sâmbătă, 12 aprilie 2025

Magia Vinului

Venisem obosită de la serviciu și acasă mă aștepta un munte de rufe pentru călcat. Așa cum fac majoritatea femeilor în ziua de astăzi, am început să jonglez cu mai multe activități simultan. Am pus fierul în priză și am început să calc rufele, în timp ce verificam emailurile și anunțurile de pe SuperBlog. Tocmai fusese anunțată tema celei de-a patra probe: "Când vinul vorbește: inspirație într-un pahar de Beciul Domnesc". Cu o mână pe fierul de călcat și cealaltă pe telecomandă, am început să caut videoclipuri despre companie și brandurile de vin Beciul Domnesc
Și uite așa, prin multitasking, am călcat rufele și am aflat multe despre vițele de vie și podgoriile legendare ale Vrancei, despre vinurile Beciul Domnesc și despre faptul că simbolul emblematic al brandului este chiar Beciul Domnesc, un monument istoric ce datează din vremea lui Ștefan cel Mare. Am descoperit că această cramă, parte din patrimoniul cultural al României, găzduiește peste 100.000 de sticle, fiecare cu propria sa poveste, păstrând tradiția și istoria vie.
"Vinul este poezie îmbuteliată," spunea Robert Louis Stevenson. Deși aveam capul plin de informații noi, încă nu aveam nicio idee despre ce să scriu în articolul meu.
Pentru a intra mai bine în atmosferă, mi-am turnat un pahar de Merlot - din ce aveam prin casă, deoarece sticlele trimise pentru testare încă nu ajunseseră la mine. După ce am terminat de călcat rufele, m-am întins pentru "o clipă" în pat, doar să-mi îndrept spatele și să-mi odihnesc picioarele, dar... am adormit, buștean! 
Se făcea că eram Regina Beciului Domnesc. Ședeam pe un tron rubiniu, în formă de pahar cu picior, având ca sceptru un butuc suplu de viță de vie. Tocmai oficiam marele bal omagial "Dionisos", care dura trei zile. Vinurile dansau și se învârteau în jurul meu, fiecare încercând să mă impresioneze cu aromele și eleganța lor. Era ultima zi a balului, iar acum îmi erau prezentați cei zece finaliști, dintre care trebuia să decid câștigătorul anului. Atmosfera era plină de magie și fiecare moment părea desprins dintr-un basm.
Maestrul de ceremonii a anunțat intrarea primului cuplu, care aparține nobilei ramuri Merlot.
Ducesa Rosé Verité, plinuță și fermecătoare, purta o rochie roz-pal decorată cu perle fine, emanând grație și rafinament. S-a îndreptat spre mine cu eleganță, atrăgând privirile întregii asistențe. Zâmbetul ducesei avea ceva din prospețimea și echilibrul unui gust suav, încapsulat într-un perlaj fin. În plus, era învăluită de o aromă delicată cu note de fructe de pădure, coarne și vișine, ceea ce îi conferea un plus de farmec. Pășea cu grație și eleganță la brațul distinsului consort, ducele Merlot, îmbrăcat în smoking. Peste jacheta cu revere de satin roșu, ducele Merlot purta o panglică albă, așezată peste umăr și în diagonală pe piept, simbolizând rangul și statutul nobiliar "Comoara Pivniței". Recunoscut în regat ca înțelept, ducele Merlot emana rafinament, asemenea notelor fructate de mure și zmeură ce îi învăluiau prezența. Precum un duh maturat în budane de stejar timp de minim 24 de luni și învechit în sticle încă 12 luni, spiritul lui Merlot era în deplină stabilitate emoțională. 
După o scurtă plecăciune, cuplul nobiliar s-a retras încet, păstrându-și privirea îndreptată spre mine. S-au îndepărtat astfel din respect profund, evitând să-mi întoarcă spatele. Aceasta era o tradiție bine stabilită la curte, simbolizând loialitatea și supunerea față de coroana regală.
Dupa ce Maestul de ceremonii i-a anuntat, au intrat în sala Vinoteca-Tamâioasa Românească de Pietroasa, la brat cu Cuveé ’49 Blanc si Sceptrus Fumé. Acest trio alb, a facut furori prin aparitia lor. Privirile tuturor s-au îndreptat către ei, iar atmosfera s-a umplut de mai multă magie. 
