S-a ridicat ceata...

Dupa ceasul meu, zorii de zi nu erau departe, însa noaptea rămăsese parcă încâlcita între ramurile golase ale copacilor si ceata extrem de deasă, conferea un plus de mister strazii. Ciudat era si faptul ca în afară de mine, nu mai era nimeni pe drum, nu trecea nici măcar o masină! Umbre fantomatice cresteau si se micsorau, sub lumina lăptoasa a lămpilor si parca si pasii mei pe trotuarul plin de pietricele, produceau un ecou ciudat. Sentimentul ca totul era altfel decât normal, crestea pe măsură ce mă apropiam de statia de autobuz. Aveam senzatia ca imediat se va întâmpla CEVA... Mi-am continuat însa linistita drumul, m-am bucurat sa inspir aerul rece si umed si am privit ca vrăjită, vălul de diamante ce acoperea gazonul parcului de vizavi. Efectul de ireal s-a majorat odata cu aparitia luminitelor din capătul străzii. Farurile autobuzului ce se apropia încet de mine, pareau doi Sori iesiti în toiul noptii la plimbare. Motorul suna silentios, chiar înfundat, dar în momentul în care a frânat lângă mine, autobuzul a oftat adânc, din toate îmbinările. Usile au pufăit puternic la deschidere, am urcat cele doua scări din dreptul soferului si... am înmărmurit. Doi ochi de mops obosit si nervos, ma priveau de sub sprâncenele cărunte si stufoase. Cearcanele atârnau în pungi de diverse mărimi, până în dreptul mustătii lungi si pleostite, ce depăsea cu mult lungimea bărbii - si ea răvăsită si neîngrijită. Câteva suvite de păr lungi si unsuroase, coborau peste gulerul cămasii, completând aspectul grotesc al celui ce stătea cu mâinile pe volan... Puterea obisnuintei a învins stupoarea, altfel nu-mi pot explica de unde am avut forta de a spune "Bună dimineata". Pret de câteva secunde m-am gândit că am păsit într-un film în care tocmai se turna tabloul cu transportul detinutilor spre Sing Sing. Am privit spre călători, dar am recunoscut figurile celor cu care sunt obisnuita în drumul meu matinal spre servici. Cu o voce de "cave man", soferul mi s-a adresat: "Eliberati zona de închidere a usilor!" Primul impuls a fost sa cobor, dar zâmbetul călatorului de pe a doua bancheta mi-a dat curaj să avansez. În timp ce mă asezam lânga el, mi-a soptit chicotind: "Si eu am fost la fel de socat... Până acum a condus impecabil!" Si asa a condus pâna la statia mea de destinatie.
Apoi întreaga zi s-a derulat fără a se fi întâmplat acel CEVA! Dar mâineeeee.... De fapt asta voiam sa va spun încă de la început :)) Ce sa va mai plimb prin ceata?! Mâine plecam într-un mini-concediuuuuu! La schiiiiiii! Va pup si sa ne recitim sănătosi peste câteva zile! ;)