marți, 28 iulie 2015

Serbari traditionale pe Dunare


Începând cu 1998 - din doi în doi ani, orasul Ulm este gazda "Serbarilor Dunarii" traditionala întâlnire la care fiecare tara prin care trece Dunarea îsi trimite reprezentantii.
România are standuri de obiecte artizanale si de produse culinare iubite de românii de pretutindeni: mititei la gratar, cozonaci si vinuri premiate international. Din echipa României fac parte deasemenea câteva grupuri de dansuri populare, însotite de tarafuri. Anul acesta nu a avut loc festivalul international - urmatoarea întâlnire este programata pe 1-10 iulie 2016.
Evenimentul despre care însa voi povesti aici are loc în fiecare an, în penultima zi de luni a lunii iulie si se numeste NABADA ☺ Este o prescurtare svabeasca a expresiei "Hinunterbaden" - adica "balaceala la vale în jos". Înca din 1800 cronicile vremii pomenesc despre întâlniri la scaldat, organizate la nivel de comunitate, însa primul Nabada oficial a avut loc în anul 1927. La început, înscrierea la traversarea Dunarii cu ambarcatiuni si plute era permisa doar asociatiilor si membrilor anumitor cluburilor. Începând cu anii '60, participarea la aceasta serbare este deschisa tututror doritorilor si este permis orice mijloc de plutire ☺ Anul acesta, serbarea Nabada a fost în ziua de luni, 20 iulie.
În aceeasi zi, la ora 11, primarul reînoieste juramântul de fidelitate fata de cetatenii orasului Ulm (începând cu secolul 14) apoi, la ora 16 se da startul Nabada.
 Este un carnaval special, o veselie de nedescris! Dunarea are o lungime de 7 kilometrii prin orasul Ulm si dupa ce se da startul, colacele pestrite împânzesc fiecare centimetru al apei. Participantii se stropesc cu pistoale de apa, galetuse mai mari sau mai mici, se amuza în fel si chip, striga si cânta ☺ Nelipsita este "vrabiuta cu paiul în cioc" - mascota Ulm-ului.


Cu mic si mare, tânar si batrân, întreg orasul participa la acest eveniment - daca nu plutind pe apa, atunci încurajând participantii directi de pe mal, prin aclamații și aplauze.



Cerul este survolat de planoare ce poarta esarfe publicitare si la sol, evenimentul este supravegheat de echipe ale salvarii si politiei, astfel încât sa se poata interveni imediat în caz de pericol de înec. Anul acesta, din cauza caniculei care s-a instalat în Bavaria începând cu sfârsitul lunii mai, nivelul apelor Dunarii a fost foarte scazut, am vazut ca în multe locuri se putea trece de pe un mal pe altul pasind! În cazul în care curentii de apa sunt puternici, primaria monteaza cosuri rosii în zona Ulmer Münster - biserica cu cel mai înalt turn din lume. În anul 2008 sarbatoarea a fost interzisa datorita nivelului periculos pe care-l avea Dunarea, pentru prima data în ultimii 23 de ani.
Punctul de pornire al ambarcatiunilor plutitoare este pontonul de sub podul peste care trece calea ferata. Balaceala tine pâna la apusul soarelui si este însotita de pe mal de muzica de fanfara, standuri cu cârnaciori prajiti, varza calita cu taietei, bere si bauturi racoritoare.
Seara, în centrul orasului sunt amenajate scene si serbarea se continua prin concerte de muzica rock si jazz.

16 comentarii:

  1. Într-o seară am prins ultimul bac ce traversa Dunărea în zonă. 7 eur a costat cursa...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de doua zile esti singurul meu cititor - iti multumesc ☺

      Ștergere
  2. Este pentru prima data cand vad asa ceva. Numai lucruri interesante la tine!
    Noapte buna, Carmen!
    :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. matusa mea locuieste în Ulm si mereu mi-a spus la telefon sa vin la Nabada, de ajuns însa, abia acum am ajuns prima oara, asa ca la fel de uimita am fost si eu, ca si tine ☺☺☺
      De obicei merg la Serbarile tarilor dunarene, pentru ca se desfasoara timp de o saptamâna si deci prind un weekend. Nabada este mereu intr-o zi de luni la ora 16 - eu de obicei lucrez, asa ca abia anul acesta am putut participa - ca spectator :))

      Ștergere
  3. Ce interesant!!!! :D
    Nu stiam nimic despre aceasta sarbatoare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nabada se serbeaza oficial de 88 de ani! impresionant este ca traditiile aici nu se pierd.

      Ștergere
  4. Este o distractie pe cinste,nimeni nu triseaza,si cat de multe posibilitati ai pentru a te simti bine,a rade de tot felul de giumbuslucuri ! N-am stiut ca orasul Ulm este gazda ''Serbarilor Dunarii'',cu multi invitati,dar catedrala din Ulm,am admirat-o si in fotografii,filme si net.
    Foarte interesanta aceasta NABADA, sarbatoare de dimineata pana seara,sa ai suflu sa rezisti !
    Multumesc pentru poze,filmulete si, mai ales comentarii,draga Carmen !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. atata lume mai rar mi-a fost si mie dat sa vad! copii de toate vârstele, adolescenti si tineri în grupuri mari si galagioase, tinere familii cu bebelusi, adulti de toate varstele, seniori flotti sau cu baston, cetateni ai orasului sau turisti... o atmosfera unica! ☺
      Cei veniti doar sa priveasca si-au cautat un locsor la umbra salciilor, cei veniti sa participe pe Dunare, cu colace sau barci - mai mari sau mai mici, au format o coloana spre pontonul de sub podul cu calea ferata, incercând in mod ordonat sa se apropie cat mai mult de punctul de pornire în cursa nautica :))
      Ma bucur Natalia draga ca ti-a placut acest articol!