Cu eleganța maturității, Vinoteca-Tamâioasa Românească purta o rochie în nuanțe galben-aurii, cu un guler roșu vibrant. Medalia de aur, singura bijuterie pe care o purta, strălucea cu o eleganță subtilă pe pielea ei translucidă. În pletele ei erau împletite petale de trandafiri, iar buzele îi erau unse cu miere, ceea ce îi adăuga o notă de dulceață și mister. Când mi-a întins mâna pentru salut, a clipit sub genele dese. Am fost fermecată de culoarea neobișnuită a ochilor săi, un caramel hipnotizant.
În momentul în care și-a retras mâna, o ușoară pală de mosc a rămas în aer, lăsând în urmă o amintire fermecatoare.
Domnul Cuvée’49 Blanc, era întruchiparea inovației, eleganței și rafinamentului. Costumul său impecabil, taliat perfect și lucrat manual, avea la rever un buchețel minuscul de flori proaspete de soc, tei, salcâm și mentă. Cămașa, la fel ca și costumul, era de un negru profund, contrastând perfect cu pielea lui albă, cu o tentă verzuie. Un zâmbet subtil, abia schițat în colțul buzelor, trăda o încredere desăvârșită și o eleganță rafinată, specifică unui adevărat gentleman. Parfumul său emana subtil a busuioc proaspăt și citrice confiate. Am avut senzația că însăși lumina soarelui se decanta în privirile lui, iar pentru o clipă, mi s-a oprit respirația, copleșită fiind de intensitatea momentului.
Sfetnicul mi-a soptit ca e din neam de Chardonnay si Tămâioasa Românească si că a crescut în "Cerdacul lui Voda", pe Parcela 2701 si pe "Colina Mănăstirii", parcela 2140, din Huși. Am murmurat mai mult pentru mine: "Impresionant!"
Am fost deasemenea plăcut impresionată de Sceptrus Fumé, o tânără domniță din neamul Chardonnay, cu amestec de Sauvignon Blanc. Prin maturarea în barique, aceasta a dobândit o distincție remarcabilă care o scotea în evidență. Translucidă și delicată, era îmbrăcată într-o rochie lungă de culoare galben pai, cu guler și manșete negre, împodobite cu broderie aurie. Părea cea mai tânără din trio și deborda note proaspete și vibrante de fructe tropicale, pere, nectarine și lime. Rotunjimile ei erau catifelate și echilibrate, iar personalitatea ei era plină de viață și energie. Avea un aer de eleganță și rafinament, emanând o căldură prietenoasă și o veselie contagioasă.
Era o prezență care te cucerea instantaneu, lăsându-te cu dorința de a o revedea. 
Cuvée’49 Rouge, fratele lui Cuvée’49 Blanc, a intrat însotit de Feterasca Neagră
Deși identici în multe privințe, culoarea pielii lui Cuvée’49 Rouge era roșu-rubinie, ceea ce îl distingea categoric de fratele său. Cei care îi cunoșteau mai bine remarcau și câteva diferențe de educație; în cazul lui Cuvée’49 Rouge, era evident că a crescut nu doar pe "Colina Mănăstirii", parcela 2215, ci și pe "Dealul lui Motoc", parcela 2911. Părul ciocolatiu și ochii în culoarea boabelor de cafea îi subliniau unicitatea. Felul în care a înaintat în sală deborda eleganță, pasiune și respect. Fiecare pas părea calculat, emana o încredere subtilă și un rafinament natural.
Când mi-a sărutat mâna, am avut senzația că aerul era parfumat de prune pârguite și cireșe amare, lăsându-mă copleșită de o senzație de nostalgie și dorință. 
Mi-am retras mâna rușinată, corectându-mi rapid emoția. Mi-am ancorat privirea în ochii catifelați ai Feteascăi Negre. Învăluită într-o rochie neagră cu guler roșu,
eleganta domniță purta cu mândrie panglica de "Comoara Pivniței", așa cum alte domnișoare poartă titlul de Miss. Pielea ei roșie, cu discrete reflexe cărămizii, îi conferea un plus de exotism. Pe lângă aromele de prune uscate și coacăze negre, parfumul ei avea note discrete de cuișoare și scorțișoară, adăugând un farmec subtil și o seducție irezistibilă. Mi-a zâmbit ca la Cotești, după care s-a retras la brațul partenerului ei. 
