joi, 25 septembrie 2014

Dupa ploaie vine soare iar!

pentru Ileana - stie ea de ce!


Spre fericirea noastra, dar mai ales a florilor si a pomilor,  întreaga vara nu am avut parte de nicio ploaie cu grindina.☺ Vara a fost frumoasa, cu soare si ploi, atât cât sa multumeasca pe fiecare ;)
Ciudata este însa vremea de acum, la acest sfârsit de septembrie! Avem parte de "vreme de aprilie". Dimineata e ceata, cu aburi ce se ridica molcom si abia aproape de amiaza lasa soarele sa se iveasca. Acesta zâmbeste scurt si începe sa se joace de-a v-ați ascunselea cu norii. Nici nu apuci sa vezi bine soarele, pentru ca brusc cerul devine negru si începe ploaia - în potop (alaltaieri a batut chiar si grindina)! În urmatorul sfert de ora, norii se risipesc si lasa cerul liber, albastru si senin, ca într-o zi de vara. Este o perioada de timp în care suntem un pic dezorientati - nu prea gasim hainele potrivite si racim. Eu spre exemplu, pastrez înca obiceiul verii de a purta picioarele goale în balerini, îmbrac doar o fusta usoara, iar peste tricou pun dimineata un pulover subtirel. Dar.. nu e bine deloc! La mine la birou, jumatate din colegi sunt deja bolnavi!



Multumesc pentru pinguri: Nicol, Silvia, Mihaela, Românii din Graz, Liviu, Cristi, Anastasia, Ella, Anca, Irina, Andra, Dan.

16 comentarii:

  1. Vremea este capricioasă în această toamnă! Și la Cluj s-a răcit brusc, în această dimineață termometrul a coborât la 2 grade Celsius. Brrrr!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna dimineata :-) Alaltaieri a fost o zi ca de vara, ieri a fost soare dar a batut un vant rece si astazi... ploua si e gri. Termometru arata 9•C
      Sa ai o zi placuta!
      :-) abia astept sa primesc cartea!

      Ștergere
  2. :) Noi nu am avut grindina de data asta, ceea ce a fost foarte bine. Anul asta , prin iunie, au fost ploi cu grindina destul de mare care a distrus in mare parte culturile. Foarte frumoase imaginile tale si filmuletul. O zi frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi ne-am bucurat ca doar acum vin ploi cu grindina pentru ca acum nu se mai poate strica nimic... Gradina e aproape goala, campurile sunt adunate, in livezi fructele de toamna sunt deja mari si asteapta sa fie culese.
      Ma bucur ca ti-au placut fotografiile mele - le-am facut cu telefonul mobil, de la geamul biroului unde lucrez.
      O zi frumoasa iti doresc! :-)

      Ștergere
  3. si eu pastrez inca obiceiul tau, picioare goale in balerini dar cu siguranta nu pentru mult timp...
    plina de soare sa-ti fie ziua draga mea draga, te pupacesc :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astazi m-am incaltat cu botine, am imbracat pantaloni si pulover :-) Azi este o zi... gri in gri!
      Te pup draga mea draga :-)

      Ștergere
  4. Și aici au fost vreo două zile urâte, ca de noiembrie. De ieri, trăim iar sub soare. Dea Domnul să se prelungească starea asta de bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astazi avem o asemenea zi... de noiembrie :-) Lunile anului se perinda ca zilele... acum e vara, maine primavara, apoi iar vara si la urma toamna :-)
      Mi-ar place o toamna calda si lunga... Sa dea Domnul! :-)

      Ștergere
  5. La noi la Breaza, dimineata au fost 2 grade! Ieri postam liliac in floare! Trebuie sa ne adaptam vremii si vremurilor, inclusiv cu vestimentatia! Imi place tonul optimist al titlului! Sa ai o zi excelenta, indiferent de vreme!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Locuiesti in Breaza, Silvia draga?! :-) Tatal meu mergea in fiecare an in tabara de schi, cu elevii de la Scoala Militara (unde a lucrat ca ofiter profesor de sport).
      Te pup, sa ai o zi frumoasa! :-*

      Ștergere
  6. Si la noi vremea este capricioasa. Luni a plouat aproape tot timpul, apoi am avut zile cu soare, dar cu vreme schimbatoare, de la cald la vant puternic. Dimineata devreme este chiar racoare, dar la fel inca mai port balerini, cred ca din nostalgie dupa vara. :)
    Acum am un sal mare si calduros in care ne "ascundem" eu si Bebe cand se face mai frig. Maine este anuntata ploaie puternica, sper macar in weekend sa ne bucuram de putin soare.
    Sa ai o zi frumoasa, cu vreme buna si ferita de racelile colegilor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) cat de dragute sunt mesajele tale, Raluca draga! Parca te vad cu portbebeul legat la piept si sub salul mare, tu si nasul lui Bebe :)
      Sanatosi sa fim, asta este cel mai important. Va pup :-*

      Ștergere
  7. Si la noi este o vreme ciudata...frig noaptea si dimineata, cald ziua apoi iar frig... a si plouat vreo doua zile...
    Ai grija de tine ! Pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mâine dimineata plec la Stuttgart cu matusa mea sa ne întâlnim acolo cu doua prietene de ale ei. Mergem cu trenul la ora 9 dimineata si ne vom întoarce seara târziu. De aceea trebuie sa ma îmbrac bine de tot dimineata, mai lejer spre prânz si usurel dupa-amiaza... îmi trebuie un trench, un pulover si un tricou. Urasc sa car pe brat hainele, dar... asta e toamna! Trei anotimpuri intr-o zi :))
      te pup Un weekend fain sa ai!

      Ștergere
  8. Fiecare anotimp are dichisurile ei. Vara - la mare. Toamna - cu ceaiuri si nostalgii. Iarna - zambete prin zapada. Sunt N-spe mii de variatii. Imi plac stropii de pe geamuri, mai ales cand merg asa, in mersul piticului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu ma plang (aproape)niciodata de vreme, o iau asa cum vine :)) Incerc sa ma imbrac corespunzator si savurez fiecare anotimp. Iubesc in egala masura fiecare luna a anului cu o singura exceptie: Adventszeit! :) Pentru mine sfârsitul anului este cea mai frumoasa luna a anului.
      Un weekend fain sa ai! :)

      Ștergere