      Ștergere
  5. Asa cum imi închipuiam, veselie si galagie mare...o alta traditie ce tine comunitatea unita! Exceptional! Se vede ca cititorii tai sunt in concediu, despre mine, ce sa mai vorbesc...sper ca la toamna sa recuperez din urma postarile tale! Multumesc pentru filmuletele edificatoare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mie matusa mi-a tot povestit in anii precedenti, ce serbare interesanta si vesela este - insa daca nu ai imagini, nu ai cum sa iti inchipui - pentru ca Nabada este UNICA! ☺☺☺ Este incredibil ceea ce am vazut :) Dunarea era plina de colace si obiecte plutitoare si în zare, nu se vedea capatul! Videoclipurile a trebuit sa le tai în bucatele de sub 100 MB, pentru ca Blogspot nu permite introducerea de date mai mari - însa fara videoclipuri cred ca doar din fotografii nu se putea simti atmosfera Nabada :))))
      Esti o fericita ca traiesti aceasta vacanta prelungita - bineinteles ca ai timp in zilele ploioase de toamna sa navighezi pe internet :) Abia astept sa vin si eu, acolo în Paradisul tau! numar zilele - pupici

      Ștergere
  6. ...am deschis toate filmuletele ca sa am cit mai aproape si mai intens atmosfera .Anul acesta a mai prins citeva ambarcatiuni...Cel mai mult imi place petrecerea la ,,comun,, La anu va invit la picnic pe malul Dunari.Botezati de Dunare si un pahar de vin, bere sau ce o fi, sarbatoarea e parca si mai vesela.Nu uitati palariile de soare!!!Pusi , LU

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. draga mea LU - îmi pare rau ca anul acesta nu ne-am putut întâlni la serbarea dunareana, însa... ocazii sa ne vedem sunt o multime - sincronizarea va functiona cândva eficient :))
      Vizita aceasta la Ulm a fost cu prietenii nostri din Cluj, carora am vrut sa le aratam mai ales superba biserica si cartierul pescaresc... Timpul a fost scurt si canicula - la limitele suportabilului :)
      pupici si îmbratisari :-*

      Ștergere
  7. Am trecut si eu de cateva ori prin Ulm si orasul mi-a facut o impresie foarte buna. A fost doar o trecere, dar mi-a ramas in minte ca un oras in care mi-ar placea sa revin. Desigur ca acum aud prima oara de aceasta serbare atat de simpatica, oamenii chiar stiu sa se distreze. Si denumirea ei imi pare la fel de amuzanta, chiar ma gandeam ce o putea sa insemne. Draga mea, multe informatii aflam noi de la tine, ti-am mai spus eu ca ai un spirit enciclopedic! Eu nu pot vedea filmuletele, trebuie sa ma uit de acasa, dar atmosfera foarte vesela se observa bine si din poze.

    RăspundețiȘtergere
  8. Superba atmosfera! Fantastica! De aici, cel putin, zic ca-i carnavalul de la Rio pe apa! :)
    Fotografiile si informatiile tale sunt de ajutor pentru a intra in atmosfera dar filmuletele pur si simplu m-au aruncat la inghesuiala :) si m-am putut imagina foarte usor pe o barca! :)) In video 4 se aude vocea: "daca nu ajung la alta barca se stropesc intre ei"! Categoric e obligatoriu! :)) Ce vacarm, cata voie buna! Multumesc pentru portia de relaxare! Poate doar mi se pare mie, dar distractiile pe apa imi par cele mai... distractive! :)
    Noapte buna!
    Imbratisari si pupici cu drag, de la noi! <3

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce eveniment frumos! :)
    Eu as face și calea întoarsă. ...din vale in sus!:))))
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna Carmen!
    Tocmai ce am vazut postarea de ieri, nu stiam de aceasta "Nabada", dar acum, (ma gandesc)... cand va veni vorba de o .... balaceala oarecare *-* (sigur ca pe Dunare, trebuie sa fie si mai fain...) ...voi spune : "nabada..." :)) *-* LOL smile face
    Revenind la postare/postari... este surprinzator totul, mai ales cu atatea aspecte captate foto si video, ceea ce introduce privitorul in miezul actiunii descrise, a sarbatorii relatate atat de bine... Nu am cunostiinta despre aceasta sarbatoare si ma uimeste numarul participantilor, forfota, multimile de oameni stransi (ca sa zic asa)... organizarea trebuie ca a fost pana la cele mai sensibile aspecte, dincolo de marketing... dar si siguranta, safety... Fff interesant ceea ce vad...
    O saptamana plina de bucurii in continuare, pana la noi vesti sau pana la reluarea postarilor cu elan si insufletire (caci momentan, pe aici ne luptam cu un val de canicula, i-as zice extrema... caci am obosit si psihic si fizic... si mi se pare ca nu se mai termina curand...)
    Salutari cu drag, Alexa

    RăspundețiȘtergere