joi, 15 noiembrie 2012

Seara sau dimineața...

... îmi place sa mănânc pâine tost și miere. Savurez momentul încă în timp ce pragătesc pâinea.
Mirosul specific de prăjeală mă avertizează că în secunda urmatoare aparatul va arunca feliile gemene și țac! doar ce-am gândit, că s-a și întâmplat. Ung feliile crocante cu un strat subtire de Becel, apoi deschid capacul borcanului cu miere și inspir aroma florilor ce razbate din miracolul de culoarea chihlimbarului întunecat. Hmmm... parcă e miez de primavară și tocmai au înflorit castanii. Parfumul intens, dulce-amărui și usor înțepator îmi aminteste de soare, de verdele crud, de cerul albastru. Mă joc cu lingurita, facând diverse modele cu firul subțire de miere ce curge lent pe felia de pâine. Privesc cum soarele și florile imaginate își schimbă forma, unindu-se cu repeziciune. În final obțin doar o pată, un contur ciudat și-mi amintesc ca am citit undeva că o albinuță trebuie sa facă 60000 de zboruri pentru a reuși să producă un kilogram de miere! Si-n timp ce mușc cu nesaț din prima felie, mulțumesc în gând acestui soi harnic din familia himenopterelor.

14 comentarii:

  1. Parca mi-ati fi descris obiceiurile mele, doamna Carmen! Si eu am acest obicei in mod special dimineata!
    O noapte linistita va doresc, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Scrii asa frumos, e tarziu si mi s-a facut pofta de ceva dulce.Mi-am luat trei fructe mici confiate sa-mi treaca.Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
  3. şi eu ador pâinea prăjită cu miere! şi cu ceai!
    o noapte liniştiră!

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu in ultima vreme am revenit la obiceiul de a manca unt cu miere dimineata. Mancam adesea in copilarie, cu miere sau cu dulceata, apoi am renuntat.
    De fiecare data cand ieseam dimineata cu catelul afara, se simtea pe hol un miros minunat de paine prajita de la un vecin...mi-a facut pofta, acum imi fac si eu :). Seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  5. E una din cele mai bune combinații! Mierea de salcâm, dar și de fânețe, e nelipsită din casa noastră. La micul dejun, același miros, atât de familiar ție, cutreieră și bucătăria noastră E un miros atât de cald, de îmbietor!
    Noapte bună, Carmen dragă! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. asta voi face cu siguranta maine dimineata...mmm...gustoasa idee mi-ai dat :)
    60000 de zboruri...nu stiam...e munca unui urias...
    o noapte buna iti doresc draga mea draga >:D<

    RăspundețiȘtergere
  7. categoric, dimineata!
    uite, exact ca in comentariul de mai sus, combinatia perfecta (pentru mine) e painea cu unt si miere plus ceaiul fierbinte!
    combinatia perfecta "de vara"e branza cu rosii!
    Buna dimineata!

    RăspundețiȘtergere
  8. te alinti...frumos! :P
    zi faina Carmen!

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna di9mineata ! Hmmmmm...am prins aroma pe cerul gurii ! >:D<

    RăspundețiȘtergere
  10. E minunata mierea, imi place, insa nu pot manca mai mult de o lingurita, maxim doua. Ma ustura in gat dupa ea, senzatia fiind extrem de neplacuta. Cred ca e un fel de alergie. Din motivul asta sunt mai prietena cu dulceata. De visine cel mai mult :)

    RăspundețiȘtergere
  11. bun de tot....imi place si lingurita

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu am mai mancat paine cu miere din copilarie. Devoram un borcan de miere pe zi. Se speriase mama, imi tot atragea atentia sa mananc cu masura, dar nu ma puteam abtine. :))

    RăspundețiȘtergere