Se afișează postările cu eticheta poseta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poseta. Afișați toate postările

joi, 3 octombrie 2013

Geanta pentru Oktoberfest

Pe lânga dirndl, coliere cu inimioara sau floare-de-colt, baticuri si palarii, fiecare femeie poarta si o posetuta. De obicei cautam sa asortam o poseta din cele purtate uzual, în oras sau la serviciu. Anul acesta însa mi-am confectionat singura o poseta potrivita cu trachtul bavarez si imitând o inima de turta dulce - din acelea care se vând traditional cu aceasta ocazie :)

Am cumparat de la magazinul de resturi textile, bucati de filt, bentite si cordoane.
Am taiat dublu forma de inima, am atasat pe una din fete un fermoar, apoi le-am asamblat cosând între ele o banda festonata. Filtul este gros si rigid... am avut ceva greutati care s-au soldat chiar si cu o usoara ranire ;) Mi-am spus "ce nu rabda baba, pentru frumusete?!" mi-am pansat degetul ca sa nu picure sânge si am cusut mai departe!
M-a apucat noaptea la masina de cusut, pentru ca paralel am mesterit si o geanta-inima mai mica, pentru Raluca, fiica mea - care va merge duminica la Oktoberfest, cu ocazia închiderii festive (geanta si-o va decora si picta personal).

Am desenat cu un marker special pentru textile, din acelea al carui scris devine 3D cauciucat. A fost prima mea experienta cu acest tip de marker si am avut emotii.

Mi-am conceput un desen simplu si dupa ce seara a fost gata, am lasat modelul sa se imprime pâna a doua zi dimineata, asa cum scrie în instructiunile de folosire.
Nerabdatoare sa vad rezultatul final, cum m-am trezit de dimineata, am introdus geanta pictata în cuptorul preîncalzit la 150°C, pentru 8 minute, respectând mai departe instructiunile. Si într-adevar, modelul a crescut, ca floricelele-de-porumb :)

Apoi am pictat a doua inimioara, adica reversul posetei ;) Iar am asteptat 8 ore si am repetat procedura cu fixarea desenului în cuptor. Din pacate, primul desen a capatat usoare nuante maro, din cauza ca a fost fixat de doua ori... data viitoare voi sti mai bine cum sa rânduiesc operatiile de  coasere si desenare.

Dupa ce filtul s-a racit, am început sa decorez geanta cu diverse figuri din filt si bentite colorate. Le-am cusut si în final am aplicat siretul ce va servi drept mâner al posetei.

Sunt multumita, geanta este simpatica si functionala! Ofera loc suficient pentru portofel, telefon mobil, aparat-foto, batistute de hârtie si alte maruntisuri pe care le poarta orice femeile în poseta (ruj, oglinda, pila de unghii, leocoplast, etc).
Mâine mergem la Oktoberfest si... eu am poseta noua! Sper sa fie o zi însorita, la fel cum a fost ziua de astazi!  :)

marți, 7 august 2012

Suport-cârlig pentru poseta

Ma aflam în vizita la prietena mea LU si tocmai povesteam despre superstitii.
Spre exemplu se spune ca daca-ti pui poseta pe jos, vei saraci! ;))
Nu sunt superstitioasa, dar poseta nu mi-o pun niciodata pe podea! Daca spatarul scaunului nu permite agatarea curelelor, atunci înghesui poseta lânga mine. Asta asa, din motive pur igienice.
Pe când îmi sustineam cu fermitate deprinderea, prietena mea dispare scurt din încapere si se reîntoarce învârtind pe deget o punguta din catifea neagra. Mi-o ofera zâmbind si... iata ce descopar!

O surpriza colosala! De mult îmi doream acest cârlig pentru poseta. Sunt atât de fericita, încât iata, nu pot sa ma abtin sa nu arat tuturor micuta bijuterie! :) Mii de multumiri, draga LU! :)