casa nu ai liniste :)))).
    Si ce bunatati!! Pancakes mananc si eu :D. Cand am lapte :)))).

    Pup cu drag!!

    ps: Kouki imi face semn sa ii zic lui Leo ca i-am tuns boticul :))) Si arata a vulpit.

    RăspundețiȘtergere
  4. Coasta de Azur, o destinatie pe care o avem si noi in vedere :)
    Supa-crema de dovleac pregatita de Helmut, mi-o amintesc perfect, delicioasa, delicioasa, deliciosa <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. abia astept excursia 🤗 In fiecare zi povestim la pauza de cafea, eu si prietena mea Susanna, despre mini-concediul nostru. Sa imi spui cand plecati, poate schimbam impresii 🤗 Ma bucur ca meniurile lui Helmut au ramas o amintire placuta. Te pup 😘" bei A mai trecut un weekend...

      Ștergere
    2. Totul a ramas o amintire placuta :) W-end-ul trecut am fost la Sibiu, de Ziua noastra Nationala, sa stii ca m-am gandit la tine :)

      Ștergere
  5. Leo mi-a atras atentia (si clatita, dar mai tarziu) :) Imi place cum s-a cocotat pe perna, ca si cum ar fi urmarit ceva foarte interesant in curte! <3

    A fost o vreme cand obisnuiam sa merg la diferite seminarii, pana cand am inteles ca nu ma ajuta cu nimic si, plus, erau platite de participanti. Pe aici ne trebuie fel si fel de diplome (dovada absolvirii diferitelor cursuri care sa ne permita sa exercitam anumite atributii - mai mult un fel de a da bani unora care organizeaza astfel de cursuri - bine ca am scapat de cursuri!) :)) Am o amica - economista - careia ii place foarte mult ce face si are o multime de diplome in urma cursurilor de specializari diferite (in domeniul ei de activitate). La un moment dat, a ramas fara loc de munca (se descurca oricum, si fara a merge la un birou departe de casa, dar voia sa fie intre oameni). Pe unde-si depunea CV i se spunea ca... e prea pregatita pentru postul avut de ei! Acum e pe cont propriu.

    Ai avut un weekend plin. Oh, nu ma mir! :) Stiu ca, de regula, aveti fel si fel de activitati - ceea ce mi se pare excelent.
    Numai de bine, Carmen draga! <3
    Imbratisari si pupici, cu drag, de la trio pentru trio! <3

    RăspundețiȘtergere