sâmbătă, 19 iulie 2014

Frau Luky

Asa cum românilor le este greu sa pronunte anumite cuvinte germane, asa le este si nemtilor greu sa pronunte cuvinte sau nume românesti. Fiicei mele Raluca s-au obisnuit toti sa-i spuna Luchi - doar cercul apropiat si cei care-i sunt alaturi de mai mult timp, au învatat sa articuleze corect numele ei. La scoala, profesorii dupa ce o vreme s-au chinuit înnodându-si limba si nu au reusit sa pronunte mai bine decât Racula, Rucula sau mai stiu eu cum, au acceptat sobrichetul Luchi (citit luchi, nu lachi). La universitate, aceeasi problema ☺
Joia ce a trecut, Raluca a încheiat lunga etapa de "practica" si vreau sa ma laud, a obtinut nota 1,3 (nota 1 este maxima în sistemul de învatamânt german)! Timp de un an, în fiecare zi de joi, a exersat rolul de profesoara de arte plastice si istoria artei, la diverse scoli si licee din oras, pentru clasele a 5-a pâna la a 12-a. Ultimul loc de practica a fost la o clasa a 6-a si emotionant a fost momentul despartirii.
Aflând ca este ultima ora sustinuta de Raluca, copiii i-au scris o scrisorica, prin care fiecare i-a adresat câteva cuvinte:

"Draga doamna Luky, sunteti tare amabila si gata oricând sa-i ajutati pe copii" "sunteti o lady de nota 10+", "sunteti eleganta si aveti un super mode-style", "sunteti tare draguta", "eu va plac foarte mult si va voi duce dorul" "sunteti atât de frumoasa, ca un top-model", "va simpatizez atât de mult, apartineti de acum BF's (best-friends) ale mele", "noi toti va vom duce lipsa"...
Viitoarea Domna profesoara a facut chiar si o victima! Un baiat a declarat într-un biletel ca este tare îndragostit ♥ A scris "Liebe Frau Luky, sie sind cool, stylish, geil und nett" :))) Mai frumoase complimente nici ca exista! :)  "Draga doamna Luky, sunteti cool, aveti stil, sunteti încântatoare, unica si foarte draguta" ♡
Ultimul proiect cu grupa a fost "Caracteristici ale arhitecturii orientale" si s-a desfasurat pe o perioada de sase saptamâni, câte trei ore consecutive în fiecare saptamâna. Dupa ce copiii au vizionat un film documentar, au discutat la general despre cultura popoarelor din Orietul Îndepartat si au luat "sub lupa" sculpturile uriase dar si delicatele miniaturi. Au fixat caracterele pe care picturile lor vor trebui sa le contina pentru a putea fi bine punctate: colorit vesel, forme de cladiri rotunde cu acoperisuri tuguiate, ferestre numeroase, multe ornamente. Au exersat diverse elemente decorative, apoi au pornit la treaba. Lucrarea finala s-a numit "Orasul celor 1001 de nopti". În ultima ora au analizat împreuna fiecare pictura în parte. A fost o experienta deosebit de placuta, copiii au participat cu multa placere.
În Bavaria, scolile generale si liceele au cursuri pâna la sfârsitul lunii iulie. Vacanta de vara începe la data de 1 august si dureaza pâna pe 12 septembrie.
Studentii se apropie deasemenea de sfârsitul sesiunii - Raluca a încheiat examenele, Adela mai are saptamâna viitoare un colocviu, dupa care se declara deasemenea în vacanta.

Luna august va însemna pentru toata familia un pic de vacanta. Raluca va pleca luni, în Side - Turcia, la Mediterana. Eu si Helmut vom fi la mijlocul lunii pe litoralul Marii Baltice si Adela, mai motata, va pleca la sfârsitul lunii spre Bali, în Oceanul Indian.

32 de comentarii:

  1. Cum sa nu te îndragostesti de "Frau Luky"? Cu asa ochi migdalati si zambet dulce.... de piatra sa fii..... ♥ :))
    Sa aveti o vacanta minunata fetelor! Helmut nu se pune, este în minoritate! LOL :)))
    weekend placut Hemut! :)))
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. draga mea Minnie, este fiica-mea si o iubesc mai mult ca orice pe lumea asta (la fel de mult ca si pe Adela) - clar, nu?! si tu si fiecare mama îsi iubeste copiii cu disperare! :)
      Fetele mele nu sunt frumoase pentru ca ar fi frumoase fizic, ci pentru ca au un fel dragals de a fi :) Raluca si-a ales perfect meseria, îi place sa lucreze cu copiii, îi face placere sa îi îndrume. Si atunci când faci ceva cu pasiune, capeti o aura speciala... stralucesti din interior. Ma bucur mult pentru reusita ei.
      Vacanta va fi excelenta :)) Pentru Helmut va fi grozav, pentru ca vom petrece câteva zile si cu fratii lui.
      te pup draga mea. ♡

      Ștergere
  2. povestea cu viitoarea doamna profesoara m-a facut sa zambesc...:)
    felicitari Ralucai! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari domnisoarei profesoare! E mare lucru sa te aprecieze elevii in zilele noastre. Cel putin in Romania asa e. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, Cristi! sper ca entuziasmul acesta caracteristic fiecarui început sa nu o parasesca :))

      Ștergere
  4. Felicitări Ralucăi!
    O fată de nota 10 sau cum spunea tânărul un”top model”!
    Vacantă plăcută tuturor vă doresc!
    Cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc mult, Elena draga! :))
      un weekend placut si tie! si o vara cât mai vesela!

      Ștergere
  5. Felicitari frumoase tale fiice! :*

    RăspundețiȘtergere
  6. O sa fie profesoara, ce dragut, si-a ales o meserie grea, dar frumoasa. Ai o fata superba, ai toate motivele sa te mandresti cu ea. Felicitari lui LUKY si vacanta placuta tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  7. Dupa o asemenea experientacastigatori sunt si copiii care au avut norocul sa fie in clasa la care Raluca a predat,dar si Luky a prins curaj in a-si deschide larg sufletul pentru a incape de acum incolo cat mai multe zambete,ochisori mirati,intrebari...
    Pasiunea cu care isi face meseria o sa-i aduca muuuulte satisfactii.
    Va pup si va doresc vacanta frumoasa,concediu placut!

    Am trecut si pe la locul tau de munca.:))Eu am admirat intotdeauna oamenii tehnici stiindu-i destepti,organizati,dar cu un suflet mare.
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tu esti un pedagog excelent si eu te admir de cativa ani, aici prin intermediul blogului. Tu stii ce spui, din experienta proprie, asa ca apreciez mult si iti multumesc.
      Multumesc pentru toate cuvintele frumoase, Angi draga!
      te pup. sa aveti o vara plina de momente frumoase!

      Ștergere
  8. Vai ce draguuut! Mi-ai amintit de o perioada frumoasa din vaiata mea cand am lucrat si eu un pic cu copiii!
    Felicitari domnisoarei Luky precum si mamei ei! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sa înteleg ca ai lucrta în invatamânt o perioada? ce s-a întâmplat, de ce ai renuntat?
      multumim, Vulpita draga :) O duminica placuta îti dorim!

      Ștergere
  9. Vai de mine ce practica au studentii acolo, este extrem de complex fata de ce e pe la noi! In orice caz ai o fata tare frumoasa, cred si eu ca este adorata de elevi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. în Germania toti studentii fac practica un semestru cel putin! La unele facultati se cere si un semestru in strainatate, pentru mai multa experienta. Gasesc ca este corect, pentru ca asa, nu vor avea surpriza ca si-au ales o meserie pentru care nu simt chiar nimic. Spre exemplu, fiica cea mare, a fost in primul an studenta tot la Lehramt, dar in anul doi, dupa un semestru de practica a descoperit ca munca in invatamant este pentru ea stressanta, nu ii face placere, asa ca s-a transferat la facultatea de filologie, in cadrul aceleiasi universitati, echivalandu-si cea mai mare parte de examene.
      În Romania nu exista o facultate care sa pregateasca profesori, ci studentii invata chimie-biologie, sau matematica-fizica, la modul general, apoi se decid sau nu pentru invatamant. Aici exista o facultate Lehramt - unde studentii stiu din start ca vor fi profesori si materiile pe care le studiaza nu trebuie neaparat sa fie chimie-biologie spre exemplu, cu poate fi chimie-sport, sau germana-biologie :) Combinatiile de materii-punct forte sunt destul de generoase, astfel incat fiecare student sa isi aleaga exact ce il pasioneaza cel mai mult.
      multumesc mult. O duminica placuta iti doresc! :)

      Ștergere
  10. :)) imi amintesc si eu ca firma la care eram angajata acum mai bine de 20 de ani, lucra in colaborare cu o firma germana si de cate ori sunau, ne poceau numele, mai ales acolo unde se intalneau doua vocale una dupa alta; tare ne amuza cum pronuntau spre exemplu "doamna Gădălea" sefa serviciului personal, era numita "frau gadaleea" :-)
    Referitor la practica Ralucăi, ce sa spun, mi-ar fí placut sa iau parte la orele ei, o tema deosebita. Si-a ales singura tema, sau era cuprinsa in programa scolara?
    Scrisorica de adio... m-a emotionat si pe mine. Cat de frumos! ma bucur mult pentru Raluca ta ca traieste astfel de momente si simte ca ceea ce face e important. Copiii sunt judecatori necrutatori si spun direct ce simt. Daca au placut-o atat de mult inseamna ca intreadevar, Frau Luki este o Lady de nota 1+!
    un weekend minunat va doresc!
    m-am lungit, dar nu pot sa inchei inainte de a va ura distractie placuta la petrecerea din gradina fermecata . Tie si lui Helmut, multi ani fericiti inpreuna, cu sanatate si numai bucurii! La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. hahaha, si firma la care am lucrat eu in Sibiu, era firma mixta româno-germana si directoarea domna Badea (RIP) era numita Frau Badeea :))) Ai perfecta dreptate, nemtii pronunta grupul de litere "ea" ca un e-prelungit plus a. Spre exemplu "teatru" noi spunem scurt, punand accent pe prima silaba. Pe germana se scrie "Theater" si se pronunta "teeater" accentul cazând pe a ☺ De aceea si numele Andreea, pe germana se scrie Andrea, pentru ca automat ea se citeste eea :))
      Si eu as fi vrut sa fiu un fluture care zboara si o insoteste la ore, ascultand dintr-un colt cum se desfasoara ora :)) Multumesc mult! pup
      Ne-ai prins! asa este - am scris ieri intr-un comentariu ca astazi este aniversarea casatoriei noastre - ma gândeam de unde stii?! :) Multumim mult pentru urari si gandurile bune! Si tie, sanatate si numai bucurii! O duminica placuta!

      Ștergere
  11. Felicitari frau Luky!
    Sa te aprecieze copiii...cat de emotionant!
    O vacanta frumoasa sa aveti, cu bucurie si relaxare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc mult, Silvia draga. Cel mai impresionant a fost faptul ca ideea scrisorii a venit de la copii! Ei s-au dus la profesoara de drept, sefa de catedra si au invitat-o si pe ea sa scrie ceva dragut pentru Raluca! Astfel de experiente motiveaza :) Raluca a fost foarte miscata de acest gest.
      te pup draga mea, multumesc!

      Ștergere
  12. ce emotionant! mi-au dat lacrimile citind cuvintele copiilor! iti dai seama ce e in sufletelele lor? amintirea unei profesoare bune o vor pastra toata viata in inima... Asa avem si noi amintiri, nu-i asa?! Raluca ta este de admirat intradevar, sunt sigura ca meseria pe care si-a ales-o ii va aduce toata viata satisfactii.
    O vacanta frumoasa va doresc fiecaruia in parte, voi, oameni frumosi! pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mare dreptate ai Codruta! si eu port amintirea învatatoarei din generala, a profesorului de româna din generala, a profesoarei de engleza din liceu... multe multe amintiri placute, în legatura cu dascalii care ne-au modelat personalitatea. Ma bucur si eu mult pentru Raluca, iti multumesc mult pentru gandurile calde!
      Multumim si iti dorim deasemenea sa ai parte de o vacanta de vara cat mai placuta!

      Ștergere
  13. :)) istorioara mi-a provocat amintiri tare dragute... Pe la vârsta de 12 ani si eu am fost indragostit de profesoara de engleza. Pentru a-i atrage atentia, invatam totul si eram foarte activ la orele ei. Cand imi zambea sau ma lauda, simteam ca ma topesc! :)
    O cariera cu succes ii doresc Ralucai! Cu siguranta, pustiul cu biletelul rosu, nu va fi ultima ei victima - ca profesoara! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce draguuuuut! emotionant pasaj din copilaria ta, multumesc ca l-ai împartasit aici!
      :) iti multumesc mult pentru mesajul pozitiv!

      Ștergere
  14. Multe felicitari pentru Frau Luky! :) Inteleg perfect dificultatea pronuntarii numelui. Tin minte ca de fiecare data cand mergeam in Germania la Starbucks, ma intrebau numele meu, ca sa ma strige cand este gata cafeaua, la fel ca pe fiecare client, dar le era aproape imposibil sa il scrie. Mi se parea amuzant sa vad cat de dificil le parea, parca era o recompensare a timpurlor grele din facultate cand eu ma chinuiam cu cuvintele lor compuse. :)
    Vacanta placuta pentru toata familia! Noi am fost in Bali acum doi ani, este o lume complet diferita de cea europeana, sunt sigura ca Adela va avea multe de povestit de acolo!
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi este clar ;)) si cat de dulce suna pe romaneste Raluca! ;)
      Multumum pentru urari. Ralucuta este deja pe riviera turceasca, vremea e suoerba, apa marii e placuta, hotelul este excelent... doar ca e vremea Ramadanului. La ora 4 incepe prima slujba...
      Adela e indragostita de nisipurile albe si peisajele cu apa azurie si clara pana pe fundul marii...Anul trecut a facut un tur al insulelor Thailandeze. Acum Bali :))
      te pup. Vacanta placuta si voua!

      Ștergere
  15. Felicitari Ralucai! Succese in continuare si zile fericite sa aiba! Sa aveti!
    Profesorii sunt... fauritori de oameni, iar cand elevii isi iubesc profesorii "se lasa" modelati / indrumati / invatati mai usor si le este mai usor sa invete si merg cu drag la cursuri. Poate doar mi se pare, dar sunt din ce in ce mai putini astfel de dascali...
    Cum sa nu iubesti o domnisoara profesoara care-ti zambeste cu tot sufletul?! :)
    Ce amintiri frumoase se adauga in "colectia" voastra!
    Va imbratisam cu drag! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand eram studenta ma gandeam ca meserie mai frumoasa ca profesor universitar nu exista. Si acum sunt de aceeasi patere! :)) a fi dascal in general e foarte frumos, esti permanent in contact cu noua generatie, stii cum gandesc, vezi cu ochii tai de ce sunt in stare, te mobilizeaza si te mentin tanar!
      Multumesc draga mea. Esti o dulce!
      Transmit ganduri bune si imbratisari familionului . pupici

      Ștergere
  16. Felicitări Ralucăi şi felicitări şi vouă pentru aniversarea căsătoriei. Să fiţi mereu aşa fericiţi, frumoşi şi un cuplu de exemplu. Să vă bucuraţi de fiecare clipă şi de fetele voastre minunate. Să vă trăiască, Carmen şi să fie fericite.
    M-a emoţionat foarte mult scrisoarea copiilor. Îţi dai seama ce mult le-a plăcut de ea şi cum îşi vor aminti mereu de iubita lor profesoară, frumoasă ca un tot model. Iar pentru ea, această scrisoare va fi mereu o amintire nepreţuită. Deosebit de frumos şi proiectul oraşului celor o mie şi una de nopţi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult, Mihaela draga! Di eu va doresc de asemenea viata lunga impreuna, cu sanatate, iubire si respect. Sa va vedeti puiul realizat!
      Si tu ai fost profesoara, asa ca ma bucur de ceea ce citesc, pentru ca tu ai experienta in domeniu.
      te pup draga mea :-*

      Ștergere