sâmbătă, 11 iulie 2015

Vacanta la Roma - Piazza del popolo (2)


Biserica Santa Maria del Popolo este dupa parerea mea, cea mai frumoasa biserica din grupul celor apartinând Pietei Poporului.
În "Libri Indulgentiarum" - un manuscris din Biblioteca Apostolica Vaticana, este notat ca înainte ca biserica sa se fi construit, pe acest loc se înalta un nuc falnic. Umbla vorba ca nucul adaposteste duhurile rele ale înparatului Nero, duhuri care îi chinuiau pe cei care vroiau sa intre în Roma prin Poarta Flaminia. Pentru a pune capat acestor temeri, Papa Pascal al II-lea (1099–1118) a ordonat taierea nucului si ridicarea unei biserici pe locul acestuia. Legenda spune ca astfel, prin înaltarea capelei, locul a fost eliberat de demoni.
Dupa epidemia de ciuma din anul 1231, Papa Grigore al IX-lea a hotarât transformarea capelei într-o biserica mai mare "pentru popor".
Doua sute de ani mai târziu, aceasta biserica a fost darâmata din ordinul Papei Sixt al IV-lea ( 1475-1483) care a considerat ca locul merita o biserica impunatoare, pentru ca toți călătorii și pelerini din nord, care intrau în Roma prin Poarta Flaminia, sa o admire. Pentru ca proiectul bisericii a capatat o asemenea importanta, au fost adusi cei mai buni zidari, mozaicari, sculptori si pictori.
Noua bserica, cu trei abside, cupola octogonala, fatada simpla si un interior deosebit de frumos si bogat, a devenit una din cele mai importante biserici ale renasterii timpurii în Roma si a capatat numele Biserica Santa Maria del Popolo. A fost investita cu titlu de Basilica Minor în anul 1587.
Printre multitudinea bijuteriilor arhitecturale, sculpturale și picturale pe care aceasta biserica le detine, se numara lucrari ale unor renumiti artisti: Pinturicchio, Andrea Bregno, Raphael, Bramante, Caravaggio și Bernini .


Bisericile gemene, situate pe partea opusa Portii Flaminia sunt Santa Maria dei Miracoli si Santa Maria in Monte Santo, ambele fiind construite de aceeasi echipa de arhitecti. Aspectul exterior nu le deosebeste, în interior însa fiecare este altfel decorata în stil romano-catolic si în plus, Santa Maria del Miracolo are în interior forma rotunda, pe când Santa Maria in Montesanto este ovala.


12 comentarii:

  1. Mai este ceva interesant: biserica de pe locul nucului are în interior un tablou foarte valoros și, pentru a nu fi fotografiat, este fixat în latura stângă a altarului (poate fi văzut dintr-un unghi de 45 de grade), iar un spot luminos îl luminează la intervale de câteva secunde...
    Tabloul a fost realizat de Caravaggio în ulei pe pânză, în anul 1601, și se numește Conversion on the way to Damascus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur ca da - am fotografiat cele doua "bijuterii" ☺ Daca privesti în al doilea grup de fotografii, primele doua - sunt tablourile lui Caravagio. Primul se numeste " Crucifixion of Saint Peter" si al doilea "Conversion on the Way to Damascus"

      Ștergere
    2. Eu consider o impolitețe la adresa vizitatorilor din partea gazdelor modul în care au ales să ofere acces la tablouri, în contextul în care artistul le-a pictat privindu-le perpendicular și nu dintr-o parte...

      Ștergere
    3. îti dau dreptate... cu toate ca bisericile catolice sunt foarte bogate si deci nu impun taxa pentru a vedea capodoperele de arta (pictura, sculptura, arhitectura) pe care le detin, cred ca abia astepta sa le fie ceruta permisiunea fotografierii profesionale, pentru a încasa bani!

      Ștergere
  2. chiar mi-ai trezit amintiri :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoase locuri! Ce monumente impresionante! Acum o săptămână, am văzt la tv un film cu Tom Hanks, în care acţiunea se desfăşura la Roma şi apărea în film şi această piaţă, cu monumentele din ea. Locuri ce merită văzte şi admirate!
    O duminică frumoasă la toată familia voastră, dragă Carmen! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. romanele lui Dan Brown: "Illuminati", "The Da Vinci Code" si "Angels and Demons" pomenesc despre Maria del Popolo si filmele ce au rezultat pe baza romanelor - avându-l pe Tom Hanks în rolul principal, au fost filmate în cele mai frumoase si misterioase locuri ale Romei.
      Multumim asemenea, Alex draga! >:D<

      Ștergere
  4. O fi ceva la Roma ce sa nu impresioneze? :)
    Si așa se va întâmpla. ..întotdeauna. ..;)
    Pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu cred! totul este coplesitor... fiecare piatra are o istorie! Roma este cel mai frumos oras vechi al Europei!
      pupici :-*

      Ștergere
  5. Adevarat,impresionante locuri,desi le-am vazut doar pe net,in filmele mentionate de tine,mai ales,dar si pe Disckovery.Sigur ,e altceva perceptia frumusetii, in realitate,contextul,detaliile....
    Minunate fotografii, pentru care iti multumesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este foarte important sa cunoastem cât mai multe amanunte - de pe net, din carti sau documentare - pentru ca doar asa, la fata locului, ai posibilitatea sa savurezi frumusetile detaliilor.
      Te pup Natalia, si eu îti multumesc! :)

      Ștergere