Șotronul nu cere buletinul la control

Uneori, orașul îți pune în față o mică poartă spre alt timp... Te afli în pasajul pietonal, cu pasul tău firesc, cu gândurile ocupate de planurile zilei și de tot ce înseamnă viața de adult.
Și, dintr‑odată, apare acolo, în calea ta, un șotron — ca o mică fereastră spre alt timp. Iar tu, fără să stai pe gânduri, sari într‑un picior în primul pătrat. În clipa aceea se întâmplă ceva magic și de neexplicat. Adultul care știe să fie serios se retrage un moment, iar copilul din tine își întinde brațele și se bucură. E o întâlnire scurtă, dar limpede, între două vârste care trăiesc în aceeași persoană. În clipa aceea nu mai ești femeia care știe să fie serioasă, responsabilă, atentă la tot. Ești copilul care se bucură de mica provocare, de salt și de echilibru, de simplu și firesc. Ești de fapt tot tu, dar într‑o versiune mai veche, mai liberă, mai luminoasă.
A sări șotronul ca adult nu e un gest de joacă, ci o punte. O trecere scurtă între cine ai fost și cine ești. O dovadă că, indiferent cât de mult se schimbă lumea, copilul din tine nu dispare. Uneori așteaptă doar un desen pe asfalt ca să iasă la lumină. PS: Mulțumesc celor care au avut ideea acestui șotron permanent în Coburg. Prin el, copilul din fiecare adult primește invitația la o scurtă revenire — o mică provocare spre bucuria de altădată.
PS2: Ce interesant este că șotronul, jocul copilăriei, poartă în germană numele „Himmel und Hölle” — adică „Cer și Iad”. Denumirea vine din gradul de dificultate al trecerii prin toate etapele jocului: începutul dificil și finalul luminos. Nu are sens religios, ci este un contrast jucăuș, o metaforă simplă și veche din cultura germană.