miercuri, 30 aprilie 2014

Miercurea fara cuvinte (18) - Au înflorit cacteele-n fereastra



Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografiicare "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :)

marți, 29 aprilie 2014

Ieri, la cinema-balet (IV)


Stagiunea de iarna/primavara a Royal Opera House -sectiunea balet, s-a încheiat cu spectacolul "Poveste de iarna", transmis în direct de la Londra în 40 tari si peste 1500 cinematografe. Într-una din aceste sali am fost si eu, împreuna cu mama.
Ca de obicei, la intrarea în sala am fost întâmpinate cu câte un pahar de sekt sau sekt-orange, apoi am luat loc pe fotoliul rezervat, prin intermediul ecranului fiind martore la forfota din sala londoneza.
Special pentru spectatorii din cinema, moderatoarea Darcy Bussell - fosta balerina la ROH, a prezentat în introducere modul în care spectacolul se va derula: prolog, trei acte si doua pauze - pauze în care a invitat spre intervievare cativa din protagonistii spectacolului: directorul teatrului (Kasper Holten), compozitorul (Joby Talbot) si coreograful baletului (Christopher Wheeldon), câtiva solisti-balerini (Edward Watson, Sarah Lamb, Lauren Cuthbertson, Steven McRae, Frederico Bonelli, Zenaida Yanowsky).
Spectacolul s-a încheiat la ora 23:30 si chit ca stiam ca dimineata va trebui sa ma trezesc pentru serviciu la ora 5:30, mi-a parut tare rau când cortina s-a închis. A fost un spectacol grandios, o punere în scena senzationala, cu dansatori de exceptie, decoruri expresive si efecte speciale impresionante! Povestea lui Shakespeare "The Winter's Tale" este aici fidel transpusa în muzica si dans, spectacolul fiind încadrat în genul "balet narativ".

Preludiul prezinta doi printi-copii, prieteni nedespartiti, viitori regi ai Siciliei si Boemiei.
Actul întai se desfasoara la curtea regala siciliana si dansul pucteaza câteva momente principale din viata tânarului rege Leontes: casatoria din dragoste cu frumoasa Hermione, nasterea primului lor fiu - Mamillius si în continuare, de-a lungul câtorva ani, este prezentata armonia perfecta din aceasta familie.
În ziua în care regele Polixenus soseste din Boemia sa-si viziteze prietenul, printul Mamillius are vârsta pe care o aveau cei doi regi când drumurile lor s-au despartit. În memoria acelor frumoase vremuri, regele Boemiei accepta propunerea prietenului-gazda de a-si prelungi vizita în Sicilia pentru cateva luni.
Totul este vesel si armonios, ba mai mult se întampla ca în aceste prime saptamâni, regina Hermione sa anunte ca este însarcinata cu al doilea copil, un motiv în plus pentru fericitul rege Leontes sa organizeze permanent petreceri la curte.
Timpul trece si putin înainte ca regina sa aduca pe lume cel de-al doilea copil, regele Polixenes îsi anunta intentia de a pleca spre tara lui. Regina Hermione, din simpatie si calda amicitie fata de prietenul sotului ei propune spontan ca regele boemian sa mai ramâna câteva saptamâni, spre a fi alaturi de ei când se va naste copilul. Acesta accepta onorat.
Daca pâna aici muzica si dansul au fost placute si vioaie, din acest moment registrul sunetelor se schimba, marcând clipa în care gelozia încolteste în sufletul regelui Leontes. Interpretând gresit dragalasenia sotiei ca pe o dovada de infidelitate, acesta este tot mai mult cuprins de ura si fara a avea vreo dovada de vinovatie, îsi acuza sotia si prietenul de concubinaj.
Dansurile devin triste, gesturile schimonosite de durere. Regele Leontes îsi schimba radical comportamentul, devenind un tiran. Cu mintea si sufletul întunecate, el îsi alunga prietenul si chiar pune la cale otravirea lui. Complotul esueaza, regele Polixenes porneste spre tara lui, profund dezamagit si jignit.
Regina este aruncata în temnita si naste o fetita pe care însa regele nu vrea sa o recunoasca drept fiica. Plin de cruzime, el ordona ca nou-nascuta sa fie dusa si abandonata în Boemia, în regatul celui pe care el presupune a-i fi tata. Sotul Paulinei - doamna de companie a reginei, este însarcinat sa se descotoroseasca de bebelus. Antigonos ajunge pe tarmul Boemiei si pune în cosulet alaturi de copil, medalionul cu smarald purtat pâna deunazi de regina Hermione, ca semn distinctiv al coroanei siciliene. El nu reuseste sa mai urce pe corabie si sa se intoarca la castel anuntând îndeplinirea sarcinii, deoarece este atacat si devorat de ursi.
Bebelusul este la scurt timp descoperit de un cioban care se afla în zona tarmului împreuna cu fiul sau. Om bun, el ia fetita si o creste, botezand-o Perdita.
Viata celor de la curtea siciliana devine amara, inutile ramân explicatiile de nevinovatie ale sotiei regelui tot mai înnebunit de ura si gelozie. Dansurile balerinilor sunt sugestive, miscarile totusi gratioase sunt tensionate si deosebit de triste, mimica si gesturile încarcate de dramatism.
Atmosfera grea si apasatoare atinge punctul culminant atunci când regele îsi condamna sotia la moarte, moment în care fiul acestora, printul Mamillius îsi pierde viata, urmare a unui atac de anxietate. Regina intra în coma si e declarata moarta.
Acesta este finalul deosebit de trist al primului act. (va urma)

luni, 28 aprilie 2014

Poveste de Iarna

Sunt în competitie cu timpul, el zboara si eu alerg în urma lui... Saptamânile îmi par zile, zilele îmi par ore si orele-mi scapa precum clipele. Am ramas în urma cu blogul - dar asta sa fie cel mai mare necaz, nu-i asa? În fiecare zi cu mama, avem un program deosebit... Ieri am fost în excursie, astazi mergem la Cinema pentru a urmari transmisiunea în direct de la Royal Opera House. Baletul pe care-l vom vedea este "Poveste de Iarna" compus de Joby Talbot, dupa povestea de dragoste scrisa de Shakespeare (eveniment caruia îi voi dedica saptamâna aceasta un articol).
Mi-am amintit ca si formatia rock Queen a câtat o piesa cu acest titlu:

"Poveste de iarnă" apartine albumului "Made in Heaven", lansat în 1995, după decesul lui Freddie Mercury (1991). Piesa a fost compusa de Mercury imediat după "Innuendo", inspirat fiind de peisajul pe care-l privea de la fereastrele studioului de înregistrare, lânga Lacul Geneva.
Piesa abordata genul psihedelic, îmbinând stilul dream pop cu muzica experimentală.
Sa lasam muzica sa cânte, sa visam alaturi de Freddy Mercury si sa privim în afara ferestrelor, prin ochii lui... Pentru rubrica "Meloman pentru o zi"

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Osterbrunnen - fântânile de Pasti

Toti crestinii stiu ca Paștile au o durată de 40 de zile - cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paști) și sărbătoarea Înălțarii Domnului (într-o zi de joi). Primele 3 din cele 40 de zile pascale fiind zile de mare sărbătoare.
Nu multi stiu însa ca în regiunea bavareza Fränkische Schweiz (Elveția franconă), sarbatoarea Învierii Domnului are o mai profunda semnificatie: pe lânga simbolurile pascale cunoscute în întreaga lume - oua încondeiate si iepurasi, localnicii dovedesc aici o mare consideratie fata de apa fara de care viata nu ar putea exista. Cu ocazia Pastelui toate fântânile, sipotele sau izvoarele se împodobesc cu ghirlade din ramuri de molid ornate cu oua de Pasti, pictate manual.

Ornatul fântânilor pentru sarbatoarea de Pasti se începe cu o saptamâna înainte de Duminica Floriilor (numita în Germania Palmsonntag) si decorul este pastrat doua saptamâni dupa Înviere. Este o traditie transmisa din generatie în generatie, ce arata ca sarbatoarea Pastelui în aceasta zona are o însemnatate deosebita. Ghirlandele de molid au de regula o lungime de 80 de metri si sunt împodobite cu câte 1800-2000 de oua pictate. Ouale sunt pregatite cu mult timp înainte, folosindu-se atât oua de gaina, cât si de gâsca si curca. Dupa ce este golit continutul oului crud, coaja este tratata în interior si exterior cu o solutie grund, apoi fiecare comunitate îsi alege o tema si o culoare, ouale pictate fiind prinse pe ghirlanda într-o ordine din-nainte stabilita.

Temele traditionale sunt cele religioase, picturile pe oua reprezentând scene biblice, însa frecvente sunt si picturile vesele, cu flori de primavara sau blazoane istorice ale provinciilor sau breslelor. În mod traditional, si copiii participa la pictarea oualor, acestia folosind teme din cartile cu basme - cea mai semnificativa poveste fiind Max si Moritz sau cele ale fratilor Grimm. Deasemenea, sunt prinse din loc în loc pe ghirlanda, oua decorate cu pirogravuri sau oua cu coaja scobita, decorate cu flori, iepurasi sau pui de gaina confectionati din plastic sau portelan - adevarate bijuterii!

Excursia în zona Fränkische Schweiz, pe care am facut-o joi (24.04.2014) împreuna cu mamica mea, a avut ca popasuri localitatile Forchheim, Gasseldorf, Oberngrub, Teuchatz, Tiefenpölz, Heiligenstdt, Birkenreuth si Bieberbach - în care am admirat fântânile ornate si am vizitat muzee si expozitii cu teme pascale. Am pornit dimineata înainte de ora 6 si ne-am întors la ora 20, frânte de oboseala dar cu impresii deosebite. Zona vizitata este încarcata de un farmec aparte, având peisaj cultural impresionant si un peisaj natural (relief, ape, sol, vegetație, faună) idilic! În plus, am avut noroc de o vreme superba, cu soare, cer senin si temperaturi de pâna la 26°C!



Începând din anul 2000, fântâna din localitatea Biberbach a intrat în Cartea Recordurilor, ca fiind "Cea mai bogata Osterbrunnen din lume", ghirlandele de decor continând peste 11000 oua, artistic pictate manual!
Aici a fost cel mai aglomerat, autocarele cu turisti veniti din toate colturile tarii erau dirijate ca la aeroport, cu timp fix de intrare si iesire din zona.

Excursia va ramâne o experienta de neuitat, atât pentru mama cât si pentru mine!

miercuri, 23 aprilie 2014

Miercurea fara cuvinte (17) - Osterplärrer

Târgul de Pasti, Augsburg 22.04.2014





Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografiicare "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :)

marți, 22 aprilie 2014

Planeta Albastra


Pasărea colibri (Zimtelfe = Spiridușul din scorțișoară), Pestele BalonCameleonul Yemen, Maimuta Macaca fuscata, Gândacul de bălegar si Meduza Aurelia aurita, sunt câteva "bijuterii" rare, pe care înca "le mai poarta" Pamântul. Pentru ca astazi este "Ziua Pământului", Google - corporația americană multinațională care administrează cel mai accesat motorul de căutare pe Internet, a conceput un Doodle miscator ce cuprinde aceste simboluri, astfel încât sa atraga atentia cât mai multor locuitori ai Planetei Albastre asupra schimbarilor pe care omenirea le provoaca naturii - cu sau fara voie.
De 44 d ani se celebreaza "Ziua Pământului" - la fiecare 22 aprilie si tot mai multe tari simpatizeaza cu actiunea initiata în SUA de generatia de studenti a anului 1969. În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.
Planeta noastră este la un punct de cotitură. Migrația globală masiva din mediul rural în mediul urban se face cu investiții uriașe în energie, apă, materiale, deșeuri, distribuție a produselor alimentare, precum și de transport. Efectul acestor transformari demografice influenteaza mediul înconjurator si determina schimbări climatice dramatice. "Ziua Pământului" este o zi de sărbătoare închinata frumuseților naturii.
Pastrati Pamântul curat, nu este greu! Reciclati gunoiul, separând plasticul de hârtie, sticla de deseurile biologice sau dozele de tabla. Reciclarea gunoiului contribuie activ la protectia mediului, evitarea poluarii aerului si a apelor, reducerea cantitatii de energie necesare fabricarii unor noi materiale, reducerea riscurilor asupra sanatatii populatiei si salvarea padurilor.
Plantati câte un pom, îngrijiti câteva flori - chiar daca locuiti la bloc si poate ca nu aveti spatiu decât pentru o jardiniera pe pervazul ferestrei! Micile actiuni vor avea efect mare atunci când sunt sustinute în masa. Educati-va copiii de mici sa faca economie la apa si curent electic, dar mai ales, aratati-le ca iubiti natura. Viitorul e al lor! Faceti din fiecare zi, o Zi a Pamântului!

Pentru rubrica "Meloman pentru o zi" propun sa ascultam melodia "Oda bucuriei" în varianta rock si interpretata de copii. La multi ani planetei PAMÂNT!

duminică, 20 aprilie 2014

A venit Iepurasul?

Poate ca va întrebati, ce legatura are Iepurasul cu sarbatoarea Paștelui, cunoscuta în întreaga lume ca sărbătoare a Învierii lui Iisus Hristos?!
Se stie ca înca din epoca antica, persanii si egiptenii vopseau oua la începutul primaverii, considerând oul ca simbol al renasterii. Împaturit în frunze si colorat prin fierberea în apa cu petale de flori, vopsitul oualor a devenit un obicei preluat în  lumea întreaga. În Occident se obisnuieste vopsirea oualor în nuante vii, sugerând trezirea naturii la viata, iar în sud-estul Europei ouale se vopsesc preponderent rosii, semnificând culoarea sângelui lui Hristos.
Iepurele este considerat deasemenea din cele mai vechi timpuri simbol al fertilitatii, al procrearii si aparitia lui primavara pe câmpuri, anunta revenirea naturii la viata. Mitologia egipteană, populatiile aztece, civilizatia maya sau sioux, toate mentioneaza iepurele ca simbol al regenerarii şi înnoirii neîntrerupte a vieţii.
Pentru ca data serbarii Pastelui se calculeaza în functie de echinoctiul de primavara si de prima luna plina, oamenii au descoperit un nou element în plan simbolistic, interpretând petele ce se vad pe Luna-plină ca fiind silueta unui iepuras.
Prima mentiune a Iepurasului de Pasti s-a facut în secolul al 15-lea în Germania, consemnând zona superioara a Rinului, Alsacia și Palatinatul.
Primii iepurasi din turta dulce au fost realizati tot de germani, la începutul anilor 1800. Apoi ideea iepurasul de Pasti a fost preluata în Europa de grupul popoarelor vorbitoare de limba germana si datorita emigrantilor germani, obiceiul a ajuns si în America.
Încet-încet s-a înradacinat ideea că Iepurasul este cel care aduce daruri copiilor în Duminica de Pasti.
În Germania, obiceiul este ca în ajun de Pasti, parintii de copii mici sa ascunda în gradina oua vopsite si oua din ciocolata, între flori si tufisuri. În dimineata primei zile de Pasti, copiii pornesc în cautarea oualor, pe care le aduna în cosulete împletite din nuiele, stapâniti fiind de credinta ca Iepurasul a ascuns ouale în cuiburi. Este o activitate deosebit de vesela.
Modelul iepurasului de Pasti s-a dezvoltat an de an si astazi este nelipsit la sarbatorile pascale, imprimat fiind pe cartile postale prin care transmitem urari si gânduri bune cu ocazia acestei sarbatori, confectionat din ceramica, lemn, carton sau portelan si folosit ca decor pentru casa si gradina sau realizat din ciocolata si oferit cadou celor dragi. 
În aceasta perioada de an, în Germania functioneaza trei oficii postale care raspund scrisorilor copiilor adresate Iepurasului ("Hanni Hase" - în localitatea Ostereistedt, "Osterhase Olli" în localitatea Eibau si "Gänseblümchen " în localitatea ce poarta chiar numele "Iepure de Pasti" / Osterhausen ).
Mitul Iepurasului de Pasti este transmis cu drag, din generatie în generatie.

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Sarbatoarea Luminii


Fie ca sarbatorile Sfintelor Paște sa va gaseasca sanatoși și fericiți, sa va daruiasca pace și liniște sufleteasca, sa va întareasca încrederea și speranța într-un viitor luminos. Învierea Domnului Iisus sa aduca în sufletele tuturor Iubire și Bucurie! Un Paște fericit!

