marți, 17 mai 2016

Călin Hera. PA-uri şi mirări (episodul 5)

Carmen: „A ignora un agresor în virtual, are același efect ca în viața reală”

Bomboane pentru prieteni, marca Vis și realitate 2
Bomboane pentru prieteni, marca Vis și realitate 2
Am ajuns la a cincea parte a discuției cu Carmen (primele patru: 1234). După ce am vorbit despre Carmen ca bloggeriță, începuturile fenomenului „Miercurea fără Cuvinte”, întâlnirile din virtual și cele din real, dacă și cum se fac bani din blog, astăzi am fost curios să aflu părerea doamnei MfC despre nevoia sau nu a reglementării Internetului.

♦ Crezi ca trebuie reglementat mai strict online-ul? 
 - Categoric sunt de părere ca online-ul trebuie reglementat mai strict. Viața virtuală este relativ nouă și încă nici nu știm cât de multe nu știm! Sunt sigură că pe măsura ce se descoperă imperfecțiunile acestei „lumi noi“, se vor emite reguli noi. Mulțumitor ar fi ca măcar regulile și legile formulate până acum sa fie aplicate și respectate.
Am descoperit cu stupoare în câteva rânduri pe blogurile altora, fotografii, texte sau fragmente de text publicate de mine, fără a mi se fi cerut în prealabil acordul și fără să fi fost menționat că îmi aparțin.

♦ Ai fost agresată pe net, pe blog?

 - Da, din pacate am avut și asemenea experiențe neplăcute – câteva minore și doar un atac brutal. Chiar dacă acele episoade m-au șocat pe moment, am afișat indiferența și nu m-am lăsat provocată sub nicio formă… A ignora un agresor în virtual are același efect ca în viața reală și mi se pare a fi cea mai elegantă metodă de a pedepsi.
Umbre. Virtual? Real? Sursa: Vis si realitate
Umbre. Virtual? Real? Sursa: Vis si realitate

♦ Este Internetul un loc suficient de sigur pentru copii, oameni mai neinstruiti? E deci nevoie de educație, reglementare, autoreglementare?

- Nu sunt specialista în internet, nu pot sa dau sfaturi și știu că și eu am multe de învățat.
Cunosc și aplic două din regulile elementare ale surf-ului protejat – în primul rând am grijă ca laptopul/computerul să fie înzestrat cu un program antivirus de actualitate și în al doilea rând, nu accesez decât paginile legale. Mai știu că nici așa nu există garanție sută la sută, însă șansele de a întâmpina surprize neplăcute sunt mult reduse. Amețesc doar când mă gândesc la miile de apps și am emoții de câte ori citesc despre online-banking, online-check-in, buletin de identitate-online, etc.…

___________________________________________________
ACEST ARTICOL A FOST PRELUAT DE LA ADRESA: https://calinhera.wordpress.com/2016/05/17/agresor-virtual/

14 comentarii:

  1. "Inca nici nu stim cat de multe nu stim" despre Internet... ma duce cu gandul la un serial: "CSI Cyber", cu si despre infractiuni informatice sau prin intermediul computerului, si pot afirma: mare dreptate ai! :)

    Iritanti sunt agresorii - pe net sau in real! O alta dovada ca realul si virtualul sunt ca doua lumi in oglinda.

    Pe net, drepturile de autor sunt si mai greu de protejat, iar cei care au texte si fotografii interesante sunt inevitabil afectati, din pacate. Am participat la o discutie pe FB in care o tanara copia la greu de pe alte bloguri si sustinea ca nu incalca vreo lege pentru ca... Internetul e gratis! O alta a facut o pagina de FB cu numele uneia celebre si copia acolo aproape toate fotografiile, fiind si ea convinsa ca nu incalca vreo lege... si, in final,i-au sters pagina cei de la FB, in urma zecilor de "raportari"...
    Ce-ar fi viata fara neplaceri?! Ar fi... raiul pe pamant! :)

    Iti doresc, cu drag, o seara frumoasa! Imbratisari si pupici, cu drag, de la trio pentru duo! <3 :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, adevarat "ar putea fi Raiul pe Pamânt"!
      te pup si transmit la rândul meu imbratisari si ganduri bune, de la duo pentru trio ♥

      Ștergere
  2. Posibil ca sa inceapa reguli mai stricte in zona online. Cat vor fi de eficiente vom vedea. Mi-am propus sa nu ma gandesc la lucruri rele si incerc sa tin pasul cu aceasta idee. Pentru ca altfel apare un cerc vicios deloc benefic mie. Asa ca, draga Carmen, sa ne bucuram de ziua de azi, sa descoperim lucruri frumoase si sa ne bucuram de ele impreuna cu prietenii din viata reala sau virtuala!
    Noapte buna si poate ne mai auzim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Niciun om cu sufletul curat nu se gândeste la rele, se va gândi abia dupa ce va trai câteva experiente neplacute! Sper sa nu ajungem niciodata în postura celui din proverbul: "Cine s-a ars cu ciorbă suflă şi-n iaurt" ! ☺
      Numai bucurii sa ai!
      Gânduri bune si îmbratisari <3

      Ștergere
  3. Cand dau de greu apelez la...baietii mei,iar ei ma mustra..."Iar mami!",dar ma ajuta sa rezolv problemele.
    Baiul e a nu-i tot timpul acasa ted,asa ca mai trebuie sa mai si astept dupa reolvari...
    Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. uite ca am ajuns la vârsta când copiii ne sunt sprijin în multe probleme :-) recunosc si eu! si nu fara mândrie ;-)
      te pup. Noapte buna!

      Ștergere
  4. Cu virusi nu am avut de a face pentru ca m-am ferit, insa asa cum ai spus niciodata nu se stie... Putini inteleg ca google e un motor de cautare si in nici un caz tot ce gasim i-ar apartine, daca ar apasa pe imagine s-ar ajunge si la sursa pentru copierea linkului corect.
    pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiecare actionam în functie de educaţia si cultura pe care le detinem în momentul de fata. Greseala fatala ar fi ca cineva sa creada ca a atins limita de sus ☺
      xoxo

      Ștergere
  5. Schönen Tag wünscht dir Crissi🙋

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Liebe Crissi, ich wünsche Dir einen schönen Abend und später eine gute Nacht :-)

      Ștergere
  6. Parca recitesc o carte.Toate imi sunt cunoscute,pentru ca am citit cu atentie,nu am frunzarit.De multe ori priveam o imagine ,de mai multe ori.Arpoape ca mi se tiparea in minte.De ce?Nici acu nu pot sa spun.Carmen a fost si este, Carmen.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. stiu, Floarea draga! Pe drumul nostru în blogosfera, am mers împreuna o buna bucata. Iti multumesc pentru frumoasele cuvinte!

      Ștergere
  7. Sper sa nu fiu nevoit sa folosesc online-banking...
    Desigur, ma bazez ca voi fi ascultator si protejat /supravegheat de fiice, gineri nepoti...
    Happy MFC !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da da! cunosc :) si eu apelez din cand în când la ajutorul copiilor... Jucându-ma cu cuvintele, am schimbat un pic proverbul „Cine nu are tineri, să-şi cumpere!” ☺
      Numai bine! Happy MfC, happy every day!

      Ștergere