Maestrul de ceremonii a anunțat următorul cuplu, Rosé Verité - Cabernet Sauvignon la braț cu Mirabilis Machina – Cabernet Sauvignon & Fetească Neagră..
Această tânără domniță, cu piele roz și plete roz, întruchipa delicatețea și eleganța. Cu o personalitate radiantă și revigorantă, a intrat în sala de bal ca o rază de soare, aducând bucurie și energie. Îmbrăcată într-o rochie neagră cu imprimeu rosé, a pășit grațios, lăsând în urma ei un val proaspăt de arome de afine, fragi și coacăze roșii. Prezența ei revigorantă a lăsat un postgust lung și plăcut, ca un moment de respiro.
Mirabilis Machina – gentleman-ul sofisticat și enigmatic care a însoțit-o, purta un costum din piele fină, cu accente de tabac și condimente, ce îi conferau un aer în plus de mister, rafinament și robustețe. Vorbea tare și părea foarte mândru de accentul lui de Fetească Neagră de "La Schit" și Cabernet Sauvignon de pe "Colina Mănăstirii". Era evident pentru oricine că el era un adevărat bon viveur! Îl remarcasem în serile precedente. Ochii îi străluceau cu o intensitate misterioasă, reflectând nuanțe de roșu rubiniu cu reflexe violacee. Aromele fructate de prune uscate și fructe negre supracoapte, savuros completate de accente mentolate de ciocolată și cafea, păreau să-l învăluie, adăugându-i un șarm în plus. Conversațiile cu el au fost pline de note condimentate de piper și cuișoare, făcându-l un companion perfect pentru serile de bal.
Șirul finaliștilor l-a încheiat ducele Pinot Gris, venerabilul întelept al curții. Cu o eleganță și complexitate ce-i reflectau maturitatea, acesta a pășit în sala de bal purtând o mantie brodată cu motive florale, figuri de miere și accente de citrice confiate. Cu pielea de culoare galben-auriu, dobândită în lungile plimbari pe domeniile din Odobești, fiecare rid de pe fața sa spunea o poveste, iar ochii săi străluceau cu o înțelepciune adâncă și căldură autentică. 
Manierat și rafinat, el știa cum să poarte o conversație interesantă și să asculte cu atenție, făcându-i pe cei din jur să se simtă valorizați și înțeleși. Cu părul grizonat, Pinot Gris avea o prezență impunătoare, dar nu intimidantă, și o carismă naturală care atrăgea și captiva deopotrivă. Deși nu mai strălucea pe luciul sălii de bal, era totuși un povestitor desăvârșit, cu o mulțime de anecdote și experiențe de viață pe care le împărtășea cu umor și inteligență. În compania lui, timpul părea să treacă mai repede, iar fiecare moment petrecut alături de el era de neuitat…
Trecută și eu de a doua tinerețe, aveam senzația că încep să mă îndrăgostesc de ducele Pinot Gris. Luptam în mine și nu știam cum să procedez, pentru că decizia mea legată de cel mai bun vin din Beciurile Domnești nu ar mai putut fi obiectivă. 
Asistența aștepta, iar candidații erau emoționați peste măsură când... a sunat deșteptătorul! Era ora 6:30! Preț de câteva secunde, nu am știut unde mă aflu, însă aveam puternica senzație că un mic goblin mi-a dansat pe limbă toată noaptea, lăsând în urmă un gust amar. Dinții mei păreau acoperiți de un strat de vin vechi, ca și cum ar purta pijamale de struguri. Cu ochii pe jumătate închiși, m-am îndreptat spre baie, hotărâtă să alung goblinul cu o periuță de dinți și un val de apă proaspătă. 
În câteva minute, gustul a revenit la normal, iar goblinul a dispărut, lăsându-mă să încep fresh o nouă zi. În minte mi se învârteau amintiri despre un bal, despre nobili și vinuri... Acum, eram ca un somelier rătăcit într-o pivniță fără sfârșit, având o mulțime de idei, dar neștiind cum să încep să scriu pentru proba Superblog. "In vino veritas"... pe mine muzele mă părăsiseră și inspirația e dusă hău departe!
--------------------------
♦ Sursa Fotografii  ♦    Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025  ♦

14 comentarii:

  1. A late-night multitasking session turns into a whimsical dream where the wines of Beciul Domnesc come alive as noble figures at a royal ball, each embodying the rich heritage, flavor, and elegance of Romania’s legendary cellar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Thank you for your message! Wishing you a pleasant evening.

      Ștergere
  2. Foarte frumos vis! Să te ajute pe calea către tronul SuperBlogului!
    🤗😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi Vero draga 😘🤗 Sunt foarte departe de locul unu si mai mult ca sigur, nu il voi atinge in aceasta competitie...

      Ștergere
  3. Ce fain a zis Vero! 😊 Susțin! 🍀Succes!
    Mi-a plăcut foarte mult visul poveste. 😍 Mi s-a făcut poftă struguri mari, negri, dulci!
    Îmbrățișări și pupici de la quattro pentru trio! 😘🐾💗🍀💞☕💕

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Diana draga. Daaa, si mie mi e dor de strugurii din gradina noastra...este doar un butucel, acum doi ani a fost catastrofa cu grindina cat ouale de gaina, anul trecut mai ca nu si a revenit, am cules cativa ciorchini. Speram ca anul acesta sa fie infloritir! Sunt struguri de masa....nu de vin. 😊
      Pupici si imbratisari de la trio pentru Quattro 😘🍀🐾💞🫶🏻🤗😘🔆🥰

      Ștergere
  4. Nici ca putea sa fie un vis mai frumos! Cu ocazia asta am constatat ca habar nu aveam ca sunt atatea soiuri de vin. Sa te bucuri de un pahar plin de inspiratie, draga Carmen! Chiar daca mai e mult pana departe, certitudini despre viitor este greu sa avem, totusi!
    Pupici si un weekend de Florii minunat!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suzana draga...si eu tot cu ocazia asta am descoperit ca România are podgorii si tipuri de vin renumite in lume!!!! Nu stiam de Beciul Domnesc...eu cunosteam diar Recaș! Dar...imi gasesc o scuza, eu sunt plecata de 25 de ani din țară si in plus, in anii in care am locuit in tara nu obisnuiam sa beau vin. De fapt nu beam de obicei niciun fel de alcool. La sindrofii, serveam cate un paharel de licheur sau vișinată, pentru sarbatori faceam in casa licheur de oua, de ness...Bunica facea de obicei visinata sau licheur de capsuni ...Atat stiam.
      Abia cand m am maturizat, am inceput sa apreciez gustul unui pahar de vin, la o masa satioasa.Din pacate, vinurile românești nu sunt de gasit pe raftrile magazinelor unde locuiesc eu... Acum stiu ca pot sa comand online (nici metoda asta nu era asa raspandita pana cand....nu am mai avut voie sa iesim din case) si o sa o fac. Din descrieri, am descoperit cateva vinuri care m au facut deosebit de curioasa. 👍🏻
      Multumesc mult.
      Un weekend minunat si tie. Pupici si imbratisari 😘🤗

      Ștergere
  5. Who knew ironing could lead to a royal wine dream? Such a fun, whimsical read. You’ve got a real talent for turning everyday moments into fairytales! 👑🍇

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dear Veronica, this article is written for a contest in the Romanian blogosphere, and the theme assigned to us is: "Write a creation in which wine is more than just a simple detail—it is the witness of your lives, a symbol, or even a character. It could be about a memory with the scent of late autumn, a meeting that changed everything, a dream with the taste of roses, an honest reflection, a poem flavored with Fetească Neagră, or an (un)sent letter with droplets of Chardonnay." And so... I let my imagination grow, take flight... 🤗😊🍷🍇🍾🥂

      Ștergere
  6. O poveste frumoasă! Felicitări! Baftă! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte frumoasă alegoria dintre vis și realitate, doamna Carmen! Probabil și eu as fi ales un conte Pinot Gris de viță numai bun cu un peste alb asa cum mănâncă catolicii în Vinerea Mare. Sper să vă bucurați de sărbătorile pascale și de vinul minunat primit. Paște fericit și plin de lumină. 🤗 Vă transmit toată dragostea și îmbrățișări sincere de departe! 🥰

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Ianolia, nici nu stii cat ma bucura mesajul tau!
      Daaa, Vineri chiar am mancat pește, ieri am mâncat mieluț si astazi friptura de iepure în vin roșu. Am petrecut cele doua zile de sărbătoare inpreuna cu cei dragi, ne am simtit bine si ne am bucurat de fiecare moment, savurând mâncare delicioasă, împărtășind povești și râsete, și creând amintiri frumoase ... Sper ca si tie ti a fost cel putin la fel de bine.
      Trimit pupici si imbratisari din Bavaria 🤗😘

      Ștergere