Întregul târg se desfășoară pe o suprafață de aproximativ opt mii de metri pătrați, cuprinzând Rathausplatz și străzile din jur, de la Maximilianstraße și Martin-Luther-Platz până la Philippine-Welser-Straße și Moritzkirche. Printre cele aproape o sută cincizeci de căsuțe de lemn, vizitatorii găsesc vin fiert, turtă dulce, cadouri artizanale și decorațiuni care dau culoare și parfum sărbătorii.
În centrul târgului tronează bradul natural, anul acesta cu o înălțime de peste douăzeci de metri și o greutate de șase tone. Împodobit doar cu steluțe de staniol auriu și luminițe calde, el păstrează tradiția veche și oferă un contrast de sobrietate și frumusețe față de fastul modern al altor piețe. Alături se înalță piramida cu lumânări, rotindu-se necontenit și adăugând târgului un aer de poveste, completând imaginea unui târg unde tradiția rămâne vie.
Dar ceea ce face ca acest târg să fie cu adevărat unic sunt momentele speciale care îi dau identitate și magie. Cel mai cunoscut dintre ele este Engelesspiel, spectacolul îngerilor pe fațada Primăriei, inspirat din altarul lui Hans Holbein. Este clipa de grație care a devenit simbolul Augsburgului și care nu se regăsește nicăieri altundeva în Germania. Pentru cei mici există Kinderweihnachtsmarkt, o piață dedicată lor, plină de povești, jocuri și un calendar de Advent care aduce surprize zi de zi. Un alt specific al orașului este Strada Poveștilor, unde vitrinele se transformă în scene de basm și plimbarea devine o aventură de copilărie. Iar pentru dorințele scrise cu emoție, Christkindles-Postamt, oficiul poștal al Pruncului Iisus, le oferă copiilor locul unde își pot trimite scrisorile către sărbătoare.
Un element spectaculos îl reprezintă uriașul Calendar de Advent al Primăriei. În fiecare zi din decembrie, câte o fereastră se deschide și dezvăluie o imagine nouă, transformând clădirea într-un calendar viu. Este un ritual care simbolizează așteptarea Crăciunului și aduce emoție atât localnicilor, cât și vizitatorilor, fiecare seară devenind un moment de întâlnire și bucurie comună.
Plimbarea printre căsuțele decorate cu lumini calde, mirosul de scorțișoară și vin fiert, colindele cântate de coruri și zâmbetele vizitatorilor creează o atmosferă de comunitate și bucurie. Nu e doar un târg, ci o călătorie în timp, unde tradiția se împletește cu magia Adventului.
Tradițional, târgul se închide la ora 12 a Zilei de Ajunului de Crăciun, însă magia creată rămâne în aer și conferă o continuitate naturală spre sărbătorile sfinte — Seara de Ajun, Prima și A doua zi de Crăciun — momentele în care bucuria comunității se retrage în intimitatea fiecărei familii.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu