joi, 11 septembrie 2014

Parcul simturilor

Este locul unde se evapora stressul sau grijile ce ti-au încarcat sufletul si mintea în cursul zilei, este locul conceput în asa fel încât energia pozitiva sa-ti patrunda prin toti porii, frumusetea si armonia parcului sa-ti limpezeasca ochii si sa-ti descreteasca fruntea.
Mici si mari, tineri si batrâni, în Parcul simturilor toata lumea se comporta la fel.

Te asezi pe una din bancile din jurul bazinului, te descalti, îti sufleci panatalonii sau îti ridici poalele rochiei pâna deasupra genunchilor si cobori cele câteva trepte în bazinul cu apa rece si cristalina ca de fântâna. Pasesti lent, ridicând câte un picior ca barza si faci cel putin o tura, de jur împrejurul barei de inox de care, daca ai nevoie te poti sprijini ca sa îti mentii echilibrul. Nimeni nu rosteste vre-un sunet, de jur împrejur nu se aud decât clipocitul apei si ciripitul vrabiilor.

În aceeasi tacere iesi din bazin si te îndrepti spre traseul serpuind printre arbustii decorativi, conceput pentru a-ti masa talpile si a-ti revigura simturile.
Primii pasi îi faci pe "felii" de trunchi de copac. Urmeaza sa pasesti pe dopuri de pluta, scoarta de pin, aschii de lemn, nisip, pe pietre colturoase de râu, pe piatra de constructie, pe cioburi de sticla, coji de migdale, nisip de cuart, argila expandata si granule de caramida... Traseul este lung si anevoios, stratul pe care pasesti este departe de a fi moale sau catifelat!

Îti calculezi fiecare pas si te concentrezi sa "preiei forma materiei" învatâtnd sa îti distribui greutatea în asa fel încât sa nu îti produci dureri în talpi, indiferent pe ce calci. Percepțiile si senzatiile traite sunt imposibil de descris!



La capatul traseului îti clatesti talpile si intri din nou în bazinul cu apa rece de izvor. Dupa ce ai încheiat si aceasta tura, te asezi pe banca si astepti sa ti se usuce picioarele, apoi te încalti.
În zilele toride, înainte de a intra cu piciorele în bazin, îti introduci bratele cu coatele îndoite în vanita de lânga bazin, pentru a-ti reduce temperatura corpului si a evita socul termic la intrarea cu picioarele în apa rece din bazinul mare.

În încheiere, te plimbi pe potecile ce înconjoara rondourile cu plante aromatice si medicinale, printre mirodeniile miraculoase care atrag atentia nu atât prin forma cât prin miresme. Diverse specii de izma, melissa, galbenele, salvie, cimbru, cimbrisor, busuioc, câte si mai câte plante despre care medicina traditionala cunoaste multiple retete de combinare, bazate pe cunostintele vechilor chinezi si japonezi pentru restabilirea si fortificarea sistemului imunitar.
Parcul este supravegheat de o statuie din marmura alba - chinezoaica Yu Yan care pare a sopti "A fi o singură zi lipsit de griji înseamnă a fi pentru o zi nemuritor" (proverb chinezesc).

Parcul simturilor este deschis din mai pâna în octombrie, intrarea este libera si noi venim aici macar o data pe saptamâna, dupa orele de serviciu. Acum, cu Marlene si Felix mergem în fiecare zi ☺
Parcul este conceput dupa ideea preotului bavarez Sebastian Anton Kneipp (1821 - 1897), parintele hidroterapiei, cel care a introdus în tehnica internationala de tratament denumirea "cura Kneipp" - prin folosirea apei în diferite metode, temperaturi şi presiuni. Sistemul Kneipp cuprinde însa alaturi de hidroterapie, utilizarea de medicamente botanice - herbalismul, exerciţiile fizice, anumite principii de nutriţie precum şi componenta spirituală. Cura Kneipp a demonstrat înca din secolul 19 ca aceste metode ajuta la tonifierea organismului, stimuleaza digestia, circulatia si sistemul imunitar si amelioreaza durerile.

♦ Schopenhauer - "Exista o mie de boli si doar o singura sanatate"
♦ Hipocrate - "Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască, deşi aproape toţi se nasc cu ea"
♦ Josh Billings -"Sănătatea este ca banii, niciodata nu vom avea o adevărată ideea de valoarea sa decat atunci când o vom pierde."
♦ Michel de Montaigne - "Sanatatea e darul cel mai frumos si mai bogat pe care natura stie sa-l faca."
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
PINGBACK: anastasiaanestis.blogspot.com , diana-kundalini.blogspot.com , fotodeinginer.blogspot.com , lichiresti.blogspot.com , dpnori.blogspot.com , superblogulluimihnea.blogspot.com , inathread.ro , vulpitacalatoare.blogspot.com , electrocardiogramevirtuale.blogspot.com , danvaideanu.blogspot.com

15 comentarii:

  1. Super! E prima dată când aud despre așa ceva și chiar văd despre ce este vorba! Sunt uimit!
    Mare înțeleaptă este ...șoptitoarea din parc! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Super tolle Bilder!
    Schönen Tag wünscht dir Crissi

    RăspundețiȘtergere
  3. ooo...ce loc interesant, ce loc interesant!!
    o astfel de plimbare e mai mult decta o plimbare...e o adevarata terapie...
    mi-ar placea enorm d emult sa o incerc, trebuie sa fie o senzatie inedita aceea de a simti elemente atat de diferite, ma ingrijoreaza cioburile de sticla dar presupun ca nu sunt ascutite...oricum ideea e sa te adaptezi, cred si probabil asta iti stimuleaza anumite reactii in organism....

    bleu-ul te prinde de minune iar picioarele tale sunt superbe!!
    pup draga mea senina si draga! :*

    RăspundețiȘtergere
  4. E superb acest parc! Vreau si eu!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar aşa, "copiii au ajuns la specialistul în vacanţe reuşite", mare dreptate avea. Un loc tare frumos, cred că şi mie mi-ar plăcea foarte mult. Ce de minunăţii, vreau şi să merg ca barza şi la plante aromatice şi medicinale şi peste tot. Pup, deci, poate mă iei şi pe mine!

    RăspundețiȘtergere
  6. Waw! Minunata postare!

    "Sanatatea este starea in care functiile necesare se indeplinesc insensibil sau cu placere" - Paul Valery

    RăspundețiȘtergere
  7. wowww! ce chestie faina! nu am mai auzit ...
    imi si imaginez ce senzatii faine trebuie sa traiesti... :)
    esti superba ! :)
    te pup!

    RăspundețiȘtergere
  8. Bună CARMEN!
    Ce loc minunat,mi-ar fi plăcut să fiu și eu acolo să merg desculță!
    O zi minunată îți doresc draga mea!
    Pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce idee grozava. Cat sunt de inventivi germanii! Cu simturile am avut noi o tema de educatie outdoor, si cam asa a trebuit sa fie desfasurata, am pus copii sa calce pe pietricele, scoarta de copac etc..Dintr-un astfel de parc nu as mai pleca! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  10. Excelent parc, simplu si eficient...mi-ar placea si mie! Imi inchipui incantarea copiilor! Multumesc pentru plimbarea asta desculta!

    RăspundețiȘtergere
  11. Extra interesant! E prima data cand aflu ca exista un astfel de loc deschis publicului amator de senzatii, de liniste! :) Un loc pentru relaxare si nu orice fel de relaxare! ba mai e si gratis intrarea, ceea ce e de admirat!
    O zi fara griji! :) Oooo, ce frumos suna! N-am cine stie ce mari griji, dar si cele multe si marunte devin apasatoare la un moment dat!
    Am pasit cu grija pe poteci dar in apa m-am simtit fooorte bine! :)
    Zile fericite iti doresc! Imbratisari cu drag! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  12. Excelentă terapie! Masaj natural la tălpi. Nici nu cred că trebuie protejate foarte mult...
    Cred că există şi în România un astfel de parc, am uitat unde, dar este un preţ mare la intrare :(
    Seară frumoasă, draga mea, sau mai bine: somn uşor :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Azi ar fi fost minunat sa fiu si eu un pic prin parcul tau.A fost o zi grea si o ora de relaxare ,imi pica ca o manusa.O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  14. Este o realizare extraordinara, care stimuleaza corpul si odihneste sufletul ! Cred ca, in final,se regasesc intr-o perfecta armonie si impacare !
    Tare mi-a placut in ''Parcul simturilor'',fara griji !

    RăspundețiȘtergere
  15. Clar...relaxare maxima dupa o vizita la o minunatie de acest gen! O saptamana insorita - asa ca pentru o toamna timpurie!

    RăspundețiȘtergere