sâmbătă, 15 mai 2010

Cu soarele în suflet

joi, 13.05 - Înca la ora 8 dimineata, bagajele asteptau sa fie încarcate în porbagajul masinii si...cu toate ca de fiecare data ma straduiesc sa împachetez cât mai putine lucruri, nu-mi reuseste figura niciodata! O scuza gasesc însa totdeauna! Acum de exemplu mi-am spus ca ploua cu galeata dar cred ca totusi vom avea vreme frumoasa, deci trebuie sa fim pregatiti pentru orice situatie :) Pâna la iesirea din Bayern, abia au facut fata bietele stergatoare de parbriz! A plouat fara pauza dar ca în fiecare situatie cu avantaje si dezavantaje, am constatat ca autostrada nu este deloc aglomerata. Am calatorit snur, fara sa facem decât doua pauze mici, una de cafea si alta într-un lan de rapita, sa fotografiem si sa admiram de aproape galbenul absolut aparte al acestei plante, care în aceasta perioada a anului, armonizeaza perfect cu verdele crud al naturii ce parca explodeaza. Pentru ca între Augsburg si Vineburg sunt 560 km si nimeni nu poate face o programare la minut, am stabilit cu familia sotului, sa ajungem în hotel pâna la ora 15. Am ajuns însa o ora mai devreme si exact la intrarea în curtea Mânastirii Wöltingerode - unde urma sa fim cazati, cine ne face cu mâna?! Cumnata si matusa care deasemenea tocmai sosisera! O întâlnire mai sincron nici ca se putea! Dupa ce ne-am pupat, bucurosi de revedere, ne-am îndreptat împreuna spre receptia hotelului-fosta mânastire. Impresionati de cladirea frumoasa, dar si emotionati de momentul reuniunii de familie, am ignorat total ploaia si frigul (8°C). Putin cam galagiosi, am patruns în hotel; o receptionera simpatica a facut cu noi o mica tura de recunoastere si ne-a prezentat pe scurt istoria acestei cladiri a carei pietre de temelie a fost pusa în 1174, functionând initial si pentru scurt timp ca mânastire benedectina, apoi câteva secole la rând ca mânastire pentru maicute. Am admirat portretul celei ce a fondat si condus în 1918 "Scoala de contabilitate" cu internat pentru fete, piesele de mobilier ramase pe coridoare ca într-un muzeu, salonul de lectura, am trecut prin aripa cu camere pentru pelerini si am fost condusi spre apartamentele pe care le-a rezervat verisorul Andreas - cel care s-a ocupat anul acesta de organizarea întâlnirii de familie. Am fost placut impresionati de simplitatea, curatenia si confortul camerelor, dar n-am mai pierdut timpul cu despachetatul, ci ne-am grabit sa iesim împreuna, ca doar acesta era scopul venirii noastre aici. Restaurantul hotelului era închiriat de o pereche ce serba casatoria. Daca vremea ne-ar fi permis, ne-am fi asezat sa povestim în parcul mânastirii, sub liliecii si azaleele uriase. Ploua însa fin si am hotarât sa cautam un local, în cea mai apropiata localitate. Peste tot însa era ocupat din cauza zilei de sarbatoare "Ziua Tatalui" (Înaltarea la cer"). Am umblat pe aleile statiunii balneare Harzburg pâna când n-am mai stiut care suferinta este mai puternica: frigul sau foamea? Cândva am reusit totusi sa primim o masa într-o cofetarie si dupa ce am servit fiecare câte o prajitura si o cafeluta, parca si oraselul a devenit mai prietenos. Ne-am distrat mai bine de un sfert de ora în fata statuilor fântânii arteziene "Fântâna tineretii si frumusetii", ne-am plimbat pe aleea florilor, am admirat vilele cochet si am constatat ca desi regiunea se situeaza la o altitudine de doar 140 metri deasupra marii, toti am avut impresia ca suntem undeva la munte; asta si din cauza aerului umed si rece si a pârâului ce-si sursura apele de-a lungul promenadei. Am mai constatat ca vrajitoare de cârpa si plastic, în diverse marimi, atârna peste tot ca o mascota a localnicilor. Zilele urmatoare aveam sa aflu ca vrajitoarele "die Brockenhexen", sunt de fapt simbolul întregii regiuni Harz si reprezinta una din atractiile turistice. Ploaia si frigul ne-au cuprins pe toti pâna la oase, plus ca si oboseala începea sa se faca remarcata, fiecare având în urma-i o lunga calatorie, fiind veniti aici din toate punctele cardinale ale Germaniei. Dupa ce am servit masa de seara ne-am îndreptat spre hotel. Dupa un dus fierbinte, tare m-am bucurat sa constat ca salteaua este moale si elastica, plapuma destul de calduroasa si am pasit imediat în lumea viselor...
video

2 comentarii: