joi, 10 octombrie 2013

Mai aproape de Claude Monet

Înca din adolescenta am fost fascinata de picturile lui Claude Monet, fermecata mai cu seama de lacurile cu nuferi si de motivul femeii în alb, cu umbreluta de soare din dantela, stând pe-un pod în usoara adiere a vântului, înconjurata de maci sau alte flori salbatice. Atunci am aflat ca muză îi era sotia iar paradisul cu flori - propria gradina si am visat sa ajung cândva sa vizitez casa memoriala din Giverny.
Mi-am împlinit visul anul acesta, în prima saptamâna a lui septembrie. Era ultima zi a sejurului nostru în Paris si buletinul meteorologic anunta ploaie, însa dorinta mea de a vizita Giverny a fost atât de puternica, încât a reusit sa schimbe vremea :)) Am avut parte de o zi superba, de vara târzie.
Am pornit cu prietena mea cu masina, însotiti fiind si de Chihuahua Fetița - despre care voi povesti neaparat, într-un articol viitor (vezi aici).

La 75km. nord-vest de Paris, pe malul drept al Senei, se afla localitatea Giverny, cunoscuta pâna în anul 1980 doar local, pentru plantatiile de vita-de-vie apartinând Abației Saint-Wandrille si capatând renume mondial datorita picturilor lui Monet si a miscarii impresioniste printre ai carei fondari se numara. Datorita lui Monet, aici în Giverny s-a format un nucleu de pictori pro-impresionism, numiti "givernisti".
Localitatea are case construite din piatra de râu cu mult-mult silex si strazi strajuite de gradini luxuriante. "În acest sat idilic, lumina cade mai frumos ca oriunde altundeva" a spus Monet care s-a hotarât sa se stabileasca aici. Initial Monet a cumparat trei parcele pe care le-a unit si dupa planul lui, a fost ridicat conacul în care avea sa traiasca pâna la sfârsitul vietii.
Casa cu etaj, în care azi functioneaza muzeul, este calda, primitoare si mobilata exact cum era pe vremea când traia marele pictor. Peretii atelierului sunt acoperiti cu reproduceri ale câtorva opere de arta nascute aici (originalele apartin celor mai mari muzee ale lumii), iar în celalalte camere, peretii sunt încarcati cu gravuri japoneze, pe care Monet le-a colectionat cu pasiune. Sufrageria este complet faiantata în alb si albastru si mobilierul ton-în-ton este vesel si tare placut. Din pacate nu am imagini cu interiorul casei, deoarece fotografiatul nu este permis decât pe ferestre, spre gradina.

De la fiecare ferestra precum si din pridvorul casei, privelistea spre gradina este mirifica! Aici este concentrata culoarea si parfumul fiecarui anotimp.
Renumita gradina pe care Monet a iubit-o si pictat-o de nenumarate ori, a fost îngrijita de sapte gradinari care permanent plantau si înlocuiau florile tipice fiecarui sezon; conform cerintelor pictorului, gradinarii trebuiau sa aiba grija sa nu existe nici un loc golas.

Gradina este conceputa în doua parti distincte. "Clos Normand" este parcul de vizavi de conac, bogat în arbori si arbusti deosebiti si specii minunate de flori, practic este o expozitie de trandafiri, crizanteme, dalii, micsunele, condurul-doamnei, muscate, clematis, irisi, maci si floarea-soarelui. Aici aleile sunt delimitate prin gardulete formate din tulpinile unor soiuri pitice de peri, împletite cu vita-de-vie. Din loc în loc, trandafirii sau alte plante agatatoare parfumate, formeaza bolte bogate. Ici-colo sunt amplasate bancute de unde se poate admira gradina în cel mai fermecator unghi.
Printr-un tunel subteran se face trecerea spre "le Jardin d'eau". Aici peisajul este dominat de elesteul în jurul caruia cresc pâlcuri de bambus, salcii-plângatoare, azalee si rhododendroni. Fascinatia pe care Monet a avut-o fata de Tara Soarelui Rasare este expusa clar aici. Celebrul pod japonez ("Le Pont Japonais"), acoperit cu Wisteria, este locul unde toti vizitatorii doresc sa se fotografieze.
Pe oglinda apei în care luminile si umbrele fac jocuri impresionante, plutesc nuferii ca niste bijuterii. Acei nuferi pe care Monet i-a adorat si pe care i-a pictat în diverse momente ale zilei, creaza astazi o legatura magica spre secolul trecut. ("Les Nymphéas") Un paradis de culoare si lumina.

În anul 1976 casa si gradina lui Oscar-Claude Monet au devenit site classé (monument al naturii) si un tânar artist-gradinar Gilbert Vahé a fost angajat "doar pentru doi-trei ani" pentru a restaura si reamenaja gradina asa cum a fost pe vremea pictorului. Primii ani au trecut rapid si tânarul a investit multa munca si suflet în acest proiect, apoi... nu a mai putut pleca si a ajuns sa iasa la pensie din Gradina Giverny. Dupa 35 de ani a predat stafeta unui alt tânar artist-gradinar englez.
Începând din anul 1980, gradina din Giverny este deschisa publicului sapte luni pe an si atrage anual câte 500 de mii de vizitatori, cotata fiind ca una din cele mai frumoase din lume.

Pe strada serpuind printre case si gradini, ceva mai sus de Casa Monet, se afla Biserica Sainte-Radegonde ridicata în secolul 11 în stil romanic. Cu ziduri masive, ferestre arcuite, vitralii modeste si interior simplu, decent, biserica este declarata monument istoric din anul 1927.
M-a impresionat mult faptul ca la intrarea în biserica erau plantati doar trandafiri albi, parfumati fin. Atât de buna am gasit potrivirea!

În cimitirul bisericii se afla mormântul familiei lui Claude Monet.
Monet a avut cu prima sotie - Camille Doncieux, doi copii  - Jean si Michel.
Ramas vaduv, pictorul s-a recasatorit cu Alice Hoschede, care era mama a sase copii. Una din fetele Alicei - pe nume Blanche, s-a casatorit cu Michel, fiul lui Monet.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Ping-back participantilor la Miercurea fara cuvinte (41 / 2013): Iustina, Iulia, Sorin, Iulisa, Diana, Prepelita in zbor, Irina, Blind Love (Elly), Leovi, florentin, lichiresti, M.C., addicted, Axlandra, Roxana, Kadia, Logo Ford, Poteci de dor, Irina Cristina, Pauza de ceai, CălinH, Ana, Andra, Cristi, ileana, aA, ina, Vienela, *ELENA*, Bialog, OFZ, Adriana, Steliana, De vorba cu Mine, Mihaela Dămăceanu, Liviu Bimbea, Leovi, Printre Nori, Floarea, Catalin, Lumea lui Alexandru, geanina, Larisa, Rux (copilarim) si Tu1074.

26 de comentarii:

  1. Aşadar, iar trebuie să-ţi mulţumesc că ne-ai plimbat la Giverny! Uite că nu mai ştiu dacă "Impresie-răsărit de soare", tabloul de la care s-a "împrumutat" numele de impresionism este acolo. Mare păcat că nu ai putut fotografia şi în interior.
    Iar schimbarea vremii datorită dorinţei tale puternice de a merge acolo, era de aşteptat :))
    E ceva ce nu-ţi iese ţie, draga mea ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu multa placere, Mihaela draga :) "Impression soleil levant" tabloul cu care Monet a socat lumea artelor la acea vreme, a fost pictat in 1872 inspirat fiind de portul Le Havres. Pe vremea aceea situatia financiara a tanarului pictor rebel era precara! A ramas insa fidel stilului si a impus impresionismul cu incapatanare... Au trebuit sa mai treaca inca 18 ani pentru ca meritele sa-i fie unanim recunoscute si totodata sa poata trai respectabil din munca pe care a facut-o cu talent si daruire. Abia dupa ce Monet a implinit 50 de ani, situatia lui financiara s-a imbunatatit si practic la Giverny a inceput sa-si implineasca anumite visuri. Te pup. O zi minunata iti doresc. ☆★☆★☆★☆★☆★ zu M

      Ștergere
    2. Uite câte am mai aflat! Eşti o enciclopedie, draga mea! Şi se simte cât iubeşti arta şi cultura. Şi eu te pup, cu mare drag!

      Ștergere
    3. esti tare draguta! Noapte buna, draga mea Ƹ̴Ӂ̴Ʒ

      Ștergere
  2. Dupa ce am calatorit pe blogul Larisei,intr-un frumos sat Francez,acum vizitez muzeul Monet si minunatele gradini.O seara plina de minunatii.Este placut,cand sti ca nu le poti vizita,sa le vezi prin intermediul altcuiva.Nu am cuvinte.Multumesc pentru acesta prezentare.Cu drag,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e frumos aici in Blogosfera, ca impartasim unul altuia din intamplarile vietii noastre, cu bucurii si cu tristeti uneori.
      Sa ai o zi minunata, Floarea draga!

      Ștergere
  3. Superb! Ai vazut "pe viu" ceea ce am vazut doar in filmele (si serialele) tematice, sa zic asa, despre viata pictorilor. Imi ziceam, vazand locul unde a trait Claude Monet, cum sa nu picteze asa cum a facut-o cand e inconjurat de frumusete?! Din filme, cel putin, mi s-a parut a fi unul dintre cei mai... echilibrati (nu stiu cat de potrivita e exprimarea) pictori ai vremii lui... dintre prietenii lui... Avand in vedere putinele cunostinte despre pictori si arta lor rog a mi se scuza eventualele erori. :)
    Minunat articol!
    Imbratisari cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu doar am visat pana acum sa traiesc aceasza experienta live :) Mai ai timp sa-ti implinesti visul, tu esti un an mai tanara ca mine ;)
      Daca Monet era mai echilibrat ca alti pictori ai vremii?! Greu de spus... totul este relativ si nimeni nu are dreptul sa judece viata altuia. Ceea se stie este ca prima sotie era un model cunoscut in lumea pictorilor (era modelul preferat de Renoir si Manet) si ca aceasta a nascut primul copil ( al lui Monet) necasatorita si lasata singura in Paris deoarece Monet se ascundea de creditori. Trei ani mai tarziu, cand a reusit sa vanda ceva din tablouri si si-a imbunatatit situatia financiara, s-a casatorit cu iubita lui, Camille. Cativa ani mai tarziu, o cunoaste pe sotia managerului sau, bogatasul Ernest Hoschede, cel care il sprijinea financiar printre altii si pe Monet si... se indragosteste, Alicia devenindu-i amanta. In anul 1877 Monet s-a mutat intr-o casa la Vetheuil, impreuna cu sotia Camille, amanta Alice, cei doi fii pe care Monet ii avea cu Camille si cei sase copii ai Alicei cu E. Hoschede...In anul 1879, a murit sotia lui Monet( la doar 32 de ani) si la un an dupa ce a murit sotul Alicei, in anul 1892, cei doi - Monet si Alice, s-au casatorit. Viata lui Monet nu a fost lipsita de " scandal" .
      Alicia a murit in anul 1911, Monet in 1926.
      Se mai stie ca la Giverny, cand situatia financiara a lui Monet se imbunatatise considerabil, pictorul iubea sa fie inconjurat de prieteni la masa de pranz. Avea permanent invitati si era o gazda placuta dar... daca cineva intarzia la masa, era pur si simplu dat afara, fara pardon :-D
      Si Helmut se imbufneaza daca invitatii nostri intarzie la masa :-)))) intreab-o pe mamica ta ;)))
      Te pup. O zi minunata sa aveti!

      Ștergere
  4. Pare cu adevarat un paradis. Sunt convinsa ca este o oaza de liniste si frumusete. Esti o norocoasa, Carmen draga, dar si noi fiindca prin intermediul acestui reportaj-documentar, atat de bine documentat si ilustrat, am fost virtual acolo. :)
    Multumiri! Si o noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Gyverni este un mic Paradis! Oricine ar fi putut scrie frumos despre vizita.
      Sunt norocoasa? :) asa se poate spune, insa m-am zbatut pentru fiecare succes pe care l-am avut, nimic nu mi-a picat degeaba in drum.
      Ma bucur ca apreciezi prezentarea facuta. Multumesc Elly draga.
      O zi de vineri minunata iti doresc!

      Ștergere
  5. Ce loc special! Mi-ar placea si mie sa ajung candva acolo! Mi-a placut prezentarea ta, felicitari!
    Placa funerara a lui Monet e sparta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca te vei afla in Paris, neaparat sa "sacrifici" o zi pentru Giiverny. Este valoroasa investitia!
      Placa de marmura... nuuuu! mormantul era foarte ingrijit, in fotografia mea apare un fir de levantica peste placa. Sorry ;)

      Ștergere
    2. oh, am privit din nou fotografiile si într-adevar placa pe care este înscris numele marelui Monet este sparta! :(

      Ștergere
  6. Schönes Wochenende wünsche ich Dir liebe Carmen
    Crissi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ich wünsche Dir ebenfals ein schönes Wochenende!
      ♡♥♡♥♡♥♡

      Ștergere
  7. multumesc de plimbare! un loc frumos plin de farmec linistitor...:)
    faine imaginile...
    zi faina ,Carmen!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce loc minunat! Marele artist a reușit să-și facă acolo un adevarat colț de rai, un refugiu și un cămin pentru trup și suflet.
    Foarte frumoase fotografii și informații și impresii. Multe locuri faine ne-ai arătat, dragă Carmen. Îți mulțumesc mult pentru prilejul de a afla atâtea lucruri interesante și înălțătoare.
    Îți doresc un weekend frumos, alături de cei dragi! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur mult ca te numeri printre cei care apreciaza astfel de informatii si iti multumesc pentru cuvintele frumoase!
      un weekend minunat iti doresc si eu tie, Alex draga! Pupici Sarei :)

      Ștergere
  9. Vai ce frumoasa este gradina! Chiar ma gandeam de curand, ca poate intr-un weekend vom merge sa vizitam cateva din obiectivele turistice de pe langa Paris. Eu pusesem pe lista cateva castele, dar cititind articolul tau, am adaugat acum si Giverny. Un loc cu adevarat deosebit.
    Multumim pentru plimbarea virtuala si pentru informatii! Un weekend minunat iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. grabeste-te Larisa, Gradina Monet este deschisa doar pâna pe 31 octombrie. Urmatoarea vizita este posibila de la 1 aprilie.
      Un weekend minunat iti doresc si eu tie. Salutari si lui Azorel!

      Ștergere
  10. Un preafrumos articol, care ne permite sa-l cunoastem mai bine pe acela care a dat numele curentului impresionist, cu pictura sa "Impresii: Rasarit de soare".
    Cand vom face urmatoarea vizita la Paris vom merge sigur la Giverny, datorita tie, Carmen ! Multumesc !

    RăspundețiȘtergere