vineri, 18 aprilie 2014

Obiceiuri Pascale


«În Miercurea, Joia sau Vinerea Mare, femeile pregătesc Pasca şi Ouăle Roşii, simboluri pascale ale vieţii, ale Învierii.
Conform tradiţiei, în ziua de Paşti oamenii au locuinţele curate şi alimentele rituale pregătite. Pasca, ouăle roşii şi mielul constituie elemente purtatoare ale simbolului sacrificiului pascal şi al Învierii, al regenerării, al purificării şi al veşniciei, alimente consumate sacramental. În dimineaţa primei zile de Paşti, toţi membrii familiei se spală pe faţă cu apă (neîncepută) dintr-un vas în care au fost puse un ou roşu, un ban de argint şi o crenguţă de busuioc, spunând: "Să fiu sănătos/sănătoasă şi obrazul să-mi fie roşu ca oul, să fiu dorit/ă şi aşteptat/ă aşa cum sunt aşteptate ouăle roşii de Paşti, să fiu iubit/ă ca ouăle în zilele de Paști", apoi se trece peste faţă moneda de argint, zicând: "Să fiu mândru/ă şi curat/ă ca argintul şi văzut/ă ca busuiocul". Fiecare gest ritualic al sărbătorii reprezintă o dimensiune simbolică aparte. În acest sens, un exemplu îl constituie şi îmbrăcatul, care, aici, are rol de înnoire. Datorită existenţei unei credinţe conform căreia de Paşti este bine să ai straie noi, odinioară, fetele şi tinerele neveste coseau cămăşi pentru toţi membrii familiei. Pentru fetele de măritat semnificaţia era şi mai puternică, acestea urmând a purta noile cămăşi atât la biserică, cât şi la joc. În Ţara Moţilor, toaca de la biserică este dusă în noaptea de Paşti în cimitir, unde feciorii satului au sarcina de a o păzi cu străşnicie. Dacă toaca va fi furată, cei care n-au reuşit s-o păzească au obligaţia să ofere o masă bogată, în caz contrar, „hoţii” vor fi gazdele ospăţului.
În Maramures, există credinţa că îţi va merge bine dacă prima persoana care îti intră în casă va fi un bărbat. În dimineaţa de Paşti, copiii merg la prieteni şi la vecini să anunţe Învierea Domnului, iar gazdele îi răsplătesc cu ouă roşii.
În Câmpia Transilvaniei, de Paşti avea loc un obicei cu scop moralizator, numit „brişcălitul”. „În ziua de Paşti se pedepseau acei feciori care încălcau morala satului în ”postul mare”. Printre feciori erau aşa numiţii ”poliţei”, care aveau ca sarcină urmărirea comportării tinerilor pe parcursul celor 7 săptămâni dinaintea Paştilor. Când unul dintre feciori comitea o greşeală, poliţeii spuneau: ”Noa, p-aiesta scrieţi-l sus, că la Paşti vine la brişcălit”. Într-adevăr, la Paşti se adunau la Casa jocului toţi feciorii, se alegea o comisie de judecată formată din patru judecători, iar feciorii cu pricina erau supuşi la judecată. În funcţie de gravitatea faptelor lor, ”poliţeii” le aplicau pedepse cu lovituri de nuiele peste spate.” Dr. Dejeu Zamfir – „Cântece, dansuri şi obiceiuri din Câmpia Transilvaniei”.» ( Maria Golban Șomlea)
Superstiţii de Paşti: "Cei care mănâncă miel, n-au voie să dea oasele la câini, ci trebuie să le îngroape sub un măr, pentru a fi până la Paştele următor frumoşi şi sănătoşi ca mărul. Cojile de ouă se dau pe apă, ca să le dai de ştire şi blajinilor că soseşte Paştele. La Paşte, cine merge la biserică să-şi pună un ou roşu în sân, ca tot anul să fie roşu şi frumos, iar fetele să aibă peţitori"(Adrian Fochi – Datini şi eresuri).


Acasa la mine, mi-am facut obiceiul ca pe casa scarilor sa atârn un siret de-a lungul peretelui, pe care sa atârn oua ornamentale si decoratiuni mici de Pasti. Tot pe acest siret, agat fiecare felicitare pe care o primesc cu ocazia sarbatorilor pascale. Astfel, de câte ori trec pe aici, privesc cu drag si multumesc în gând celor care si-au facut timp si mi-au scris câteva cuvinte. Tin neaparat sa multumesc celor trei prietene - Alina, Floarea si Diana, ale caror felicitari stau la loc de cinste -pupici si îmbratisari.

Acasa în Joia Mare



Tradiţia ne spune că în noaptea ce premerge Joia Mare se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la casele lor. Acum se aprind Focurile de Joi-Mari, care se presupune că încălzesc sufletele celor plecaţi dintre vii, dar şi că deţin valenţe purificatoare pentru întreaga gospodărie.

Iepurasul este pe aproape

pentru rubrica "Reflexii în oglinda"